Ne place să fugim.
Cu fiecare pas
Mai aproape de început,
Sfârșiturile
Ne prind de călcâie,
Și
Ne lipesc inima
De pământ cunoscut.
Fugim mereu
Mai repede
Înapoi
Decât înainte.
Pentru că
Drumul pe care-l știm
Se îmbracă-n ambalaj
Protector,
Chiar dacă finalul
E întotdeauna
Același:
Îndrăgostit de
Pământuri.

Ne place să tăcem.
Întrebările mor
Pe răspunsuri simțite
În ochi
Mai mult decât
În suflet.
Ne judecăm iubirile
Pe cantitate
De cuvinte,
Care nu și-au primit
Vreodată
Întrebările.
Ilar e că
Nu vorbim aproape
Niciodată
Cu altcineva
Decât cu noi
Înșine.

Ne place să murim.
Viața e pe locul doi
În topul trăirilor
Constante.
Fiecare secundă
Pe care o mori,
Când uiți să trăiești
Te apropie
Mai mult
De pământ.

Mai bine aleargă
Înainte,
Mai bine întreabă
Răspunsuri,
Mai bine trăiește
Când mori,
Mai bine iubește
Când ești.
Și, poate,
Privirile n-o să se mai încurce
Vreodată
Pe marginea
Sufletului
Mai mult decât
Pentru a-și admira
Conținutul.

0

0