Daily Archives: October 28, 2015

Toamnă simplă

ele4
Dimineaţa
Îşi stoarce genele
Pe pervaz:
Gene de cristal
Cu aroma de toamnă
Târzie.

Umbrelele
Dansează firesc
Pe trotuare:
Oameni de birou
Cu toc de noroaie
Şi baltă.

Mâinile
Încâlcesc inimi
În buzunare:
Inimi matinale
Cu zâmbete ude
Prin frunze.