Category Archives: poezii

Despre neputințe


Ce să vreau, Doamne?
O păpușă nouă.
Pe asta veche
Am rupt-o la colțuri
Și n-am
Ce ține-n brațe
Când adorm.

Ce să vreau, Doamne?
Să fie soare
Într-o zi ploioasă,
Să-mi usuc părul
Pe o bancă
Și să zâmbesc
Când norii se duc
În bătaie de clopot
Și de inimă
Deschisă.

Ce să vreau, Doamne?
Pantofi și haine,
Să-mi împodobesc
Trupul,
Culori de toamnă
Și de vară,
În pași alergând
Spre nicăieri.

Ce să vreau, Doamne?
Un suflet pentru mine,
Care să mă întregească
Și să-mi vindece
Inima
De pustiuri.

Ce să vreau, Doamne?
O casă cu grădină
În care să alerg,
În care să simt
Că trăiesc,
În care să îmbătrânesc
În liniște
Și tihnă.

Ce să vreau, Doamne?
O mașină la poartă
Care să mă ducă
Unde picioarele
Nu știu să meargă
Singure,
Să pot vedea
Frumusețea lumii
Cu viteza
Luminii.

Ce să vreau, Doamne?
Un copil
Sau doi,
Să-mi împart sufletul
Și casa
Cu alte mâini mici,
Să cresc prin ei
Noi începuturi
Și noi
Iubiri.

Ce să vreau, Doamne?
Sănătate,
Să nu mă doară
Ochii
Când clipesc
Și inima
Când bate.

Ce să vreau, Doamne?
Încă o zi,
Încă o oră,
Încă o clipă,
Să simt viața
Cum curge
În vene,
Să-mi țin de mână
Iubirea,
Să-mi strâng în brațe
Copiii.

Ce să vreau, Doamne?
Să întorci timpul,
Să te mai rog
O dată
Să nu-mi mai dai
Nimic,
Doar timp
Să-nvăț că fericirea
E ceea ce împarți
Nu ceea ce
Aduni.

https://www.facebook.com/ciprian.cip.9212/videos/3744100815643174

 

Mama

Ce nu spune nicio mamă, niciodată, când e întrebată ce face:

Ce faci, mamă?
Ia uite, adun spinii
Din drum,
Mătur cărarea
Și scutur praful,
Să ai pe unde să pășești
Fără să te rănești.

Ce faci, mamă?
Ia uite, mut un munte
Pe care n-ai reușit să-l urci.
Nivelez stâncile,
Sfărâm pietrele
Și le construiesc
La loc
În spatele tău.

Ce faci, mamă?
Ia uite, acopăr soarele
Să nu te ardă
Pe obraji.
Îl strâng în brațe,
Îl topesc
Și-l ascund
După copaci,
Ca să stai liniștit
La umbră.

Ce faci, mamă?
Ia uite, adun ploaia
Ca să nu te ude.
Îți proptesc umbrele
Înaintea pașilor
Și topesc bălțile
Cu palmele
Ca să nu te-mpiedici.

Ce faci, mamă?
Ia uite, opresc vântul
Ca să nu te scuture.
Îl adun la colțuri
Și-l ascund în copaci,
Ca să nu te frângă
Când alergi.

Ce faci, mamă?
Ia uite, veghez ochii mici
Când dorm.
Le mângâi genele
Și fruntea,
Să doarmă lin
Pe puf de nori
Și praf de Ene.

Ce faci, mamă?
Ia uite, construiesc visuri.
Câte un vis
Pentru fiecare pas
Hotărât,
Pe care îl faci,
Pentru fiecare zâmbet
De încredere,
Pentru fiecare luptă
Pe care o începi.

Ce faci, mamă?
Ia uite, curăț amintiri.
Șterg lacrimile
De pe obrajii mici
Și adun bucuriile
Pentru zilele negre
În care vei avea
Ochii plecați
Și pleoapele triste.

Ce faci, mamă?
Ia uite, îmi lărgesc inima
Și o deschid;
acum încape
Și inima ta,
Și inima lu’ tati
În inima mea.
E o inimă
Plină vârf
Cu iubire
Și cer.
E o inimă
În sfârșit
Întreagă.

La mulți ani, inimi pline și suflete frumoase de femei și mame!

PS: e valabil și pentru tătici:) N-ar fi puterea mamelor întreagă fără brațele tatălui!

