Daily Archives: December 6, 2017

Moșule, dă!

Tatălui, peste genele albe și inima mare, peste buzele de multe ori aspre, dar care vorbesc despre frumusețe și bunătate, peste mâinile puternice, așteptând îmbrățișare, adu bucurie. Încălzește-i sufletul, cum știi tu, în ritm de colind, umple-i inima de minunea nașterii, într-un decembrie care nu există în afara vestirii, a luminii zăpezii scârțâind sub talpă, a vocilor suave de copii înzestrați cu talent de colind, a tradiției care persistă.

Mamei, șterge-i ochii plânși și umple-i brațele cu nepoți. Crește-i zâmbetul stins de minunile pierdute, vindecă-i umerii trași cu îmbrățișarea copiilor care cresc râzând, jucându-se, iubind. Iar, la sfârșit, amintește-i că e, încă, atât de mult frumos în lume, încât minunile nu vor înceta vreodată.

Surorii, alintă-i ochii obosiți, dă-i somn, moșule, pe lângă veselia de a crește, în brațe și în suflet, o nouă viață cu ochi șireți și urechi jucăușe. Dă-i un Crăciun din care să nu lipsească, în nicio clipă, bucuria.

Lui, celui care mă întregește, nu-i înceta vreodată cântul aiurit de seară și copilăria din ochi. Dă-i, în fiecare zi, motiv să zâmbească, să crească, să iubească. Ține-l întreg, în sufletul de copil, și lipește-i inima de a mea, ca să nu știm vreodată cum e să nu luptăm împreună.

Celui plecat, dar cu suflet ca nimeni altul, dă-i bucuria odihnei în rai. Și spune-i că nu există dor mai mare ca al nostru și dorință mai mare de a ne întâlni în iubire.

Celor pe care n-am știut să-i mângâi dă-le îmbrățișarea de care au nevoie și iubirea pe care n-am știut să o cresc. Scoate tu, din traista minunilor, iertarea, bucuria, frumusețea prieteniei sincere, a omeniei care apropie și care uită răul.

Iar mie, moșule, dacă mai ai de dat, dă-mi cuvinte. Acolo unde nu știu să trăiesc, să simt, să iubesc, să-mi amintesc scriind.

Noapte bună, moșule, și nu uita de rugă. E târziu în multe inimi și chiar e loc de multă bucurie. Să nu rămână niciun suflet desculț de ziua ta!