Frumos și tandru, iubit și al meu, a mai crescut un pic prin timp, chiar dacă inima îi e de copil dornic să se joace, să cânte și să zboare. Îmi e lumină cu zâmbetul lui cald de dimineață și scut când inima-mi cade, printre lacrimi, pe podea.
Mă ține de mână, în fiecare zi, strâns și firesc, în drum spre casă, și-mi crește sufletul în palme și-n ochi. Îl iubesc de când și-a ascuns privirea după un buchet portocaliu și după multe, muuuulte emoții.
Azi îi dedic răsăritul, apusul și stelele toate. Îi cânt minutele, Îi strâng îmbrățișările, îi alint genele și-i mărturisesc la ureche toată iubirea pe care a crescut-o ținându-mă de mână și zâmbindu-mi cu ochii calzi și obrajii roșii.
Îmi este viață, putere și preț de fericire și-i mulțumesc lui Dumnezeu pentru coincidența de a ne fi întâlnit o dată pentru totdeauna. Ne știm inimile și ni le ținem în brațe, până-n nesfârșituri.
Ce bine că ne știm dintotdeauna și pentru todeauna. La mulți ani, suflet frumos și iubit!