Monthly Archives: June 2014

Două

tumblr_lv7mn5aBC21qf70r5o1_500
Când obosesc
Oasele,
Carnea
Și
Sângele,
Alergând în vene
Fără pauză
De respirat,
Corpul se îndoaie
În somn,
Ștergând
Nopțile
Din calendarul
Vieții.

Când obosesc
Sufletul,
Mintea
Și
Inima,
Bătând
Fără pauză
Iubiri nesfârșite,
Ochii se strâng
În lacrimă,
Strivind
Neputințe
În calendarul
Simțurilor.

Aș vrea
Să mă cunoști,
Când scad
Din mine
Tot ce aș putea
Să fiu
Dar n-am
Curaj.
Doar știi
Că numai tu
Îmi poți deschide
Sufletul
Fără mai mult
De două
Cuvinte.
https://www.youtube.com/watch?v=uqczMg8bGcY

 

Ochi buni

Când a creat lumea, Dumnezeu a pus în fiecare suflet o bucurie care să se repete, care să adune zâmbetul, de unde s-a stins.

Unora, le-a dat talente recognoscibile. De când e pământul, lumea cântă, desenează, scrie, își îndoaie oasele în acrobații spectaculoase, aleargă, adună frumusețe în pasiuni fermecătoare.

tumblr_l92ntvfcu51qclpp6o1_500Altora, le-a dat ochi buni, care să vadă în spatele prafului, al pereților desenați în mucegai sau al obrajilor crispați din obișnuință. Și de atunci, bunătatea a primit rang selectiv, de om naiv sau rar, cum nu se știe peste tot în lume.

Tuturor, însă, le-a dat iubire. Infinită, crescândă, năucitoare, magică. Nu toți au învățat, totuși, că celulele fiecărui suflet sunt scăldate iremediabil în iubire. Mulți încă își caută talentul în ceilalți, uitând că frumusețea, flacăra, imensitatea celui mai frumos dar nu se aprinde din ceilalți, ci din cărbunele adunat de la prima respirație în propriul suflet. Și abia apoi își găsește perechea în sufletul de vizavi.

Să iubim, deci. De unde nu avem, să strângem. De unde s-a stins, să aprindem. De unde este, să înmulțim. Pentru că fiecare talent care ne definește nu există, în sine, fără să iubim. Dacă nu ceea ce creăm, măcar frumusețea privirii celor care descoperă în munca noastră o părticică din ceea ce iubesc sau din ceea ce vor să devină.

Să privim viața cu ochi buni. Pentru că fiecare privire risipită nefiresc în ograda vecinului, căutând ce nu ne-a fost dat să trăim în ograda noastră, înseamnă o clipă în minus în a trăi o minune. Cea de a deveni, mai întâi, ce vrem să vedem în lume.

 

De mâine

Universul se învârte în jurul fiecărui suflet. Ochii văd straturile de pământ depuse, cu dioptriile la care au muncit toată viața, mult prea personal. Fiecăruia dintre noi i se refuză câteodată felul doi sau desertul. Fiecare își strânge lacrima pe obraji, ca și cum n-ar mai exista mări sărate pe lume, în atâtea suflete. Fiecare crede că nu există cruce mai grea decât cea pe care o poartă atunci când, în luptă, nu câștigă podiumul, după prima lovitură.timthumb.php
Continue reading

 

(N)-al meu

images
Nu mă certa
Când port
Ochii triști.
Dacă mă încearcă
Sufletul
În priviri
Pe care nu pot să le curm
E pentru că
Îmi pasă.

Nu mă certa
Când nu spun
Nimic.
Dacă nu știu
Să răspund
Cu prea multe litere
E pentru că
Simt
Până unde
Cuvintele
Nu mai au loc.

Nu mă certa
Când nu te strâng
În brațe.
Dacă nu am
Îmbrățișări
E pentru că
Îmi lipsesc
Jumătățile
Mâinilor tale.

Nu mă certa
Când nu știu
Să iubesc.
Dacă nu pot
Să îți spun
Cât contezi
E pentru că
Nu există cuvinte
Atât de puternice
Încât
Să știe
Să nu moară
Niciodată.

Chiar dacă
Sufletul
Întreg
Nu mai e
De mult
Al meu.

