În brațe


Se spune că
Cele mai frumoase
Brațe
Sunt ale mamei
Care îmbrățișează
Minuni
Gângurind
Sub degetele
Firave.

Însă eu cred
Că cele mai frumoase
Brațe
Sunt,
De foarte multe ori,
Ale tatălui:
Suficient de largi
Cât să îmbrățișeze
Plânsete de copii
Zdreliți în genunchi,
Suficient de puternice
Cât să se lupte
Cu balaurii
Din dulap,
Suficient de moi
Cât să adoarmă
Ochii obosiți
Sprijiniți
Pe umerii calzi,
Suficient de deschise
Cât să așeze
Aripi
Pe mânuțele moi
Înainte să zboare
Departe, departe
Până-n tavan
Și înapoi.

Eu cred
Că cele mai frumoase
Brațe
Sunt ale părinților
Care nu uită
Să-și îmbrățișeze copiii
În fiecare zi,
Chiar și atunci
Când nu ar mai avea
Putere
De îmbrățișat.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.