Category Archives: poezii

Ochii trişti


Să înțelegi
Că oamenii triști
Dor.
Nu au ochi
De privit
Bucuria ta
Chiar dacă
Uneori
Molipsește.
Tristețea
Se vindecă
Fără prea multe cuvinte:
Poate cu o îmbrățișare,
Poate cu un zâmbet,
Poate cu o
Lacrimă
Împărțită.

Să înțelegi
Că oamenii triști
Au adunat
În sine
Greutatea lumii,
Nu doar un moment
Trecător.
S-au încărcat
De durere
Încet,
Picătură cu picătură,
Până n-au mai știut
Să zâmbească,
Până n-au mai știut
Să dăruiască
Lumină.

Să înțelegi că
Oamenii triști
Nu mai pot
Să iubească:
Nici cerul,
Nici răsăritul,
Nici mirosul florilor
De mai.

Să înțelegi
Că oamenii triști
Au nevoie:
De timp,
De răbdare,
De liniște
Și de foarte multă
Iubire.

În loc să judeci
Oamenii triști,
Mai bine
Iubește-i,
Și le vei încărca
Sufletul,
Încet,
De speranța
Că ochii lor
Triști
Vor învață
Din nou
Să iubească.

 

În brațe


Se spune că
Cele mai frumoase
Brațe
Sunt ale mamei
Care îmbrățișează
Minuni
Gângurind
Sub degetele
Firave.

Însă eu cred
Că cele mai frumoase
Brațe
Sunt,
De foarte multe ori,
Ale tatălui:
Suficient de largi
Cât să îmbrățișeze
Plânsete de copii
Zdreliți în genunchi,
Suficient de puternice
Cât să se lupte
Cu balaurii
Din dulap,
Suficient de moi
Cât să adoarmă
Ochii obosiți
Sprijiniți
Pe umerii calzi,
Suficient de deschise
Cât să așeze
Aripi
Pe mânuțele moi
Înainte să zboare
Departe, departe
Până-n tavan
Și înapoi.

Eu cred
Că cele mai frumoase
Brațe
Sunt ale părinților
Care nu uită
Să-și îmbrățișeze copiii
În fiecare zi,
Chiar și atunci
Când nu ar mai avea
Putere
De îmbrățișat.

 

Iubirea din cruce


Nu crucea poartă
Povara frunții
Străpunse de spini
Și de trudă,
Ci sufletele
Goale
Aruncând noroi
În tot ce mai e
Bun
Pe lume:
Copii care cresc
Să lovească
Pentru că n-au fost
Îmbrățișați
La timp,
Gesturi care dor,
Trăite obscen
De inimi
Care n-au fost iubite
La timp,
Oameni care renunță
Să trăiască
Pentru că nu mai știu
Ce înseamnă
Viață.

Nu palma a învins
Din Cer
Și nici banul
Nu L-a vândut
Din mâna
Întinsă,
Ci fiecare gest
În care iubirea
A renunțat
Să crească:
Un cuvânt
Care a durut
Deși n-ar fi trebuit
Spus
Vreodată,
Un spate
Întors
Unei mâini
Întinse,
O lacrimă
Amară
Pe care nu a șters-o
Nimeni,
O distanță
Din ce în ce
Mai prezentă
Acolo unde
Cineva
S-a sfârșit
Pentru apropiere.

Nu trupul
A murit
Sub suliță
Și urlet,
Ci neiubirea.
Sub cui
Și jertfă
S-a șters
Păcatul
Uitării
De a trăi
Pentru celălalt,
De a simți
Pentru celălalt,
De a-ți dărui
Sufletul
Pentru celălalt
Până la sfârșit.

Așa iubire
Nu moare
Niciodată!

 

Apus


Inima lumii
Doare.

Plâng copii
Sub mormane
De ciment
Și praf.
Se scutură
Mame
De putere
Îmbrățișând
Mânuțe mici
Și așteptând
Lumină.
Urlă
Părinți
Scormonind
În noroaie.
Urlă
Despre iubire,
Despre speranță,
Despre apusuri,
Despre cine sunt
Și ce puteau
Să fie.

Se scutură
Pământul
De durere.
Cad uși
Ce deschideau
Cămine
Și inimi
Spre acasă.
Cad mâini
Ce-mbrățișau
Familii.
Cad drumuri
Ce duceau
Departe,
Cad suflete
Strângând în palme
Viața
Pe care n-o mai pot
Cuprinde.

