Author Archives: Gabriela

Încetinind


Închide
Soarele,
Muzica,
Robinetul din baie,
Scrâșnetul frunzelor
Aprinse
În fereastră,
Cuptorul
Cu miros de zmeură coaptă,
Lumina de pe hol,
Gândurile
Amestecate haotic
Și obosit
Peste pleoape.

Închide
Genele,
Încet.

Dar lasă visele
Aprinse.

E cald,
Plapuma e grea
Peste umeri
Iar perna miroase
A sărut pe frunte
De
Somn.
Ușor.

 

Copilandri


O pâine caldă
Ruptă la colț,
Că e numai bun de ronțăit
Pe bicicletă,
În drum spre bunica,
O poală plină
Cu mere încă verzi,
Dar furate cu nerăbdare
De la vecinul
Care se preface
Că nu vede,
Un șotron strâmb
Desenat cu o bucată roasă
De calambur,
Picioare desculț
Săltând coarda
În drumul mare,
Cu pistrui de praf
Pe degete,
Un râset prelung
Hrănit la Popa Prostu’
Pe pătura roz,
În fața casei,
Cu pedepse crude
Și priviri pe furiș
La părul lui
Perfect desenat cu gel,
Și la ochii lui
Negri,
Un tricou portocaliu,
Murdar și vinovat
De cireșe,
Un hamac tolănit,
Între perii din livadă,
Albastru și
Chinuit
De prea mult avânt,
O foame cruntă
Hrănită cu orez cu lapte
Și cu multă vanilie,
În pauza de ascunsa,
O rugăciune sinceră
Cu genunchii plecați
Pe pernă
Și o cruce mare
Desenată perfect
Pe tot culcușul,
În frică de întuneric
Și demonii de sub pat,
O bolboroseală amuzată,
Dar melodică,
De melodii cu Britney,
Fără sens în engleză,
Pentru că oricum nu știi
Cuvintele,
O seară de groază
La povești
Pe întuneric
Și-un somn neînceput
Până dimineață,
De teamă
Că umbrele de la geam
Se vor apropia
Deodată,
O bătaie cu apă
Pe uliță,
Un zâmbet sincer,
O îmbrățișare caldă,
Un bronz aprins
Cu dungi de tricou,
De la atâta alergat,
În soare,
O iubire fără sfârșit,
Care povesteșe
Despre joacă,
Despre suflet,
Despre cer,
Despre nebunie
Sinceră,
Despre “tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte”.

Despre copilărie.

 

Lucruri și oameni


Ne trezim dimineața,
Sufocați.
E prea cald
Sau prea frig
Sau plouă
Prea mult.
E prea multă lume
Necunoscută
De jur împrejurul
Sufletului nostru
Și nu e loc
De respirat
Viață.

Ne împiedicăm.
Doare căderea.
Ne acoperim
Vânătăile
Cu machiaj
Și zâmbete
Convenționale.
Așa am învățat
Că se rezolvă
Neputințele.

Ne re-cumpărăm
Fericirea
La magazinul de vizavi;
ne fură culorile
Din eșarfele etajate
Pefect
Pe manechine.

Trăim
Pentru lucruri
Și bucuria
Temporară
De a avea
Mai mult.

Alergăm
Spre birouri,
Spre magazine,
Spre săli,
Spre lucruri
Și,
Din ce în ce mai puțin
Spre oameni.

Poate
Dacă n-am avea
Atâtea lucruri,
Am ști
Să cerem,
Să apreciem,
Să împărțim,
Să fim
Și pentru ceilalți
Ce uităm,
Din ce în ce mai mult,
Să fim
Pentru noi înșine:

Mai întâi
Suflete.

 

Și ce?


Și ce e viața
Dacă nu o mirare
Cu gust de măr
Necopt,
Presărat cu zahăr?
O tresărire
Scurtă
De râsete pline,
Puerile și vinovate
De prea mult suflet
Explodând
De bucurie?

Și ce e viața
Dacă nu o lacrimă
Ștearsă repede
Cu mâneca lungă,
De teamă
Că ne văd ceilalți
Cum trăim
Fără mască?

Și ce e viața
Dacă nu o iubire
Niciodată înțeleasă
Suficient,
Dar de care
Nu ne putem sătura
Vreodată?

O acadea dulce,
Un zâmbet de copil,
Un suflet de împărțit,
O mână întinsă,
Un cer plin de stele,
Un gest de bunătate
Neașteptat,
O rază de soare
Odihnind la fereastră
Privirea lui Dumnezeu,
Așteptând
Să intre.

O nemaipomenită
Minune.

 

Însorire


Crește timpul.
Sub soare, florile mijesc
Din nimic
Iar mâinile se-ntind
De drag
Spre alte mâini.
Primăvara
Are gust a căpșună
Dulce
Și a zâmbet
Înecat într-un pahar
De vin roșu.

Crește timpul.
Ziua se lungește
La soare
Iar ochii se aprind
De căldură,
Și bine,
Și vis.
Aprilie
Are aromă de iubire
Reîncepută
De unde s-au împărțit
Trandafiri
Și săruturi.

Crește timpul.
Pașii se plimbă,
Aleator,
Pe poteci înverzite
Iar cerul se bucură,
Albastru,
De gene-adâncite-n
Poveste.

E cald
Iar mâinile noastre vorbesc
Despre soare.

 

Se-apropie-nceputul!

Se-apropie
Sfârșitul.
Din inimi,
Dumnezeu scade.
E prea puțin loc
De bucurie
În locul în care
A crescut
Prea mult om.

Se-apropie
Sfârșitul.
Mâinile se întind,
Nu să îmbrățișeze,
Ci să lovească
Binele
Din fiecare suflet,
Lacrima
Din fiecare ochi.

Se-apropie
Sfârșitul.
Păcatul triumfă
Împodobit
Cu manta roșie,
Un sărut stingher
Și
Treizeci de arginți.
E-atâta Iudă
În fiecare suflet,
Atâta neputință
În fiecare humă.

Se-apropie
Sfârșitul.
Plânge grădina Ghetismani
De durerea
Genunchiului plecat
Pe piatră,
Dumnezeind
Umanul
Cu mâinile întinse
Spre cer.

Se-apropie
Sfârșitul.
Lemnul se înalță
Veșnic
Spre cer
Și-n umeri,
Dureros
Și cald,
Ochii se închid.
Dumnezeu doarme-n trup,
Cuprins
De mâinile Mamei,
Care mângâie
Rănile de cui,
Plângând.

Se-apropie
Începutul.
Dumnezeu ne-nvață,
În sfârșit,
Iubirea
Care nu mai
Moare!

 

Marinară


Nu știu cum sunteți voi
Dar mie îmi e foarte dor
De mare.

Eram un amestec
De sare,
De mâini
Îmbrățișate,
De vânt atacând
Obraji și haine,
De soare aprins,
Cafea amară
Și multă
Iubire.

Îți amintești
Cum era
Să ne simțim buzele
Arse?

Nu știu cum sunteți voi
Dar mie îmi e foarte dor
De mare.

 

Primăvara de luni


Liniște.
Norii postesc
Gri,
Fără lacrimi.
Oamenii se mișcă,
Parcă mai încet,
Cu mâini prelungite-n umbrele,
Inutile,
Iar aerul
Miroase a fum
Și a lemn stins.

Liniște.
Primăvara se scurge
Verde
Peste copaci
Și se întinde
Într-un tablou static
De obraji calzi,
Buze înflorite-n
Zâmbet
Și flori întinse
Peste tejghele.

Gânduri se spulberă
Tăcut,
În valuri rotunde,
Reci,
Ca un pas înghețat
Scobit în trotuare,
Iar inima povestește,
În lniniște,
Despre cum primăvara
E o emoție
De început,
Un puls care se teme
Să crească,
Dar care simte
Explozia
Dincolo de umbrele,
Gânduri,
Inimi
Și cuvinte.

 

Ei!


Femeii luminoase,
Pășind pe toc,
Cu buzele pline
Și mâinile-n șold,
Femeii cu rid,
Cu umerii grei,
Și inima zid,
De prea multă
Așteptare,
Femeii cărunte,
Cu păru-n batic,
Sufletul mare
Și visul prea mic…

Femeii frumoase,
Cu suflete mici
Agățate de mâini,
Cu zâmbetul cald,
Privirea senină
Și crezul înalt,
Femeii deschise,
Îmbrățișând cer,
Oameni, fluturi,
Emoții
Și inimi de fier,
Femeii care știe
Că oamenii-s singura
Bogăție…

Femeii care luptă,
Mai tare, mai mult,
Cu lacrimile dure,
Pașii grei
Și visul cărunt,
Femeii care simte
Că lumea e un punct
Mic,
În palma lui Dumnezeu,
Din care și tu
Și eu
Ne naștem pierdut,
Cu inimi de lut.

Mamei care jertfește
Și zi, și noapte,
Și ochi, și buze,
Și suflet,
Pentru că
IUBEȘTE.

La mulți ani frumoși,
Femei și mame!
Pentru că din voi crește lumea cer și inima dragoste!

 

Suflet de femeie


Primăvara
E un sentiment verde
Îmbibat în fluturi
Și miros de lalele,
Crescute pierdut
Și aleator
În parcuri,
Inimi
Și zâmbete roșii,
Cu gropițe-n obraji.

Din mâini încălzite
-n mănuși
Și ochi albaștri
Scobiți călduros și șmecher
După fulare,
Se-aprinde-un dor
Magic
De iubire gingașă,
Renăscută
La soare,
De puls adunat
Și împărțit
La doi,
De haine lejere
Acoperind umeri
Goi,
De răsete calde
Vorbind,
Din ce în ce mai dulce,
Despre-o primăvară
Ascunsă
După un nor
Și-o grabă nebună
De ninsori
Și pași scobiți în zăpadă.

E-un dor viu
De lumină,
De fluturi,
De mărțișoare cu
Suflet de femeie
Frumoasă,
Gingașă
Și cu-n zâmbet
Uriaș
Și sincer,
Împărțind povești
Peste lume.