Văd.
Nu mai răsare ziua
Din apusuri,
De când exiști,
Lumina se strânge
În ochii tăi
Dimineața,
Când
Sub privirile tale
Cresc oameni,
Așa cum
Altădată,
Se dilua întunericul
În răsărit
Timpuriu.
Ascult.
Nu mai cântă voci
În radiouri.
De când vorbești,
Muzica explodează
Direct
Din inimă
Sub forma buzelor tale
Seara,
Când,
Din cuvinte aprinse
Cresc suflete,
Așa cum
Înainte
Se strângea bucuria
Pe-un portativ
Ascendent.
Simt.
Nu mai bate inima
În ritm învățat.
De când mă apropii,
Pulsul crește
În piele
Sub forma îmbrățișării tale,
În fiecare moment,
Când,
Din emoții abia cunoscute,
Se conturează un om
În două trupuri,
Așa cum,
Demult,
Se pliau povești
Pe zâmbete de copii
Fără pată.
