Pentru că trupul
Crește,
Înflorește-n piele
Și se arde la soare,
Adună rid în frunte,
Se-ncovoaie
Și se apropie de pământ,
Dar sufletul
Nu știe
Să crescă
Fără să împartă
Din sine:

Când vede lumina zilei
Zâmbește
Deschizând priviri,
Când aleargă
Îmbrățișează
Mâinile care îl sprijină,
Când se aprinde
În alți ochi,
Se dăruiește
Cu toată minunea
Care-i umple
Viața
De nemurire.

Pentru că sufletul
N-ar ști să crească
Odată cu trupul,
Dacă nu și-ar împărți
Din bătăile inimii,
Iubind:
Una ție,
Una mie
Și așa
Mai departe.

Ar muri
După ce s-ar naște,
În prima clipă
În care ar vedea
Că nu e lumină
În oameni.
Doar luptă.

0

0