Category Archives: iubire

Patru ani și-o veșnicie!

De când te cunosc nu mă mai doare timpul. Prețuiesc firele argintii alunecând pe frunte și ridurile din ochi, pentru că ne amintesc despre toate momentele prin care am trecut împreună. Adun minutele, orele și anii și mulțumesc pentru minunea de a ne fi, încă un an, întreg și bucurie.

De când te cunosc, nu mai plâng pentru ce n-am reușit încă. Știu că, dincolo de căderi și luptă, în povestea asta mare și frumoasă desenată de Dumnezeu în sufletele noastre, mă așteaptă mereu un zâmbet, o îmbrățișare și o mână întinsă. Adică totul!

De când te cunosc, nu mai alerg. Îmi trag sufletul, ascult și privesc. Am învățat să mă bucur de momentele mici la fel cum altădată așteptam momentele mari: un zâmbet dimineața, o cafea sorbită pe ambele margini, un „dar cât de mult mă mai iubești?” cu răspuns diferit de fiecare dată, dar cu accent pe „cât universu-n lung și lat”.

De când te cunosc, mi-e din ce în ce mai dor de tine. Dincolo de timp, de spațiu, de tine și de mine înghesuiți în aceeași cameră, inima-mi bate a dor de ce n-am trăit încă împreună: încă un rid, încă un zâmbet, încă un fir argintiu căzut peste pleoape, încă o dovadă a iubirii care ne-ntregește pentru veșnicie.

4 ani în care ne-am învățat pe de rost bucuriile, tristețile și tot ce ne definește, din ce în ce mai mult, întregul.

La mulți ani, iubire!

 

La mulți ani, iubire!

Până la lună și înapoi. Sau poate până-n cer. Sau cât toate universurile la un loc :). Iar dacă e puțin și ți se zdrobește un rid morocănos pe frunte, mai adăugăm câteva universuri, ca să fie cel mai mult și mai mult.

Oricât de siropos ne-am iubi, nu ne lipsește nici hazul, nici ironia, pentru că încă mai copilărim. E cea mai simplă metodă de a ne aminti că viața e mai frumoasă, mai întreagă împreună. Cu inima celuilalt în brațe, zidurile scad, pașii-s mai ușori iar fiecare zi care trece are cel puțin un scop: de a ne proteja iubirea.

Ni se repetă, de multe ori, că fluturii mor, că timpul adâncește problemele și micșorează sufletele, că, din visul ăsta frumos, devenit complet într-o zi de toamnă în care ne-am împărțit veșnicia pe degete, se va șterge emoția și vom rămâne goi și plictisiți de noi înșine. Cu timpul, însă, deși emoțiile îmbătrânesc, sufletele învață o altfel de iubire: în care știi să recunoști privirile, durerile, bucuria, fără cuvinte; în care înveți să respecți diferențele și să iubești asemănarea; în care crește bucuria de a lupta împreună, de a descoperi împreună, de a trăi împreună; în care, oricât de stereotipic ar suna, ultima bucată de prăjitură se negociază, de fiecare dată, nu pentru sine, ci pentru celălalt.

Pentru că îmi ești zâmbet, putere și inimă, te iubesc!
La mulți ani, iubirea mea până la cer și înpoi, cu toate universurile la un loc! La încă 90 de ani împreună.
Și, cum ar fi zis bunica, după ce ne lua în brațe: să ne dea Dumnezeu sănătate. În rest, avem noi grijă!

 

Fereastră


Aș vrea să inventez
O fereastră
Spre bucătăria
Cu scaune mici;
Să ne cățărăm
Cu barba pe masă
Și mâinile-n oala
De orez cu lapte
Și dor.

Aș vrea să inventez
O fereastră
Spre grădina din spate;
Să ne-avântăm
În hamac
Și în vișini
Și-apoi să ne facem vânt
În noroaie
Și dor.

Aș vrea să inventez
O fereastră
Spre vară:
Să ștergem geamul
De ploaie
Cu ziarul,
Cum ne-a-nvățat bunica,
Și să-înfățăm perne
Cu pene
Și dor.

Aș vrea să inventez
O fereastră
Spre pădure:
Să ne plimbăm
Agățați de o mână,
Să nu mai știm
De ieri
Sau de mâine
Și să ne umplem inimile
Cu iubire
Și dor.

Aș vrea să inventez
O fereastră
Spre mine.
Ce păcat,
Că m-am îndrăgostit
Iremediabil
De ziduri.

Și dor!

