Niciodată


Ți-aș spune azi
Sub stele
Și lună
Și aer de noapte
Profundă
Că nu exist
Fără zâmbetul tău
Dimineața.

Ți-aș aminti
Că nu mai am
Suflet.
Ți l-am dat ție,
Întreg și mic,
Să-l crești
În al tău
Pentru totdeauna.

Ți-aș strânge
Grijile
Și neputința
Și mâinile
Care nu mai știu
Să se odihnească
Cât să fie timp
Să respiri.

Te-aș certa
Pueril
Când nu asculți
Și uiți să mănânci,
Să dormi,
Să fii,
Pentru ca apoi
Să te mai sărut
Un pic.

Dar nici un cuvânt
Nu simte
Mai mult decât
O privire
Îngropată-n pernă
Și vis de împreună
Urlând sub gene:
“Te iubesc”
Și simțind
Că noi, de fapt,
Nu vom muri
Niciodată.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *