-Mami, de ce nu poate
Omul să zboare?
Pentru că
Dumnezeu,
Când l-a desenat
Din lut,
I-a așezat
O singură aripă.
De atunci,
De la începuturi,
Fiecare își caută
Cealaltă aripă:
Un suflet
Care să-i susțină
Zborul,
Iubind.
-Mami, dar eu
De ce nu-mi văd
Aripa?
– Pentru că cele mai frumoase
Lucruri
Sunt invizibile ochilor.
Se simt cu sufletul:
Când zâmbești
Aripa se înalță,
Când plângi,
Coboară.
Doar când iubești
Și sufletul crește
În alt suflet,
Aripile se unesc
Și se lipesc în zbor.