 

Nesfârșit


Trec anii,
Iar noi povestim
Despre cine
Suntem
Într-o cameră
Din ce în ce mai plină.
E albastru aici,
Și galben,
Și primăvară
Și cald
Și aproape.
Iar trandafirii vorbesc,
Roșii,
Despre o emoție rătrăită
Sub aripile unui avion
Parcat,
În sfârșit,
Sub inima noastră
Întregită
În fluturi.

Trece timpul,

Părul e mai alb,
Ridurile mai grele,
Ochii mai adânci,
Dar noi
Învățăm
Că iubirea nu e compusă
Din anii
Care au trecut,
Ci din anii
Pe care îi câștigăm,
În fiecare zi,
Pentru că încă vrem
Lupta,
Inima
Și firescul
Împreună
Spre nesfârșit.

 

Patru ani de dor

E toamnă-n frunze și în timp. Grădina-i pregătită! Tata te așteaptă cu mâinile crăpând pe-o boltă perfect rotundă, de care se agață, din ce în ce mai lungi, coronița Maicii Domnului și struguri de opt feluri. Mama sapă încă, strat cu strat, cu gândul c-o să ai ce pune-n ciorbă mai târziu, la vară. Merele sunt coapte, îngrămădite-n gust de toamnă rece, în beci, de unde tu obișnuiai s-aduni dulceață și zacuscă.

Tu vino! Pe cărare, încă se simt pașii tăi comozi de pe trotuar. Alergi. Te urci, pe-ascuns, în podul grajdului, de teamă c-o să te pârâm pentru că iar ne cerți și ne mai furi din mână. E dor în frunza viei, arămie. Dor de-ncruntarea ta, când nu vrei să mai legi, viță cu viță, în cinci locuri, să crească strugurii mai drepți, dor de cântecul tău, ironic, prin livada în care nu suntem poftiți, pentru că nu-i cireașa coaptă încă, sau în hamacul rupt, albastru, dintre peri.

Mai fă un pas. E cald acum în leagăn. Nu mai sunt sfori legate-n măr, să nu-l mai doară creanga. A cumpărat tata un scrânciob dur, cu saltea bună, de unde fetele tale scumpe cu ochii verzi și-albaștri nu mai vor să coboare. Se leagănă și râd, gândindu-se la tati cum zboară-n nori, cu aripile lungi.

Tu vino! E cafeaua caldă. S-a spus, deja, la masă rugăciunea. E post, da ție-ți plac ardeii copți și vânăta cu ceapă. Am mai mânca și noi la o-adunare veselă cu tine, cu nepoții și oamenii de care n-ai fi zis că nu ți-s frați. Mai ai un pui de om și la Maria. E dulce, cu urechi răzlețe, de mihoci, și-un cânt de mâine-mâine merge-n strană. Pe mână am și eu inel acum. Ți-ar fi plăcut de Alex și poate-ai mai face și-un joc în cinstea tinereților de schimb de discuri și sfaturi în genunchi lângă reșou, în spate de altar. Ați fi prieteni și acum, sunt sigură c-ai vrea!

Să vii. E-n suflet dor! În vis apari din ce în ce mai des, râzând cu Ema și chemându-mă la masă. Azi, la mormânt, ți-am spus, doar, că mi-e dor! Să vii în suflete să faci curat, puțin. S-au adunat atâtea gânduri iar cerul mai dispare din suflet când e praf. Tu șterge din durere cu leacul tău de cer și poartă-ne în rugă să trăim mai plin. Să-mbătrânim spre cer cu inimi de copii și să iubim mai mult ca să-mpărțim aici, întâi, din rai.

Tu să te rogi. Sunt patru ani de dor iar inimile plâng. Veșnică odihnă, veșnică iubire, suflet drag!

„Rămâi cu noi, că e târziu și s-a plecat ziua!”

 

