Category Archives: iubire

Patru ani de dor

E toamnă-n frunze și în timp. Grădina-i pregătită! Tata te așteaptă cu mâinile crăpând pe-o boltă perfect rotundă, de care se agață, din ce în ce mai lungi, coronița Maicii Domnului și struguri de opt feluri. Mama sapă încă, strat cu strat, cu gândul c-o să ai ce pune-n ciorbă mai târziu, la vară. Merele sunt coapte, îngrămădite-n gust de toamnă rece, în beci, de unde tu obișnuiai s-aduni dulceață și zacuscă.

Tu vino! Pe cărare, încă se simt pașii tăi comozi de pe trotuar. Alergi. Te urci, pe-ascuns, în podul grajdului, de teamă c-o să te pârâm pentru că iar ne cerți și ne mai furi din mână. E dor în frunza viei, arămie. Dor de-ncruntarea ta, când nu vrei să mai legi, viță cu viță, în cinci locuri, să crească strugurii mai drepți, dor de cântecul tău, ironic, prin livada în care nu suntem poftiți, pentru că nu-i cireașa coaptă încă, sau în hamacul rupt, albastru, dintre peri.

Mai fă un pas. E cald acum în leagăn. Nu mai sunt sfori legate-n măr, să nu-l mai doară creanga. A cumpărat tata un scrânciob dur, cu saltea bună, de unde fetele tale scumpe cu ochii verzi și-albaștri nu mai vor să coboare. Se leagănă și râd, gândindu-se la tati cum zboară-n nori, cu aripile lungi.

Tu vino! E cafeaua caldă. S-a spus, deja, la masă rugăciunea. E post, da ție-ți plac ardeii copți și vânăta cu ceapă. Am mai mânca și noi la o-adunare veselă cu tine, cu nepoții și oamenii de care n-ai fi zis că nu ți-s frați. Mai ai un pui de om și la Maria. E dulce, cu urechi răzlețe, de mihoci, și-un cânt de mâine-mâine merge-n strană. Pe mână am și eu inel acum. Ți-ar fi plăcut de Alex și poate-ai mai face și-un joc în cinstea tinereților de schimb de discuri și sfaturi în genunchi lângă reșou, în spate de altar. Ați fi prieteni și acum, sunt sigură c-ai vrea!

Să vii. E-n suflet dor! În vis apari din ce în ce mai des, râzând cu Ema și chemându-mă la masă. Azi, la mormânt, ți-am spus, doar, că mi-e dor! Să vii în suflete să faci curat, puțin. S-au adunat atâtea gânduri iar cerul mai dispare din suflet când e praf. Tu șterge din durere cu leacul tău de cer și poartă-ne în rugă să trăim mai plin. Să-mbătrânim spre cer cu inimi de copii și să iubim mai mult ca să-mpărțim aici, întâi, din rai.

Tu să te rogi. Sunt patru ani de dor iar inimile plâng. Veșnică odihnă, veșnică iubire, suflet drag!

„Rămâi cu noi, că e târziu și s-a plecat ziua!”

 

Copilandri


O pâine caldă
Ruptă la colț,
Că e numai bun de ronțăit
Pe bicicletă,
În drum spre bunica,
O poală plină
Cu mere încă verzi,
Dar furate cu nerăbdare
De la vecinul
Care se preface
Că nu vede,
Un șotron strâmb
Desenat cu o bucată roasă
De calambur,
Picioare desculț
Săltând coarda
În drumul mare,
Cu pistrui de praf
Pe degete,
Un râset prelung
Hrănit la Popa Prostu’
Pe pătura roz,
În fața casei,
Cu pedepse crude
Și priviri pe furiș
La părul lui
Perfect desenat cu gel,
Și la ochii lui
Negri,
Un tricou portocaliu,
Murdar și vinovat
De cireșe,
Un hamac tolănit,
Între perii din livadă,
Albastru și
Chinuit
De prea mult avânt,
O foame cruntă
Hrănită cu orez cu lapte
Și cu multă vanilie,
În pauza de ascunsa,
O rugăciune sinceră
Cu genunchii plecați
Pe pernă
Și o cruce mare
Desenată perfect
Pe tot culcușul,
În frică de întuneric
Și demonii de sub pat,
O bolboroseală amuzată,
Dar melodică,
De melodii cu Britney,
Fără sens în engleză,
Pentru că oricum nu știi
Cuvintele,
O seară de groază
La povești
Pe întuneric
Și-un somn neînceput
Până dimineață,
De teamă
Că umbrele de la geam
Se vor apropia
Deodată,
O bătaie cu apă
Pe uliță,
Un zâmbet sincer,
O îmbrățișare caldă,
Un bronz aprins
Cu dungi de tricou,
De la atâta alergat,
În soare,
O iubire fără sfârșit,
Care povesteșe
Despre joacă,
Despre suflet,
Despre cer,
Despre nebunie
Sinceră,
Despre “tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte”.

