Monthly Archives: November 2015

Întâi

Inimile care se frâng
Uită
Că ceea ce spun
N-ar exista
Fără cum,
Întâi.

Ochii care plâng
Uită
Că ceea ce spală
N-ar exista
Fără palmă,
Întâi.

Buzele care tac
Uită
Că ceea ce închid
N-ar exista
Fără cuvânt,
Întâi.

Mâinile care cad
Uită
Că ceea ce refuză
N-ar exista
Fără îmbrățișare,
Întâi.

Picioarele care nu mai merg
Uită
Că ceea ce opresc
N-ar exista
Fără mers,
Întâi.

Inimile care cresc
Uită
Că ceea ce iubesc
N-ar exista
Fără luptă.

Întâi.

 

Însuflețire

alone-girl-landscape-nature-photography-favim-com-42505

Sufletul

E un mecanism ciudat

Închegat din vis

Și urmă de pământ.

Niciodată nu zboară

Fără să poarte

În aripi

Greutatea lutului.

Sufletul

E o jumătate bizară

De fluturi și lacrimi.

Niciodată nu iubește

Fără să simtă

În emoție

Pleoapele stoarse.

Sufletul

E o întindere firească

De Dumnezeu.

Niciodată nu cade,

Fără să cuprindă

Nu numai pământ,

Prăbușit,

Ci și o bucată de rai

Care să-l ridice.

 

Vineri

Screen-Shot-2013-11-06-at-1_30_05-PM
Obosesc gene
Cuprinse de Ene,
Obosesc buze
Șoptind despre muze,
Obosesc cești
Ciobite-n povești,
Obosesc vise
Pe pleoape întinse,
Obosesc munți
Urcând gându-n frunți,
Obosesc ploi
Strivite-n noroi.

Obosesc.

 

Frecvențe

tumblr_nctw1dG6E81ssqam8o1_500[1]
Dacă iei o toamnă
Și o storci de ploaie
Și de frunze apuse,
Dacă întorci cocorii
Și zborul din drum
Și îi odihnești în copaci,
Dacă închizi caloriferele
Și dai drumul la soare
Și la mare,
Dacă ascunzi gecile
Pelerinile roșii
Și norii de pe tavan,
Dacă usuci bălțile
Și întinzi la loc
Trotuare calde și limonade,
Dacă tai mâneci în tricouri
Și aduni săruturi calde
Pe frunți și umeri goi,

S-ar putea să îți dea vară
După egal.

Dar n-o să-ți iert
Mirosul de ploaie,
Obrajii înghesuiți sub umbrelele
Roșii,
Cizmele cu cataramă,
Mâinile strânse
Și zâmbetul de sub plapumă
Dimineața.

Mai bine
Pe frecvență de toamnă
Și iubiri cu șosete
Flaușate.

 

Să scriem istorie

România oamenilor frumoşi îşi luptă drumul pe baricade, cu inima lărgită de aşteptare şi „Colectiv”. Nu luptă pentru glorie, ci pentru bunătate şi bun simţ, pentru dreptatea gândului bun şi a justiţiei pierdute. Luptă pentru cafeaua şi cornurile împărţite medicilor de suflete mari, fără pretenţie de arginţi, pentru bucuria copiilor crescuţi cu visurile drepte şi oportunitate. lumanari-colectiv-11

Sunt mândră de mobilizarea sufletelor adunate-n stradă, de mucenicia eroilor care şi-au amorţit durerea pentru a salva alte vieţi, de mâinile pregătite ale medicilor, de lumânările aprinse şi de rugăciune.

Ceea ce doare, însă, e blamarea fără rădăcini, scormonirea în pământ pentru a căuta un „ceilalţi” în vină nejustificată, piatra aruncată în ograda vecinului, minţindu-ne că există o cauză bună în gest. În momente de revoltă, se disting uşor iubirile de uri, binele de rău, paşii făcuţi în direcţia greşită. Comunitatea adunată-n stradă e sufletul tânăr al României care nu mai are răbdare, nu e înjurătura aruncată-n vânt, palma dată obrajilor care nu îşi găsesc locul în discuţie.

Tragedia din „Colectiv” e, în sine, o revoltă. Pentru că a pierde un suflet înainte de vreme, chiar dacă pentru cer, înseamnă să te lupţi cu tine însuţi pentru a accepta schimbarea, absenţa, iubirea fără formă de pământ. E nevoie de mai multă iubire în curajul nou-născut al României, pentru ca cei care au pierdut, să găsească în jur alinare. V-o spune cineva care a pierdut, în conştienţa gândului că ceea ce pierzi uneori e definitiv.

Să lăsăm blamul deoparte şi să ne bucurăm de victoriile sufletelor din stradă care înţeleg că îngrădirea sub un sistem încă găurit de interese înseamnă a ne îngropa firescul obiectivelor şi visul în pământ.

Să lăsăm preoţii să se roage, chiar dacă nu în văzul lumii, fără să cerem judecată acolo unde nu cunoaştem conţinuturi în afara banilor care se cer sau nu cu icoana. Să nu ne angajam într-o vânătoare de suflete, acuzând dincolo de substanţa lucrurilor care ar trebui să ne apropie de cer. Crescută fiind în biserică, cu ceaslovul în mână şi partiturile la activ, vă spun că binele sufletelor din spatele reverendelor nu se va vedea în ecrane, şi nici genunchiul plecat, chiar dacă nu în faţa clubului. Există oameni care nu merită noroiul și nici obrazul întors.

Revolta nu e închegată în statistici şi număr de spitale şi biserici; e pentru schimbarea celor care decid ca binele să fie împărţit corect, fără marjă de eroare prea evidentă la niveluri înalte.

„Asasinii” sunt cei care ne ţin sufletele-n cuşti conştient, cu promisiuni de mai bine care nu vine niciodată, ci rămân în stare de proiect.

Ne cerem schimbarea, cu inima sus. Avem forța anilor din spate, înveliți în promisiuni de staniol, fără țintă.

Vino, Românie frumoasă cu bogăție-n pământuri, și adu-ne bucuria pierdută în generații de așteptare.

Să scriem istorie!