Pentru fiecare
Cuvânt
Pe care-l spui,
Eu spun o mie
De cuvinte.
E un dezechilibru
De litere
Între noi.
Dar cine a spus
Că numai cuvintele
Vorbesc?
Pentru fiecare
Zâmbet
Pe care mi-l trimiți,
Eu desenez o mie
De zâmbete.
E un balans
De zâmbete
Între noi.
Dar cine a spus
Că numai zâmbetele
Apropie?
Pentru fiecare
Îmbrățișare
Pe care mi-o dai,
Eu dau o mie
De îmbrățișări.
E un gol
De îmbrățișări
Între noi.
Dar cine a spus
Că toate îmbrățișările
Sunt la fel?
Pentru fiecare
Iubire
Pe care o taci,
Eu vorbesc o mie
De iubiri.
E un concurs
De iubiri
Între noi.
Dar cine a spus
Că există iubiri
Mai mari,
Sau mai mici,
Mai multe
Sau mai puține,
Când toate iubirile
Adevărate
Nu se pot calcula,
Cântări,
Sau număra
Vreodată?
Pentru că iubirile
Nu se nasc și
Nici nu mor
Odată cu oamenii,
Ci doar trec
Prin suflete,
Binecuvântând,
Și cresc:
Din bunătate,
Din dăruire,
Din jertfă,
Din mâinile care
Se strâng
Fără să mai știe
Să plece
Vreodată.
https://www.youtube.com/watch?v=EEWdvb_6Q5g