Te-aș ruga să te trezești azi să construim un cer. Nu știu dacă la voi, acolo, se deschid ochii dimineața cu fața spre soare. Sau dacă îi țineți mereu deschiși, surprinși de atâta frumusețe continuă, de atâta iubire, de atâta drag… Te-aș ruga să-i deschizi totuși. Mereu mi-au plăcut ochii tăi puternic verzi, zâmbind în rid mihocesc și timid.
Te-aș ruga să faci tu primul pas. Noi nu știm din ce subtanță magică e construit cerul de e atât de limpede și de încape atâta suflete dragi. Nu știm cum se așează suflet peste suflet până devine albastru și clar, până se consumă și iar se înalță din atâta iubire. Nu știm să fim, dincolo de dorul care macină.
Te-aș ruga să ne spui cum trece timpul la tine, cum se revarsă veșnicia iubirii în aripi și cum e să știi, în sfârșit, să zbori, să te înalți, la nesfârșit, spre El. Te-aș ruga să ne povestești tu cum se simte dorul în rai. La noi, se consumă, din ce în ce mai aprins, în buchete de flori și o bancă, în soare de iulie, de unde mama nu mai vrea să plece, de drag. E un sentiment de minune în aer, la umbra ta cu miros de crini.
Te-aș ruga să ne spui cum se iubește la voi. Cum se sărbătorește ziua în care te-ai născut din lumină să aduci bucurie. Cum se simt cei 36 de ani de frumusețe, de zbor și de atâta cer. Cum simți când ne e dor și ne apari in vis să ne mai îmbrățișezi o dată. Cum rămâi tu parte din noi din ce în ce mai dragă. Cum rămâi și tată, și fiu, și soț, și frate, și te simțim din ce în ce mai aproape.
La cât mai mult cer, suflet drag! Ne e foarte dor de tine!
