Daily Archives: August 11, 2022

Părinții perfecți nu există

Nu știu de unde vine jena asta de a recunoaște că suntem oameni, că uneori e greu și doare, că ne cresc fire albe peste noapte și ne mor neuronii de la prea mult stres, că am vrea să fim părinții perfecți, dar nu avem resurse, nu avem timp, nu avem răbdare. Sunt zile în care a reuși să trecem prin fiecare oră e suficient. Suficient că am rămas întregi, deși nu credeam că e posibil. Suficient că am reușit să nu țipăm prea mult, să nu ne acuzăm prea mult, să nu disperăm. Suficient că iubirea care ne aleargă prin casă, dărâmând tot ce îi iese în cale e încă fericită la sfârșitul zilei, după 2 ani în care a învățat să se bucure de fiecare minut cu energie, cu țipete, cu o sinceritate firească atât în plâns, cât și în râs.

Sunt zile în care ne grăbim atât de tare, încât uităm să mai respirăm. Printre mailuri, conferințe, neuroni arși peste probleme și eforturi inumane de a privi lucrurile obiectiv, a fi umani pare să nu fie mereu permis social, mai ales atunci când ești părinte. Ori adevărul e dincolo de limitele sociale, acolo unde a încerca nu înseamnă a și reuși, dar înseamnă că ești pe drumul cel bun.

Sunt zile în care a-ți lăsa copilul la grădi îți rupe sufletul în două, pentru că deja ți-e dor de ce-ar fi putut să fie ziua cu el, dar și o ușurare, pentru că îți dă timp să rezolvi problemele pe care nu ai fi avut timp să le atingi altfel. Și e normal. Normal să continue viața cu inima ruptă, dar mintea întreagă, pentru că nu există părinte care să nu aiba nevoie de timp de respirat.

Sunt zile în care ți-ai dori să fi făcut mai mult ca părinte. Să educi mai mult, să iubești mai mult, să îmbrățișezi mai mult, să liniștești mai mult. Dar nu există un calcul atât de exact din care să ieși câștigător. A-ți trasa limitele prea sus înseamnă a hrăni o neputință. A asculta de gura lumii atunci când deja ești obosit și încercat înseamnă a te lăsa dominat de ce e în afara ta în loc să asculți de ce se întâmplă înăuntru.

Azi e o zi de respirat. Și e ok că încă mai suntem întregi, după atâta caniculă, atâtea probleme, atâtea neputințe. Respirăm cu ea în brațe, mâncăm resturi de prin frigider și mergem mai departe. Atât.