-Mami, de ce nu poate
Omul să zboare?
Pentru că
Dumnezeu,
Când l-a desenat
Din lut,
I-a așezat
O singură aripă.
De atunci,
De la începuturi,
Fiecare își caută
Cealaltă aripă:
Un suflet
Care să-i susțină
Zborul,
Iubind.
-Mami, dar eu
De ce nu-mi văd
Aripa?
– Pentru că cele mai frumoase
Lucruri
Sunt invizibile ochilor.
Se simt cu sufletul:
Când zâmbești
Aripa se înalță,
Când plângi,
Coboară.
Doar când iubești
Și sufletul crește
În alt suflet,
Aripile se unesc
Și se lipesc în zbor.
Ca de obicei reusesti sa surprinzi, sa ma surprinzi…In curgerea calda, fireasca, simpla a cuvintelor se intrevad, sunt sigur ca ti-am mai spus-o, interpretari atat de aproape de suflet incat ma mir ca nu le-am gasit, ca nu am reusit sa le dau forma prin mine…Iti multumesc pentru…tot.
Cu cel mai mare drag. Multumesc din suflet ca te intorci 🙂
de fapt nu am plecat cu adevarat niciodata…am comentat doar mai putin…sau deloc 🙂 deh, aglomerata perioada a sarbatorilor si poate “dramul de lene omenesc” 🙂