Despre copilărie.

 

La timp


După o lume alergată
Din lung în lat,
După zâmbete ruinate
Pe drumuri neștiute
Încă,
După atât de multă
Muncă
Spre a ajunge
Ce nu știm
Dacă vom putea împlini
Vreodată,
După planuri întinse pe foaie
Și
Pe speranțe crescute
Cu mult curaj
Pe brânci,
După conexiuni și prietenii
Cu palma întinsă
Și gândul viu
Spre înainte,
După ani risipiți
Cu ochii închiși
Pe drumuri singulare,
După suflete
Lăsate în urmă
Pentru, mereu,
Alte suflete,
După anii albiți
În păr
Și ore înghesuite,
Din ce în ce mai adânc,
Pe frunte,
Ajungem la sfârșitul
Trupului
Cu diplome,
Urale,
CV-uri ample,
Dar, mai ales,
Cu un mare regret:
De a nu fi realizat,
Că din parcursul ăsta
Crunt
De luptă și pași,
Nu rămâne nimic
În urmă,
În afară de iubirea
Pe care ai trăit-o,
La timp.

În ceea ce ai spus,
În ceea ce ai scris,
În ceea ce ai simțit,
În ceea ce ai crezut,
În ceea ce ai fost
Și rămâi
Pentru ceilalți.

 

Rețetă pentru inimă


Se ia o inimă
Distrusă,
Cu bătăi iregulate
Și emoții crescute greșit
Printre pulsuri.

Se curăță,
Mai întâi
De praf
Cu un burete scăldat în
Speranță:
Se lustruiește bine,
Până lucește a sănătate
Din nou.
Se despică apoi
Cu grijă
În două
(a nu se atinge arterele.
Pericol de revărsare a dezamăgirii,
fatal,
în corpul întreg al inimii).
Se clătește bine
Cu multă iubire.
(Iubirea se găsește oriunde,
În diferite forme
si consistențe).
Când, în sfârșit,
Inima poate respira din nou,
Fără urme de puls
Întrerupt,
Se așează la loc
În mijlocul ființei.

Pentru că fiecare inimă
Obosește:
De durere, de neputință, de încercare, de ne-iubire.
Și nicio inimă
Nu poate
Să renască
Din praf
Altfel
Decât prin multă
Iubire.

 

De ce iubim?

Ca să ne trezim
Dimineața
În răsărit de soare
Și aer plin de
Lumină,
Ca mâinile să nu doară
Când cresc în alte
Mâini,
Ca ochii să se îndrăgostească
De fulgi
Chiar dacă e frig,
Ca pâinea întinsă,
Deși veche,
Să fie dulce,
Ca să îmbătrânim
Doar în riduri,
Ca fiecare gând
Să nu fie iremediabil
Singur,
Ca muzica să epuizeze,
Nu doar să cânte,
Ca inima să simtă,
Nu doar să bată,
Ca visele să nu fie
Doar în somn,
Ca din noi
Să se nască
Suflete,
Nu doar trupuri,
Ca să nu murim
Niciodată.

De ce iubim?

Ca să trăim,
Nu doar
Să fim.

 

De amore


– Eu plec la magazin.
Ai ceva de luat
Din oraș?
Eu iau oricum pâine
Și ceva dulce.
Văd eu.

– Dacă vrei să-mi aduci ceva
La întoarcere,
Adu-mi un pupic
Și inima ta.
Mi-s de-ajuns!

– Ți le las ție
Înainte să plec.
Iar,
Când mă întorc,
O luăm
De unde am rămas.

 

La mulți ani, iubire!

Suntem mereu împreună. Cu tâmplele lipite și mâinile încleștate într-un „mână-n mână” stereotip, dar atât de real ca frumusețea care doare la prima vedere. Suntem exemplul viu al dorului fără absență, pentru că mi-e dor să-l știu aproape chiar și când e lângă mine. Aproape acasă, în aceeași cameră la locul de muncă, ne petrecem orele zâmbind peste ecrane și împărtășind momentele de cafea, în clipe de respiro ale unui birou prea închegat în formalitate.IMG_0535.JPG

Îmi e scut. Când cedez, îmi ridică aripile și-mi limpezește ochii prea apăsați de întâmplare. Se copilărește în cântec și gesturi de suflet frumos și-mi încântă zilele, încăpățânat în încercare. Mă topește în privirea lui albastră și-mi aprinde obrajii, chiar dacă pretind că-i cunosc deja fiecare mișcare. O singură oră departe se simte ca o durere subțire, ca atunci când zgârii suprafața unui întreg prea obișnuit să fie complet, în încercarea de-a despărți conținuturi.