Copilandri


O pâine caldă
Ruptă la colț,
Că e numai bun de ronțăit
Pe bicicletă,
În drum spre bunica,
O poală plină
Cu mere încă verzi,
Dar furate cu nerăbdare
De la vecinul
Care se preface
Că nu vede,
Un șotron strâmb
Desenat cu o bucată roasă
De calambur,
Picioare desculț
Săltând coarda
În drumul mare,
Cu pistrui de praf
Pe degete,
Un râset prelung
Hrănit la Popa Prostu’
Pe pătura roz,
În fața casei,
Cu pedepse crude
Și priviri pe furiș
La părul lui
Perfect desenat cu gel,
Și la ochii lui
Negri,
Un tricou portocaliu,
Murdar și vinovat
De cireșe,
Un hamac tolănit,
Între perii din livadă,
Albastru și
Chinuit
De prea mult avânt,
O foame cruntă
Hrănită cu orez cu lapte
Și cu multă vanilie,
În pauza de ascunsa,
O rugăciune sinceră
Cu genunchii plecați
Pe pernă
Și o cruce mare
Desenată perfect
Pe tot culcușul,
În frică de întuneric
Și demonii de sub pat,
O bolboroseală amuzată,
Dar melodică,
De melodii cu Britney,
Fără sens în engleză,
Pentru că oricum nu știi
Cuvintele,
O seară de groază
La povești
Pe întuneric
Și-un somn neînceput
Până dimineață,
De teamă
Că umbrele de la geam
Se vor apropia
Deodată,
O bătaie cu apă
Pe uliță,
Un zâmbet sincer,
O îmbrățișare caldă,
Un bronz aprins
Cu dungi de tricou,
De la atâta alergat,
În soare,
O iubire fără sfârșit,
Care povesteșe
Despre joacă,
Despre suflet,
Despre cer,
Despre nebunie
Sinceră,
Despre “tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte”.

Despre copilărie.

 

La timp


După o lume alergată
Din lung în lat,
După zâmbete ruinate
Pe drumuri neștiute
Încă,
După atât de multă
Muncă
Spre a ajunge
Ce nu știm
Dacă vom putea împlini
Vreodată,
După planuri întinse pe foaie
Și
Pe speranțe crescute
Cu mult curaj
Pe brânci,
După conexiuni și prietenii
Cu palma întinsă
Și gândul viu
Spre înainte,
După ani risipiți
Cu ochii închiși
Pe drumuri singulare,
După suflete
Lăsate în urmă
Pentru, mereu,
Alte suflete,
După anii albiți
În păr
Și ore înghesuite,
Din ce în ce mai adânc,
Pe frunte,
Ajungem la sfârșitul
Trupului
Cu diplome,
Urale,
CV-uri ample,
Dar, mai ales,
Cu un mare regret:
De a nu fi realizat,
Că din parcursul ăsta
Crunt
De luptă și pași,
Nu rămâne nimic
În urmă,
În afară de iubirea
Pe care ai trăit-o,
La timp.

În ceea ce ai spus,
În ceea ce ai scris,
În ceea ce ai simțit,
În ceea ce ai crezut,
În ceea ce ai fost
Și rămâi
Pentru ceilalți.

 

Rețetă pentru inimă


Se ia o inimă
Distrusă,
Cu bătăi iregulate
Și emoții crescute greșit
Printre pulsuri.

Se curăță,
Mai întâi
De praf
Cu un burete scăldat în
Speranță:
Se lustruiește bine,
Până lucește a sănătate
Din nou.
Se despică apoi
Cu grijă
În două
(a nu se atinge arterele.
Pericol de revărsare a dezamăgirii,
fatal,
în corpul întreg al inimii).
Se clătește bine
Cu multă iubire.
(Iubirea se găsește oriunde,
În diferite forme
si consistențe).
Când, în sfârșit,
Inima poate respira din nou,
Fără urme de puls
Întrerupt,
Se așează la loc
În mijlocul ființei.

Pentru că fiecare inimă
Obosește:
De durere, de neputință, de încercare, de ne-iubire.
Și nicio inimă
Nu poate
Să renască
Din praf
Altfel
Decât prin multă
Iubire.

 

De ce iubim?

Ca să ne trezim
Dimineața
În răsărit de soare
Și aer plin de
Lumină,
Ca mâinile să nu doară
Când cresc în alte
Mâini,
Ca ochii să se îndrăgostească
De fulgi
Chiar dacă e frig,
Ca pâinea întinsă,
Deși veche,
Să fie dulce,
Ca să îmbătrânim
Doar în riduri,
Ca fiecare gând
Să nu fie iremediabil
Singur,
Ca muzica să epuizeze,
Nu doar să cânte,
Ca inima să simtă,
Nu doar să bată,
Ca visele să nu fie
Doar în somn,
Ca din noi
Să se nască
Suflete,
Nu doar trupuri,
Ca să nu murim
Niciodată.

De ce iubim?

Ca să trăim,
Nu doar
Să fim.

 

De amore


– Eu plec la magazin.
Ai ceva de luat
Din oraș?
Eu iau oricum pâine
Și ceva dulce.
Văd eu.

– Dacă vrei să-mi aduci ceva
La întoarcere,
Adu-mi un pupic
Și inima ta.
Mi-s de-ajuns!

– Ți le las ție
Înainte să plec.
Iar,
Când mă întorc,
O luăm
De unde am rămas.