Patru ani de dor

E toamnă-n frunze și în timp. Grădina-i pregătită! Tata te așteaptă cu mâinile crăpând pe-o boltă perfect rotundă, de care se agață, din ce în ce mai lungi, coronița Maicii Domnului și struguri de opt feluri. Mama sapă încă, strat cu strat, cu gândul c-o să ai ce pune-n ciorbă mai târziu, la vară. Merele sunt coapte, îngrămădite-n gust de toamnă rece, în beci, de unde tu obișnuiai s-aduni dulceață și zacuscă.

Tu vino! Pe cărare, încă se simt pașii tăi comozi de pe trotuar. Alergi. Te urci, pe-ascuns, în podul grajdului, de teamă c-o să te pârâm pentru că iar ne cerți și ne mai furi din mână. E dor în frunza viei, arămie. Dor de-ncruntarea ta, când nu vrei să mai legi, viță cu viță, în cinci locuri, să crească strugurii mai drepți, dor de cântecul tău, ironic, prin livada în care nu suntem poftiți, pentru că nu-i cireașa coaptă încă, sau în hamacul rupt, albastru, dintre peri.

Mai fă un pas. E cald acum în leagăn. Nu mai sunt sfori legate-n măr, să nu-l mai doară creanga. A cumpărat tata un scrânciob dur, cu saltea bună, de unde fetele tale scumpe cu ochii verzi și-albaștri nu mai vor să coboare. Se leagănă și râd, gândindu-se la tati cum zboară-n nori, cu aripile lungi.

Tu vino! E cafeaua caldă. S-a spus, deja, la masă rugăciunea. E post, da ție-ți plac ardeii copți și vânăta cu ceapă. Am mai mânca și noi la o-adunare veselă cu tine, cu nepoții și oamenii de care n-ai fi zis că nu ți-s frați. Mai ai un pui de om și la Maria. E dulce, cu urechi răzlețe, de mihoci, și-un cânt de mâine-mâine merge-n strană. Pe mână am și eu inel acum. Ți-ar fi plăcut de Alex și poate-ai mai face și-un joc în cinstea tinereților de schimb de discuri și sfaturi în genunchi lângă reșou, în spate de altar. Ați fi prieteni și acum, sunt sigură c-ai vrea!

Să vii. E-n suflet dor! În vis apari din ce în ce mai des, râzând cu Ema și chemându-mă la masă. Azi, la mormânt, ți-am spus, doar, că mi-e dor! Să vii în suflete să faci curat, puțin. S-au adunat atâtea gânduri iar cerul mai dispare din suflet când e praf. Tu șterge din durere cu leacul tău de cer și poartă-ne în rugă să trăim mai plin. Să-mbătrânim spre cer cu inimi de copii și să iubim mai mult ca să-mpărțim aici, întâi, din rai.

Tu să te rogi. Sunt patru ani de dor iar inimile plâng. Veșnică odihnă, veșnică iubire, suflet drag!

„Rămâi cu noi, că e târziu și s-a plecat ziua!”

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *