Plutire

x_50e76fd4_large
Când nu alerg, mă târăsc.
Îmi plâng de milă
În ghimpii pietrelor
Niciodată moi
Și uit să lupt.
Când nu vorbesc, muțesc.
Îmi obișnuiesc buzele
Cu neputința tăcerii
Care nu spune
Ce ar putea să fie.
Când nu râd, îmbătrânesc.
Îmi număr ridurile
În oglinda mare,
Cu porii deschiși
Spre enigme
Pe care nu știu
Să le sting.

Când nu iubesc, mor.
Îmi aranjez sicriul
În minutele pe care
Aș putea să le trăiesc.

Așa-s eu.
O încâlcitură de extreme.
Pentru că n-am învățat
Încă
Să trăiesc
Pe linia de plutire.

 

2 thoughts on “Plutire

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *