Daily Archives: August 25, 2015

La unison

5966611
Hai
Să ne întindem obrajii de bucurie:
De a ne purta sufletele
Unul altuia.
Sunt mai uşoare,
Mai limpezi,
Când le luam în braţe,
Să le purtăm
Împreună.

Hai
Să ne ducem paşii spre lumină:
De a ne descoperi inimile
Unul altuia,
Câte puţin.
Sunt mai pline,
Când le deschidem
Şi le simţim bătaia
Împreună.

Hai
Sa ne scriem numele pe-o singură foaie:
A poveştii în care am crescut
Unul în celălalt.
Suntem mai tineri,
Mai frumoşi,
Când ne semnăm
Sufletele
Împreună.

Hai
Să ne iubim
Într-o singură inimă,
Bătându-ne pulsul
La unison
Peste timpuri:
Tic
Tac.