Dacă ți-aș deschide
Inima
Și m-aș cuibări înăuntru
Nu-i așa că
N-ai mai deschide-o
Niciodată
Ca să nu mai plec?
Am îmbătrâni frumos
Inimă din inimă
Pe-o poveste
În care nu există
Frig
Sau întuneric.
Doar fluturi
Cuibăriți
În puls
Și-n iubire
Cu aripi.
Adevarat!
🙂
Atunci cand comentezi a naibii de laconic o metafora, ascunsa intr-un poem sublim, spunand despre ea “adevarat” e ca si cum ai privi un chip pictat al vreunui celebru menestrel al penelului si ai spune despre el “parca-i viu”, comment placid si impersonal – facut intr-o doara – in ideea daca nu spun nimic ma cred astia prost, daca spun prea mult ma complic…asa ca hai sa bag si eu o banalitate – comentez deci exist !
Eu spun ca a comenta atunci cand simti, e dovada de curaj, niciodata de prostie:) Un cuvant spus la timp face mai mult decat o mie de cuvinte spuse mai tarziu, dupa incercari de “desteptaciune” in cuvinte.