Poate că am uitat
Uneori
Să fim întreg
Mai ales
Când ne-a scăzut timpul
Din nesfârșituri
În măști de sfârșituri
Cu limite,
Pauze
Și atâtea vârfuri
De atins,
Dar n-am uitat
Să adormim împreună
Și să ne trezim
Geană în geană
Dimineața.
Poate am obosit
Uneori
Și am grăbit clipele,
Secundele
Și orele
Spre o nouă noapte
Cu vis de odihnă
Și pace,
Dar n-am uitat
Sărutul
De noapte bună
Și cafeaua
Măcinată
La doi
Din răsărituri.
Poate că am judecat
Și am ferit privirea
Uneori
Când s-a adunat
Povară peste povară
Deodată
În suflet,
Dar am ieșit
Mereu
La suprafață
Puțin
Mai puternici,
Puțin
Mai noi.
Poate am vrut mai mult
Uneori
Și am crescut
Iluzii
Din neputințe:
– cine să spună
mai mult;
– cine să facă
mai mult;
– cine să fie
mai mult;
Dar
Niciodată
Cine să iubească
Mai mult,
Pentru că iubirea
Nu se împarte
Ci se adună,
Se cultivă,
Se crește,
Se transformă
La nesfârșit.
Poate că
Suntem oameni
Și oamenii nu știu
Să iubească
Perfect,
Dar e suficient
Că știu
Să iubească
Cât pot ei
De mult.
La mulți ani, iubire! Încă de 6 ori cate 6 ani în care să ne măsurăm veșnicia în chicote de copii și iubiri crescute uman și sincer. Și apoi încă o veșnicie împreună.
Te iubesc!
