Alb:
Pe trotuare,
Cu urme de pași
În modele de iarnă,
Pe paltoane,
Cu guler
Și eșarfe,
Strânse pe obraji
Roșii și reci,
Pe gene,
Deschise
În lumină.
Alb:
Pe mâini
Împletite în mănușă,
Pe vise zâmbind
Și pe sănii
Pregătind copilării
În pârtie
Și țurțuri
În păr.
Alb:
Pe cărți deschise
În grabă,
Pe mașini
Desenate-n inimi
Pe geamuri,
Topit pe lentile
Strâmbe
Și pe buze
În zâmbet.
Numai departe,
În suflet,
E încă
Fum.
E greu să-i speli
Pereții
Cu nori
De zăpadă.
Până să ajungă
Înăuntru,
Albul se topește
Pe drum:
Așteptând
Să se deschidă
Uși,
Să se recunoască
Păcate,
Să se ierte
Căderi,
Să se facă
Lumină,
Să se molipsească
Oameni
De iubiri.
Și de alb.
Atât de alb
Încât să doară
Fumul
Când se-ntinde,
Încât să șteargă
Umbra
De rădăcini,
Încât să deschidă
Ochi
Spre ochi
Și inimi
Spre cer.
