Monthly Archives: June 2015

Plouândă

tumblr_ldc4ql8JWb1qcv9rio1_500
Presez
Răcoare
Peste zgomotul
Căldurii
Înăbușind
Păreri
În zâmbete
Scurte.

Să plouă
Cu trudă,
Să se stingă
Mirosul de asfalt
Încâlcit
În inimi
Transpirate
De saună
Și gânduri
Topite.

Să desenăm
Umbrele
În râsete
Ude.

Să plouă!

https://www.youtube.com/watch?v=NUh0i7tJpTk

 

Femeia bună

cute boy and girl
E sufletul
Învățat să aștepte
Dincolo de promisiunile
Pe care le încalci,
Și de cele pe care
Uiți
Să le ții.
E ceasul care-ți amintește
Să deschizi ochii
Dimineața
În abur de cafea,
Degetul care-ți întinde
Colțul buzei
În zâmbet
Când nu mai vezi
Frumusețea drumului,
Îmbrățișarea mâinilor
Care se grăbesc
Să alerge
Departe.

E jertfa buzelor
Care cântă
Sufletelor noi
Și mici,
Din brațe,
Cu miros de rai,
E inima care plânge
Și iartă,
Știind că vei greși
Încă o dată,
Credința
Pe care ți-o refuzi
Când te grăbești
Să trăiești
Virtual,
Pe-o tastă veche.

E sufletul care
Iubește,
Nu necondiționat,
Ci luptând
Să-ți ridice și ție
Aripile spre cer,
Chiar dacă știe
Că vei alege
Să cazi
De multe ori
Înainte să crești.

În iubire.

 

A dărui

girl-glasses-smile-Favim.com-322720_large
Fiecare zâmbet
S-a născut sensibil
La întuneric.
Nu strălucește
Decât în limpezimea
Soarelui,
În bucuria luminoasă
A sufletului
Care îl hrănește.

Nu strivi
Zâmbetele abia născute.
Așează-le
Frumos
La lumină
Și mângâie-le
Rostul.
Vor crește adânci,
Și vor naște
Alte minuni
După ce învață
Să dăruiască.

Lumină.

 

Primește-mă

large
Prinde-mă
Și fă-mă copil
Când nu mă uit,
Să iau de la început
Bucuria
De a simți iarba
Sub degetele mici
Agățate-n jucăria
Cu păr creț
Și suflet de prințesă.

Ia-mă
De mână
Și aleargă-mă cu picioarele
Goale,
Să aștept din nou
Cu inima în gât
Să mă prindă
Hoțul din sticluța
Cu otravă.

Iubește-mi
Obrazul încă nepătat
De grijă.
Ascunde-mi merele
Abia furate,
În poală,
Și iartă-mi copilăria
Furândă
Cum iartă cerul
Sub ruga plăpândă.

Hai să purtăm
Din nou
Copilăria în brațe
Și să jucăm prinsa
Pe cățărate
Până ne strigă mama
La tăiței cu lapte.

Și să nu ne mai amintim
Că avem ani mulți
În piele
Și-n inimi.

Primește-mă
Copil
În brațe.

 

Muncitorească

blogging
Oboseală.
Se lipesc pleoapele
De obraji
Cu genele strâmte,
Mulțumind:
Ce bine că-i trudă
Și cald,
Și oboseală dulce
Peste nevoia de a face
Posibilă
Viața
Muncind.

Durere.
Se strâng oasele
De firescuri
Cu ochii crescând
În ecrane:
Ce bine că-i zi
Și putere,
Și noapte meritată
Peste nevoia de a fi
Om
Și suflet
Muncind,
Trăind,
Murind.

 

Ar fi

Ce bine ar fi dacă ne-am privi lumina ochilor și am recunoaște că nu existăm când e întuneric, decât pentru a aștepta lumina. Am înțelege că importantă nu e finețea obrazului tânăr, nici bucuria trecătoare a buzunarului plin, ci mâna căutând și găsind degetele pe care să le îmbrățișeze până la sfârșit, chiar și când unghiile strâng pielea de durere, nu numai când mângâie fericirea de a le descoperi pielea.
tumblrm34a0rSokP1qbrjfso1500large
Ce bine ar fi dacă am înțelegea rostul trupului care crește, ca apoi să scadă. L-am hrăni nu numai cu pâine, ci și cu frumusețe și cuvinte care zidesc înțelepciune. I-am prețui puterea de a respira aerul curat de după ploaie, fără a-l tulbura, de a îmbrățișa cu propriile mâini, simțind cum se încălzește sângele din bucuria sufletului, i-am purta de grijă cu voință, cu iubire. Și n-am disprețui niciodată carnea și sufletul care ne zidesc: mai mici sau mai înalți, mai drepți sau mai încovoiați, mai plini sau mai slabi. Dar oameni, în minune.

Ce bine ar fi dacă am ști că nu vom muri niciodată. Am înțelege că sufletul se hrănește pentru veșnicie. Că orice artificiu pe care-l creștem în trupuri ne construiește și sufletul deopotrivă. Iar sufletul nu moare, ci moștenește toate petele pe care le vărsăm în noi, toate bucuriile pe care le aducem, toate luptele pe care le biruim.

Ce bine ar fi dacă n-am uita să iubim. Am copilări la nesfârșit și am aprecia lumina sufletului de lângă noi, care luptă să ne fie aproape, pe atât de mult pe cât ne iubește. N-am mai judeca ce avem și nu găsim în celălalt, nici lipsa din noi, biruită în celălalt. Am înțelege că darul e complet: cu bucurie, cu defecte, cu pauze și cuvinte, cu urcușuri și coborâșuri, dar mai ales cu o mare iubire. O iubire care nu e meritul nostru, ci al cerului care ne unește.

Ce bine ar fi dacă am înțelege că iubirile nu mor niciodată. N-am mai îngropa bucuriile cerului în noi, fără să ne deschidem vreodată sufletul, de teamă că nu-l vom mai putea închide vreodată. Am iubi firesc, simplu. Mereu prețuind, mereu luptând, mereu bucurându-ne. Chiar și când îmbătrânim, încovoindu-ne spre pământ și murind in trup. Născând în suflet veșnicie.

 

Copilării

tumblr_nhz18ayzqi1r630xzo1_500
Copilăria
S-a născut într-un zâmbet
Încâlcit în elastic
Și îmbrățișare.
A luat formă de ochi
Calzi
Și mâini pregătite
Să îndoaie suflete
Când se strâng.
S-a închegat
Într-o poveste
Fără bătrânețe,
Călătorind
În lumea în care
Nu există rid
Sau umbră
În afara trupului.

Copilăria
E o bucurie
Închegată-n veșnicie
Cu fiecare felie
De magiun
Cu nucă
Împărțită,
Cu fiecare iubire
Sinceră,
Cu fiecare frumusețe
Fără rid.

Copilăria e
Ceea ce rămâne
Când ștergi anii
Din trup:
O mare minune
Din care ne-am născut
Să nu murim
Niciodată.