Daily Archives: November 12, 2014

Fii simplu!

Privește drept. Simplu. Unde doare? În frunte? În piept? În privire? Taie puțin din suprafața închegată de așteptare fără răspuns. Se vede mai bine? E-o mică piatră între ochii tăi și inimă. Ți-a crescut dioptriile cu mult, de când îi lași greutatea să-ți întunece bătaia simplă a pulsului în iubire nu direcționată, ci atotcuprinzătoare, pentru ceea ce deja este, fără să ceri.
tumblr_me6oldPJBS1qcef46o1_500
Ascultă! Fără umbre. Unde bruiază? În buze? În gânduri? În celălalt? Mai deschide puțin urechea dreapta. Știi tu! Aia care nu ascultă, ci doar aude cum trece viața în puls, fără scop, fără putere. În tine se aude limpede. Auzi? E vocea care liniștește inima când îi crește bătaia pentru nimicuri condiționate. E cald în tine. Ia un loc și ascultă-te. E bine când nu strângi atâta praf pe margine de suflet, fără rost.

Iubește! Nu singular, nu strâmt, nu indecis. Iubește lumina de dimineață, ploaia care spală, bucuria revederii în îmbrățișare, simplitatea unui cuvânt pe care poate îl așteptai fără să știi. Iubește măruntul și grandiosul și șterge din umbra așteptării oarbe. E limpede sufletul dimineața, când nu ai apucat să-l strângi în masca cunoscută, așa-i? Iubește și uită. Trăiește. Pentru că fiecare secundă în care simți binele, e una pe care ai reușit să o câștigi, nu să o pierzi.

Ascultă! Iubești?