Ne-am născut simpli,

Într-o coajă de ou,

Îmbrăcată-n lumină.

Am crescut zâmbind,

În vis încălzit

De pieptul mamei.

 

Auzeam mereu

Încurcături de litere

Pe care le descifram în gesturi

De surpriză,

Joacă,

Bucurie,

Neplăcere,

Tristețe;

atâtea sentimente crescute

În cuvinte.

 

Le-am învățat,

Încet, încet,

Cu accent pe mama, tata,

„Da” și „Nu”,

Până ce am înțeles că sunt atâtea

Alegeri

Încât numai sufletul nostru

Le poate strecura

În fapte.

 

Din atâtea mii

De emoții în cuvinte

Și atâta frumusețe

În ecouri

Învățate,

Mi-e încă greu să înțeleg

De unde atâtea tăișuri

În aglomerația asta

De litere

Și de ce

Oamenii au atât de multă

Frustrare și umbră de

Descărcat

Pe spatele altor suflete

Care dor

Și învață,

În final,

Nu să nu mai fie,

Ci

Să nu mai asculte.