Pe-o piatră
Smulsă
Din cădere
Un tată plânge
Tot ce n-a știut
Că are.
Prin crăpături
De praf
Și sânge
O mână ține
O altă mână
Strâns.
E gol și urlet
În privirea lui
Ce tace.
E neputință
Cruntă
În gestul lui
Firesc
De a-și conduce viața
Și iubirea
Pe ultimul ei
Drum.

E frig
Și cald
Sub greutatea pietrei.
E urlet
Și speranță
În vocile din umbră.
Poate trăiesc
Din sufletele
Frânte.
Poate mai sunt
Copii
Sub bolovani
Și piatră.
Poate mai este
Viață
În zguduirea
Morții.

Cu inimi de putere
Oamenii smulg
Inimi
Din pământ.
Iubirea crește
Cu fiecare
Mână-ntinsă.
Iubirea vindecă
Pământul
De cutremur
Și-ncheagă viață
Din rămășițe
De apus
Și umbră.

Inima lumii
Doare,
Dar iubește.

Imagine: Adem Altan

 

Ce mai contează-n viață


Mai dă-mi o cireașă!
Nu așa de coaptă.
Sau poate două
Să-mi fac cercei.
Și-așa n-am avut găuri
Niciodată.
Vine bunica
Și iar ne ceartă
Că-i stricăm dulceața
Cu poftele noastre
Aiurea.

Împinge-mă!
Nu așa tare
Mi-e teamă de înălțime,
Ți-am mai spus!
Hai și tu
Sunt două leagăne,
A avut grijă Vasi
Să le lege bine.
Dă-mi și un măr
Verde,
Am zahăr în buzunar
De acasă.

Hai să mai stăm
O oră.
E cald și bine aici
Pe pătura roasă.
Putem juca o tablă
Sau un șah,
Cum vrei.
Mi-e greu să urc dealul
Spre casă.
Iar o să mă certe mama
Că s-a răcit
Mămăliga
Pe masă.

Vino puțin.
Țin eu de șase.
Ia coacăze!
Și prune.
Sunt cam verzi totuși
Dar lasă gura apă.
Se-aude ușa!
Fugi!
Să n-arunce iar
În tine
Cu blesteme.

Mai stai.
N-am terminat încă
Rugăciunea de seară.
Nu râde!
Să nu se supere
Dumnezeu
De graba noastră.
Ne-așteaptă ei
În drum
Două minute.

Ce bine
Că suntem copii
Și alergăm
Toți cărăbușii
La apusuri.
Ce bine
Că ne-amintim
Secrete
La ureche
Și completăm
Oracole
Și inimi
De hârtie
Împăturite-n două.
Ce bine
Că e timp
Să construim
Căsuțe
Din salcii aplecate
Peste râuri.
Ce bine
Că povestim
Cu inima în dinți
Despre povești
Cu mâțe negre
Și fantome.
Ce bine
Că dormim de-a latul
Pe saltele
Sau în fân
Pe la mătușa Ica
Și ne tot pișcă
Păduchii
Puilor de-alături.
Ce bine
Că iubim
Și râdem
Și ne jucăm
Până ne strigă mama
Iar la poartă.

Ce bine
Că nu uităm
Ce-nseamnă fericirea:
O pâine caldă
Din care împărțim
La zece
Iubire-n miez
Cu zahăr,
Că n-avem bani
De altceva
Oricum.

 

Poartă-mă


Ia-mă-n brațe, mami!
Azi te-am văzut puțin
Doar
De dimineață
Când mă grăbeai
Să-mi caut haine
Pentru grădi.
Ai și uitat
Să-l iei pe baby mare
Din pătuț
Când am fugit pe ușă.

Ia-mă-n brațe, tati!
Azi n-ai cântat
Cu mine de mânuțe.
Așa de mult
Îmi place
Când râdem
Împreună
Și facem puzzle
Cu prințese
Pe covor.

Ia-mă-n brațe, mami!
Mi-e dor să îți respir
Obrajii
Și să mă legeni
Ca atunci
Când nu aveai
Vreo altă grijă-n lume.
Azi m-a ademenit
Cutia cu stafide
Să plec
Mai repede
La grădi
Fără tine.

Ia-mă-n brațe, tati!
Și lasă ‘fonul
Când ne jucăm
Și strângem brațele-n iubire.
„Nu munca azi!”
Aș vrea să fiu
Mai mică,
Să nu pot merge
Fără să-mi ții
Mânuțele
Când calc.
Aș vrea să râzi
Ca prima dată
Când am pășit
Spre tine
Cu pașii strâmbi
Și moi.

