Stai în rândul din față

Pășește frumos, cu pași egali. Păstrează-ți ochii luminoși. Frumusețea se strânge pe marginea pleoapelor, în zâmbet. Acceptă schimbarea. Niciodată nu e prea greu să începi ceva pentru sufletul tău. Iubește. E singurul univers în care nu e nevoie de limite.

Privește cald. Răul e experiență, binele e un mod de viață. Nu te împiedica la prima piatră. S-ar putea să fie singura de mărimea unui suflet doborât. Iar lumina din spatele ei să te încarce de viață deplină.
tumblr_ml70p15Oqm1rw6ir6o5_500_large
Gândește departe. Dar nu confunda imaginea cu realitatea. Cântărește ce poți să faci și acceptă-ți veșnicia, la fel cum îți cunoști mortalitatea. Nu-ți bloca perspectivele, nu-ți exagera puterea. Adevărul e la mijlocul puterii tale, natural, fără să-ți forțeze imaginația, fără să te oprească în loc.

Dăruiește. E calea cea mai simplă de a ajunge fericit. Îmbrățișările încarcă, iubirea zidește, omenia te apropie de Dumnezeu. Fii om, înainte să fii corp, fii suflet, înainte să fii pământ.

Îndrăznește! Nu există distanțe, atunci când crezi. Ce nu poate face trupul compensează întotdeauna inima. Suntem un echilibru de celule și de intangibil. Pășește înainte. Te ajută trecutul să-ți construiești prezentul. Dar nu-l înlocuiește niciodată.

Vezi binele din spatele ochilor, sufletul din spatele trupului, puterea din spatele scutului. Trăiește un an plin de bucurie și speranță! Stai în rândul din față. La mulți ani, suflete dragi!

 

16 thoughts on “Stai în rândul din față

  1. Adrian

    Eu m-aş pierde liniştit prin “mulţime”! Când sufletul radiază speranţă, iubire, bucurie… devii centrul universului…
    La mulţi ani, Gabriela!

     
    Reply
  2. Dan

    Sper că eşti conştientă că nici dacă mă dau de trei ori peste cap ori mă pupă vreo prinţesă care să mă transforme din broscoi în prinţ mânuitor de cuvinte alese şi tot nu pot să exprim atât de frumos cum o faci tu ceea ce doresc să transmit. De aceea, îţi spun un “La mulţi ani !” simplu, dar din suflet.

     
    Reply
      1. Dan

        Ce pisici cauţi pe blog ? Io am o scuză că-s la muncă, da’ tu ? Ieşi urgent afară că amu s-apucă ăia şi dau cu artificii fără tine. Vezi că mă uit de tine. Poate nu te zăresc în mulţime !

         
        Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published.