 

6


Ochi de dimineață,
Albaștri și moi,
Cu gene pleoștite
De Ene,
Ochi de noapte,
Adânci și mari,
Înecați în lacrimă
De dor
Și de somn
Neștiut
Fără iubiri amintite
La ureche,
Buze mici,
Crescute la sân
Și în vorbe magice
De silabe
Repetate,
În care mami
Și tati
Nu se recunosc
Încă,
Pași pe vârfuri,
De balerină-
Cum ar râde tati-
Entuziasmată
De orice e nou
Pe lume,
Zâmbet de cer
Cu bucurie
De fiecare dată
Mai profundă,
Dependență
A noastră de ea
Și de mâinile ei
Moi
Pe obraji.

O iubire
Pe care o învățăm
Împreună,
Secundă cu secundă,
Surâs cu surâs,
Iar și iar,
Un suflet
Mare
Care crește
La nesfârșit
Fără să se spargă,
De atâta dar,
De atâta magie,
De atâta rai.

6 luni
Întregi
De minune;
Tic
Tac –
Bate inima
Peste timp
Cu iubire
Și aripi
Deschise
Spre lume.

 

Rutina iubirii


Miroase a boabe
De cafea
Măcinate cu vise,
A gene
Pleoștite de Ene
Și a pastă de dinți
Așteptându-și menirea
În cântec
Întâmplător
De bună dimineața.

Sub pernă
Pielea se-alintă
De somn,
De dor,
Sub degete presărate
Pe linia frunții
Încruntate
Sub sărut.

În brațe
Un pui de om
Cu zâmbet de rai
Caută pulsul
Mamei
Cu mâinile strânse
Sub barba
Tatălui.

Pe noptieră
Se-aprinde o lampă
Iar pe buze
Se-ascunde,
Discret,
Oboseala de dimineață
În surâs.

E cald,
E întuneric,
E ceață,
Dar în inimi
Bate
Bucuria de a fi
Împreună
Încă o secundă,
Încă o zi,
Încă o viață
Și, poate,
Încă o veșnicie.

 

Quarantaine

Iar s-a vărsat cutia cu minuni peste mine. Am zâmbit și mi-am strâns buzele în accent francez, sub traducerea fină a Rodicăi Chira. Inspir, cu bucurie, fiecare cuvânt și mă simt cel mai norocos suflet din lume. În curând, într-un nou volum :):

Quarantaine

Nous amassons
Du temps
Sur le crochet,
Sur les mots,
Sur les notes musicales,
Sur les aquarelles,
Colorées,
Sur les embrassades
Non programmées
Avec les gens qui respirent
Le même air,
Sur chaque seconde
Que nous vivons
En découvrant
Une vie élevée
Entre quatre murs.
Nous découvrons
Du temps
Dans chaque
Moment
Où nous apprenons
À ne pas regretter
Le parcours :
Un sourire furtif
Par-dessus le rebord,
Une fraise savourée
Par-dessus le masque
Une fleur offerte
Avec des gants,
Un café perçant
les distances
De l’étage
Au rez-de-chaussée
En odeur de matinée amère
Avec du sucre,
Deux mains
Pressées
Parmi les rayons
Aux sucreries,
Pour ne plus rencontrer
D’autres mains
Et
Beaucoup d’amour,
Dissocié
Du temps,
De l’espace,
De la quarantaine
Amassant l’âme
À l’âme
À l’infini.
Cependant,
Si tu savais
Que demain
Serait ton dernier battement
De coeur
Crois-tu
Que tu vivrais
Différemment
Ton dernier souffle
De vie ?

Mai jos, textul original:

Carantină

Adunăm
Timp
Pe croșet,
Pe cuvinte,
Pe note muzicale,
Pe acuarele
Colorate,
Pe îmbrățișări
Neprogramate
Cu oamenii care respiră
Același aer,
Pe fiecare secundă
Pe care o trăim
Descoperind
O viață crescută
Între patru pereți.
Descoperim
Timp
În fiecare
Moment
În care învățăm
Să nu ne regretăm
Parcursul:
Un zâmbet pe furiș
Peste pervaz,
O căpșună savurată
După mască,
O floare dăruită
Cu mănuși,
O cafea străpungând
Distanțe
De la etaj
La parter
În miros de dimineață amară
Cu zahăr,
Două mâini
Grăbite
Prin raioanele
Cu dulciuri,
Ca să nu mai întâlnească
Alte mâini
Și
Multă iubire,
Independentă
De timp,
De spațiu,
De carantină,
Adunând suflet
Cu suflet
La nesfârșit.
Și totuși,
Dacă ai ști
Că mâine
Ți-ar fi cea din urmă bătaie
De inimă,
Crezi
Că ți-ai trăi
Altfel
Ultima suflare
De viață?