Are mâinile calde. Îmi plac degetele lui indiferente la anotimpuri care-mi strâng talia în plimbări de seară și pumnii mereu înghețați sub 25 de grade. Serios în privire, obrajii-i cedează ironia în glume pe care nu le înțeleg, din prima, niciodată. Îi răspund ironic, în fraze care nu-și gasesc locul în context și ne amuzăm fiecare de gluma lui, fără să uităm să râdem împreună în încercări de deslușire.

Ne știm  aproape de când cerul ne-a strâns lumea-n sac, apropiindu-ne ochii peste un buchet de trandafiri portocalii, împachetați în hârtie verde. Și îi datorez toată lumea asta frumoasă din care n-aș putea crește vreodată întreagă fără el.

La mulți ani, iubire cu privire albastră! Îți urez veșnicie în sufletul tău frumos și binecuvântare. Să nu uităm niciodată să ne purtăm anii, împreună, în bucuria de-a ne ști mereu aproape, mereu iubind.

 

Niciodată

Ne-am întâlnit pe un salut timid. Mă întrebai ce mai fac și cum de am crescut atât. Ne știam de când minunile simple erau a sta în drum până la miez de noapte sau a împărți un joc de împrumut pe un televizor obosit. Nu mai avea butoane de mult timp, de când nevoia de Mario le apăsa prea tare, în frică de dușmani cu sunet strident, a pericol.

„Buna. Ce faci?” Nu-mi plăceau saluturile simple. Mi se părea că sunt de o prea obișnuită complezență. Simțeam nevoia să îți spun că îmi plăceau ochii tăi albaștri, la fel cum simțeam nevoia să îți spun ce am mâncat de dimineață.large Un cumul de reacții pe care nu știam să le opresc, dar care defineau tot ce a urmat frumos, în copilărie de ochi care se întâlnesc în sentiment pentru prima dată.

Frumusețea noastră s-a născut în flori, după un drum niciodată mai lung. Portocaliu și simplu. Ca prima privire aruncată în surpriză. „Ai ajuns!”

Am împărțit pași. Cu urcușuri, cu roase căzături din care să ne ridicăm mai amuzați, mai puternici. Ne-am jucat, am râs. Gesturi simple, dar atât de frumoase, încât nu aveau nevoie de cuvinte. Doar de tăceri în care să ne întâlnim simțind.

Acum așteptăm. Nu există drum care să nu se oprească uneori, pentru a-și trage sufletul. Am obosit. Ne-am oprit și am privit înapoi și înainte. Nu există drum în afara noastră. Există doar încercare și Dumnezeu întrebând la ușă: „M-ai uitat?”.

Ne privim și acum. În fiecare cuvânt, în fiecare zâmbet simțit în vârf de urechi, în fiecare moment de speranță. Mai e puțin și vom pleca din nou la drum. Împreună. Numai să se odihnească sufletul ăsta slab, după atâta viață.

Hai să împărțim o ciocolată și o felie de zâmbet. Poate și o cafea amară. Și să nu le terminăm niciodată.

 

Do(a)r noi

favorites,art,beauty,face,girl,photography-ab0cb9e9c93a59409f96717f66b4dda4_h
Mi-e dor.
De la un capăt
La celălalt
Al cerului.
Un dor albastru,
Ca ochii tăi
Micșorați în soare,
Calzi.

Mi-e dor.
De la o margine
La cealaltă
A unui zâmbet
Care uită să scadă,
Când vorbești.
Un dor intens,
Ca buzele tale,
Încinse dual,
Blânde.

Mi-e dor.
Dinspre pământ
Spre cer.
Un dor de lacrimă
Și surâs,
Ca obrajii tăi,
Biruiți de simțuri,
Frumos.

Mi-e dor.
Dintr-un colț
În celălalt
Al sufletului.
Un dor real,
Credul,
Sperând,
Un dor niciodată
Rece,
Un dor fără distanță,
Fără limite,
Un dor ascendent,
Urcând spre nemurire
Și iubind.

Mi-e dor de tine,
Iubire modelată
În minune.

Fără când,
Fără unde,
Fără poate.

https://www.youtube.com/watch?v=kFfKb_WEkCE