 

E când

tumblr_m4mflcTRuK1r08qs8o1_500
Încă o zi
Care nu are nevoie
De cuvinte.
Cel mai frumos
E când
Nu mai e nimic de spus
Și
Nu pentru că n-ar mai fi
Litere
Care să ajute
Ci pentru că
E prea mult suflet
Deodată
De simțit.

Și nu mai e
Loc
De cuvinte.

 

Când nu te vede nimeni

__by_bordodusler-d4sesu4
Cine ești tu
Când nu ai urme
De alt om
Pe buze
Și în ochi?
Când nu exista da
În nu
Și nu
În da?
Când nu te miști
Cu pașii învățați
De-atâta vreme
Și nu ai scut
De apărat imperii
Clădite-n fortăreți
De suflet neîmpărțit?

Cine ești tu
Când binele nu-i prins
În cameră și-n poză?
Când nu ai mâini de dat
Doar când privesc umanii
Admirând?
Când nu ai vini
Pe margini de fileu
Și-atât de multe reguli
De trăit?
Când nu îți spune gândul
Să te abții
Și să nu rupi peceți
De-atâta timp lucrate
Peste oameni?

Cine ești tu
Când prețul binelui făcut
Nu-i strâns în ochii
Celor care văd
Și
Lacrimile nu-s zidite
Să atragă
Fireștile cuvinte
Mângâind?

Cine ești tu
Când nu se vede gândul
Pe litere-nnodate
Să spună doar ce-i bine
De vorbit?
Când retrăiești păcatul
Cosmetizându-i plinul
În ascunziș de suflet
Înnegrit?

Cine ești tu
Când nu te vede
Nimeni?

 

Așa cum

Tăcut dimineața, cu părul aiurea și ochii profund albaștri, obosiți, scobind în obraji zâmbete ridate fin, fără umbră.

Eye_iris-660x441Cu vocea subțire, cântând greșit o melodie pe care n-o cunosc. Cu mâinile calde, care nu îmbrățișează decât când simt total. Sincer, cu lovituri mici, care dor în adevăruri pe care nu vreau mereu să le văd.

Cu zâmbet fin, ironic nuanțat în tăiș amuzat. Stresat, ca o dimineață de luni la muncă, știind că aici e doar începutul.

Frumos ca nimeni altul. Ținând în suflet multe cuvinte pe care nu știe sau nu vrea să le spună, dar care se citesc în ochi, când iubește. Cu sufletul mare. Numai pentru cei care merită.

Certându-mă simplu, în două cuvinte. Și apoi alintându-mi amarul. Mângâind.

Așa cum ești. Uman și simplu. Lovit și întreg. Bun. Al meu. N-aș renunța la tine niciodată.

 

La mulți ani, copii!

Să scobim zâmbete în obraji. Cu cretă colorată, întinsă de mâinile unui copil pasionat, din trotuare până-n păr. Să desenăm ochi calzi sub frunți netede. Să-i strângem copilăros la colțuri, în riduri de expresie, natural, cu veselia adunată-n explozii de lumină.

Să unim mâinile-n joacă, sub aripile crescute odată cu sufletul: minuțios și sincer. Să exersăm îmbrățișările, fără teama refuzului, simțind cum ne curge-n puls iubire senină, pe care s-o împărțim odată cu pătrățelele de ciocolată primite cadou de la tati, de ziua noastră.
10345751_10201819421831702_1048319480856468159_n
Să nu creștem. De sus, de unde privirea se înalță prea mult ca să vadă fidel, iubirile ajung mai greu la pământ. Să stăm în genunchi, în nisip, și să clădim gânduri în castele, iubind jocul care ne mărește sufletele și le adună-n cărări de pietricele, unde regatele noastre se unesc în bucurie.

Să alergăm. Să fugim de omul negru și să salvăm prințesele din turn cu bețele în mână. Să construim vise pe poduri fără lemne și să desenăm șotroane în fața casei, pe care să sară și mami, în dor de copilărie încă pulsândă.

Să nu uităm. Că suntem mici și firavi. Că avem vise mari și frumoase. Că înghețata cea mai bună e cea care se împarte. Că anii din viață nu contează mai mult ca viața din ani. Că iubirea se vinde în mâinile întâlnite în joaca de seară. Că aripile cresc doar când iubim ca niște copii și plângem cu lacrimi de crocodil când nu avem mâini de care să ne ținem la „Țară, țară, vrem ostași”.

La mulți ani, suflete mari!
https://www.youtube.com/watch?v=qonYkacj3E0