Apropie-te

81d293cb1da97d5cf4fab8c386676d58
De aici,
Buzele tale
Se văd mici.
Apropie-te.
Ochii mei sunt slabi
Și nu știu să privească
Dincolo de buze,
În sărut.

De aici,
Mâinile tale
Se văd departe.
Apropie-te.
Trupul meu e slab
Și nu știe să simtă
Dincolo de brațe,
În îmbrățișare.

De aici,
Ochii tăi
Se văd închiși.
Apropie-te.
Privirea mea e slabă
Și nu știe să privească
Dincolo de ochi,
În suflet.

De aici,
Inima ta
Se vede strânsă.
Apropie-te.
Emoția mea e slabă,
Nu știe să spere
Dincolo de puls,
În împreună.

De aici,
Sufletul tău
Se vede plin.
Apropie-te.
Iubirea mea e simplă,
Nu știe să se-nghesuie
Dincolo de trup,
În eternitate.

 

2 thoughts on “Apropie-te

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *