Ne-am născut simpli,
Într-o coajă de ou,
Îmbrăcată-n lumină.
Am crescut zâmbind,
În vis încălzit
De pieptul mamei.
Auzeam mereu
Încurcături de litere
Pe care le descifram în gesturi
De surpriză,
Joacă,
Bucurie,
Neplăcere,
Tristețe;
atâtea sentimente crescute
În cuvinte.
Le-am învățat,
Încet, încet,
Cu accent pe mama, tata,
„Da” și „Nu”,
Până ce am înțeles că sunt atâtea
Alegeri
Încât numai sufletul nostru
Le poate strecura
În fapte.
Din atâtea mii
De emoții în cuvinte
Și atâta frumusețe
În ecouri
Învățate,
Mi-e încă greu să înțeleg
De unde atâtea tăișuri
În aglomerația asta
De litere
Și de ce
Oamenii au atât de multă
Frustrare și umbră de
Descărcat
Pe spatele altor suflete
Care dor
Și învață,
În final,
Nu să nu mai fie,
Ci
Să nu mai asculte.