Ia-mă-n brațem mami!
Azi nu vreau ciocolată,
Nici desene.
Nu vreau să desenez
Pe masă.
Nu vreau să sar
Pe canapea.
Nu vreau să mai deschid
Sertare.
Nu vreau nici tobogan,
Nici leagăn,
Nici afară.
Azi vreau în brațe, tati!
Azi vreau în brațe, mami!

 

Acasă


Din casa mea bătrână
Cu țoale de cordele
Țâșnește iubire:
Un strugure atins
De soare și rouă,
O roșie bătută
De căldură și vânt,
Un zâmbet de mamă
Ascuns sub batic,
Un plasture întins
Peste genunchii moi
Și lacrimă de crocodil.

Din prispa mea crăpată
De ani și rugăciune
Țâșnește lumină:
Doi ochi de cer
Zâmbind dimineața
Moale și stâlcit,
Ca orice vis de copil
Abia ieșit din pernă,
Un cer pătruns
De dimineață pe genunchi
Mulțumind pentru clipă
Și revedere,
O îmbrățișare
Cu gust de acasă
În 3.

Din soba mea caldă
Cu miros de lemn ars
Țâșnește amintire:
Ani trecuți cu urme
Senine
În părul albind
De prea mult departe,
În visul crescând
De prea multă speranță,
În pașii făcuți
De prea mult dor.

Suntem copii
Iar timpul se oprește
Într-o poveste
Fără sfârșit:
Acasă.

 

2


Împărțim egal
Iubire infinită:
O îmbrățișare imensă
Pentru tati,
O îmbrățișare convinsă
Pentru mami,
Un sărut sănătos
Pentru mami,
Un sărut distrat
Pentru tati,
O acadea de căpșuni
De la tati,
O acadea de cireșe
De la mami,
Un cântec săltat
De la mami,
Un cântec timid
De la tati,
O mașină rapidă
De la tati,
O păpușă ochioasă
De la mami,
Un somn adânc
De la mami,
Un somn în brațe
De la tati,
Un sân pe ascuns
De la mami,
Un sân amuzat
De la tati
.

Așa ne trăim
Iubirea
De doi ani:
Unul pentru mami,
Unul pentru tati;
Minute pline
De cer,
Ani desenați
Repede
Din două inimi
Mici
Care cresc
O inimă perfectă:
Mereu mai frumoasă,
Mereu mai mare.

La mulți ani fericiți, minune!

 

Am spus


Am spus că te urmez
Fidel
Când ți-a căzut din inimă
Și crucea
Și iubirea
Pe urme-nsângerate
De măslin.
Am spus doar
Și-am trăit
Departe
De lumină.

Am spus c-o să mă rog
Mai mult
Când ți-au lovit obrazul
Cu putere
Și ți-au zdrobit
Picioarele
Și mâinile
În cui.
Am spus doar
Și n-am vorbit
Din inimă
Cu tine.

Am spus c-o să trăiesc
Spre cer
Când ai urcat cu sufletul
Pe cruce
Și ți-au înfipt
Coroana
Peste frunte.
Am spus doar
Și-am închis
Din pleoape
Peste vină.

Am spus că îți iubesc
Lumina
Când ți-au vândut iubirea
Cu arginți
Și ai deschis din coastă
Raiul
Peste lume.
Am spus doar
Și-am iubit
Puțin,
Pe rând
Și selectiv,
Ciuntit.

Am spus doar și-am trăit la fel: cu minusuri, cu umbră, cu pași spre înapoi, cu mâinile închise când ar trebui să crească mult spre ceilalți, cu inima în cui, uitată, prăfuită. Am spus doar. Și atât.

 

Poate că


Poate că primăvara
A fost construită
Dintr-un surâs
De femeie
Cu pleoape abia trezite,
Calde,
Și
Un suflet
De copil moale
La sân.
Așa s-ar înțelege
De ce lumea
Renaște
Într-o zi de martie
Timpurie:

Iubirea crește,
Crește
Și
Inundă
Inimi
Și visuri,
Și zâmbete,
Explodează
În flori,
În soare
Și miros de zambilă
Dureros
De albă,
Vindecă
Lacrimi
Și pași
Încă nefăcuți
Spre iubire.

La mulți ani, femei luminoase și mame dragi! Să vă fie viața iubire și cer!