Monthly Archives: July 2017

La mulți ani, suflet frumos!

Frumos și tandru, iubit și al meu, a mai crescut un pic prin timp, chiar dacă inima îi e de copil dornic să se joace, să cânte și să zboare. Îmi e lumină cu zâmbetul lui cald de dimineață și scut când inima-mi cade, printre lacrimi, pe podea.
Mă ține de mână, în fiecare zi, strâns și firesc, în drum spre casă, și-mi crește sufletul în palme și-n ochi. Îl iubesc de când și-a ascuns privirea după un buchet portocaliu și după multe, muuuulte emoții.

Azi îi dedic răsăritul, apusul și stelele toate. Îi cânt minutele, Îi strâng îmbrățișările, îi alint genele și-i mărturisesc la ureche toată iubirea pe care a crescut-o ținându-mă de mână și zâmbindu-mi cu ochii calzi și obrajii roșii.

Îmi este viață, putere și preț de fericire și-i mulțumesc lui Dumnezeu pentru coincidența de a ne fi întâlnit o dată pentru totdeauna. Ne știm inimile și ni le ținem în brațe, până-n nesfârșituri.

Ce bine că ne știm dintotdeauna și pentru todeauna. La mulți ani, suflet frumos și iubit!

 

La nesfârșit


Șterg praful
Fiecărei zile,
Aștern gândurile
În ordine
Și le arunc
Pe cele lăsate,
Prea firesc,
În dezordine.

Apoi,
Cu inima împăcată
Și zâmbetul împărțit
La doi,
Aprind stelele,
Ascund întunericul
Și mulțumesc:
Pentru putere,
Pentru aripi,
Pentru timp
Și,
Mai ales,
Pentru iubire.

Iubirea de a trăi,
Liber,
Până-n nesfârșituri.

 

Ar fi fost timp

Ar fi fost timp să-ți spun cât îmi ești de drag și cât de mult m-ai ajutat să cresc. Că te-am iubit de când am împărțit felii de pâine cu zahăr și mere verzi și m-ai învățat să urc în copaci, chiar dacă îmi tremura și sufletul de teamă.

Ar fi fost timp să-ți spun că, deși am plecat departe, nu am plecat de fapt. Că te-am purtat în suflet și ți-am admirat mereu curajul și lupta de a ajunge cel mai bun, de a trăi în fiecare zi modestia de a învăța mai mult, pentru că, nu-i așa, încă nu e destul…

Ar fi fost timp să-ți spun că ai devenit mai mult decât mi-aș fi imaginat vreodată într-un timp foarte scurt: tată, soț, preot, sfătuitor, suflet mare.

Ar fi fost timp să-ți spun tot ce simțeam că meriți: lumea întreagă.

Dar n-am știut să-ți caut în ochi timpul și să-mi adun bucuria în cuvinte, să descarc din “la mulți ani”-uri mai mult decât simplitatea unui gest comod, constrâns de întâmplare și de sensuri.

Nu mai e timp să-ți recunosc ochii verzi și sufletul blând. Îți voi purta, însă, dorul în suflet și modelul în privire, cu nădejdea cerului în pași, a reîntâlnirii fără sfârșituri.

La mulți ani veșnici, suflet bun! Mi-e tare dor de tine!

 

:) (sau despre firescuri)


Chiar e frumos
Pe strada asta însorită.
Copacii zâmbesc,
Se leagănă leneș
Și împrăștie bucurii
De frunze
În plete de trecători
Pierduți în gânduri
În telefoane
Sau în inimi
Cu lipici.

Chiar e frumos
În orașul ăsta firesc.
Norii plâng
De fericire,
Câteodata explozivă,
Câteodată tandră,
Pe umbrele roșii,
Obraji fini
Sau
Direct în suflete.

Chiar e frumos
În lumea asta necuprins de mare
Oamenii iubesc
Profund,
Pierdut,
Paradoxal
Deschis,
Posesiv,
Imperfect,
Singular
Sau doar
Deosebit de firesc.

Chiar e frumos
Pe stradă,
Pe umbrele,
În lume,

Dar mai ales
În zâmbetul tău.

 

 

 

Dumnezeu închide cerul


Dumnezeu închide
Cerul
Câteodată.

Se satură de genele care
Nu-și plâng decât
Propriile drumuri
Și de mâinile care
Nu-și îmbrățișează
Decât propriile
Inimi.

Dumnezeu închide
Cerul
Câteodată.

Se satură de rugile care
Nu vorbesc decât despre
Sine
Și de buzele care
Nu știu să mulțumească,
Înainte să ceară.

Dumnezeu închide
Cerul
Câteodată.

Se satură
De cuvinte,
De gânduri,
De absență,
De egoism
Și de nesfârșita
Nemulțumire
De a nu avea
Ceea ce credem
Că merităm.

Dumnezeu închide
Cerul
Câteodată.

Și nu-l deschide
Până nu învățăm
Că sufletul
Nu se curăță
Niciodată
Numai
Prin sine
Însuși.