Monthly Archives: October 2016

Vis de acadea

original
Am visat că eram
Mică.
Mă rostogoleam
Într-o mare
De emoții:
Acadeaua
Care îmi făcea limba verde,
Păpușa
Cu păr verde și haine împletite,
Inima
De ciocolată albă și neagră
Topită pe-o lingură de plastic,
Bumbișorii adunați
În brățări și coronițe,
Feliile de pâine,
Proaspete,
Îngropate-n zahăr,
Hamacul bucuriilor
Legănate-n furtună.

Apoi,
Am crescut,
Brusc,
Și am învățat
Să uit
Că ce-au fost odată
Emoții
S-au topit,
În prea multe idealuri,
Și-au devenit doar
Obiecte.

Când uităm
Să rămânem,
În timp ce creștem,
Toate punctele
Deja câștigate
Dispar,
În dorința de mai multuri.

Copilăria moare
Odată cu emoția
Acadelei
Albastre.

 

Din ce ai

imagesu9nk8u50
Diferența cea mai mare
Dintre rai
Și pământ,
E că
Pământul își înconjură
Fericirea,
Sistematic și convins,
Cu teamă.

Sufletele
Sunt îndrăgostite
De drumuri
Spre fericire,
Pentru că nu au în ele
Teama împlinirii
Și a căderii
De după.

Când ești fericit
E atât de multă lumină
În suflet,
Încât ți-e teamă
Că nu e loc
De atâta rai
În suflet,
Că, sigur,
Magia se va dilua
Cu fiecare secundă.

Suntem atât de lipiți
De umbra pământului
Încât uităm
Că fericirea se trăiește
Deplin,
Fără nostalgie,
Fără umbră,
Fără ”poate”.

Nu degeaba
Pe un colț de zâmbet,
Molipsit de ceruri,
Cineva a rostit
Definiția fericirii,
Care,
Decojită de teamă,
Spune doar atât:

FĂ RAI DIN CE AI

 

Dragul meu,

Putem vorbi despre timp și despre cum desparte amintirile de prezenturi, bucuriile de tristețe, lumina de întuneric. Putem să mulțumim că, în atâția ani în care ne-am admirat zâmbetele, am învățat să ne iubim și să ne fim aproape, pentru ca apoi să lăsăm timpul să-și construiască rostul pe drumuri diferite. Putem să ne plângem că secundele pe care le-am crezut ale noastre nu ne mai aparțin și distanțele au crescut dincolo de ce am știut că va fi timpul nostru. Dar ne-am lovi de zidurile pe care le-am construit singuri, uman și pueril, de pe-un pământ ținut în palmă de ceruri.
258652_10150320372263084_2490110_o

Aș vrea să pot spune că am în suflet bucuria de a te ști bine dincolo de lume, de timp și de distanță. Că dorul e frumos aici, chiar dacă nu permite ochilor să vadă și mâinilor să atingă, în îmbrățișare. Dar, în inima mea de lut, n-au crescut încă aripile care să zboare dincolo de pământ.

Aș vrea să pot să nu simt colțul ochilor încrâncenându-se când îți simt sufletul în fotografie. Mereu zâmbind, mereu cu rama ochelarilor îndreptată înainte, perfectionist, mereu iubind secundele respirate dintr-o viață scurtă, dar pe care ai trait-o intens, iubind. Să pot să-mi amintesc de bucuria ta de acum și să nu-ți umbresc dorul de neputință.

Dar mi-e dor. Crâncen, profund, complet. Mi-e dor de sufletul tău frumos și sper că cei doi ani pe care i-am petrecut aproape doar în amintire să nu-ți atingă chipul în lumină și nici bucuria de a fi peste noi, fără sfârșituri.

Să-ți dea Dumnezeu bucuria pe care o meriți! Veșnic. Dumnezeu să te ierte.

 

”Dor”-ere

hard-work
Dor ochi de birouri
Scobite-n ecrane,
Dor frunți încrețite
Pe vorbe-alungite,
Pedante.
Dor mâini angajate
Și degete strânse
Pe taste,
Dor mailuri purtate
Pe litere mate-n
Idei
Și gânduri ciobite
În stres și cuvinte
Colante.

Dar am mulțumirea
Lucrului bine făcut
Și a zâmbetului de seară
Cu Doamne-ajută
Pe finaluri.
E cald
Și bine
Când iubești ce faci
Pentru că
Ai ce face.

 

Fericirea simplă

large

Fericirea nu e
Să cauți mai mult,
Decât ce ai deja
În suflet
Și în brațe,
Nici să alergi
Din bucurie,
Deodată,
Mai departe,
Pentru că gândul semănat
În a avea din ce în ce
Mai mult
Uită de frumusețea
Câștigului din palmă.

Deși parcurs
Și luptă, și putere,
Fericirea e,
Paradoxal,
Un exercițiu
De inimă și minte:
A dori ce ai deja
Mereu mai mult,
Fără să uiți
Să crești
În ceilalți
Ce știi că-ți aparține.

Fericirea e
Simplă,
Măruntă,
Cât o coajă de pâine:
Dacă uiți s-o împarți,
Scade,
Iar
Dacă iubești din ea
Mâna întinsă
Spre celălalt,
Crește.

 

Apus

tumblr_nvoq2idnru1s38f7po1_500
Când se stinge vara
În frunze putrede
Și suflete arse de căldură,
De zgomot de mare,
De valuri sărate
Și prea multă libertate,
Nu apune doar soarele.

Apun culorile
Din obraji,
Zâmbetele roșii,
Pistruii scobiți
În piele arămie.
Apun gândurile de dimineață
Râzând a lumină puternică
La fereastră,
Pașii fripți
În nisip copt,
Strivit de cearșafuri,
Îmbrățișările mării
Pe pielea însetată,
Bucuriile mici
Aprinse-n răsărit
Și-n degete cuprinzând,
Rotund,
Forma soarelui
În fotografie.

Se strâng
Ciufulite de vânturi,
Aripile sufletelor
Deschise-n curajuri
De nemaivăzuturi
Și lasă loc
De odihnă,
De poveste,
De toamnă surpinsă
În zgomot de cizmă cu toc
Pe trotuare
Și de inimi grele,
Pregătite să-și tragă suflul
Și să privească la geam
Frunze putrede,
Coapte-n săruturi.