(Gabriela Bassermann, 11 mai 2020)

# imagine preluată de pe weheartit# https://weheartit.com/entry/347036780

 

Dragostea în vremea pandemiei


Noapte albă,
Cu zâmbet de rai,
Printre picături de somn,
Cu miros de copil,
O cafea caldă,
Pentru care ți-ai amintit,
În sfârșit,
Să cumperi lapte,
Un cărucior
Cu roata-n pană,
Pe care-l plimbi,
Oricum,
Prin toate colțurile verzi
Din oraș,
O îmbrățișare
Cât o mie,
Dulce,
Cu pumnul strâns
În jurul degetului tău
Arătător,
Un plânset scurt,
De foame,
De plictiseală,
Dar, cel mai mult,
De dor,
O zi obișnuită
În care nu mai iei timpul
La rost,
Pentru că nu mai contează
Decât dragostea
Din fiecare moment
Și nu există moment
Nepotrivit
Pentru dragoste,
Un zâmbet perfect
Cu ochi cenușii
Și bujori aprinși
De bucuria
De a te avea
Atât de aproape
Încât îți simte
Bătaia inimii
Sub pleoape.

Dragostea
În vremea pandemiei
Așa cum
N-a simțit-o
Nimeni
Niciodată
Doar pentru că e
A ta!

 

telovE

Am plâns
Cu lacrimi de zâmbete.
Ai deschis ușa
Dinspre rai
Și ne-ai privit
Direct în ochi,
Direct
În suflet.

Am plâns
Când te-am văzut,
Minune mică,
Dar atât de mare
Încât ai stors
Din noi,
Tot rostul,
Toată viața,
Toată bucuria
Pe care o puteam
Simți
Vreodată.

Bună, mami!
Ai strigat
Cu buzele strânse
Și inima zbătând
Plânset
Despre cer,
Despre pământ
Și despre fiecare geană
Plecată pe obraji
A resemnare
Că ești,
În sfârșit,
Aici.

Bună, tati!
Ai strâns degetele
Pe umerii lui
Calzi
Și i-ai suflat
Peste mirare
Un zâmbet zdrobit
De minune,
De lumină,
De aripi
Deschise
Spre lume.

Am plâns
Când ai deschis
În noi
Poarta spre rai.

În tine,
Suflet mare,
A început să bată
Timpul
Lui Dumnezeu,
În fiecare clipire
De geană
Pe care învățăm
S-o iubim
Din ce în ce
Mai mult.

 

Carantină


Adunăm
Timp
Pe croșet,
Pe cuvinte,
Pe note muzicale,
Pe acuarele
Colorate,
Pe îmbrățișări
Neprogramate
Cu oamenii care respiră
Același aer,
Pe fiecare secundă
Pe care o trăim
Descoperind
O viață crescută
Între patru pereți.

Descoperim
Timp
În fiecare
Moment
În care învățăm
Să nu ne regretăm
Parcursul:
Un zâmbet pe furiș
Peste pervaz,
O căpșună savurată
După mască,
O floare dăruită
Cu mănuși,
O cafea străpungând
Distanțe
De la etaj
La parter
În miros de dimineață amară
Cu zahăr,
Două mâini
Grăbite
Prin raioanele
Cu dulciuri,
Ca să nu mai întâlnească
Alte mâini
Și
Multă iubire,
Independentă
De timp,
De spațiu,
De carantină,
Adunând suflet
Cu suflet
La nesfârșit.

Și totuși,
Dacă ai ști
Că mâine
Ți-ar fi cea din urmă bătaie
De inimă,
Crezi
Că ți-ai trăi
Altfel
Ultima suflare
De viață?

 

Tăcerea Crucii


„Încă puțin
Și nu mă veți mai vedea”.
Într-o tăcere
Cruntă
A iubirii
Oamenilor
Față de cer,
Hristos
Înalță crucea
Spre veșnicie,
Plecându-și
Capul
Pe lemn.

„Încă puțin
Și iarași
Mă veți vedea”.
Hristos
Crede în noi
Și închide ochii
Peste greșeli,
Lovituri
Și treizeci
De arginți,
Dăruindu-ne
Viața
Din cuie
Și lacrimi.

Să moară
Azi,
Sub răni de cui,
Și graba,
Și nemulțumirea,
Și cuvintele
Atât de multe
În plus!

Ca să învie
Apoi
Din liniștea
Pământului,
Lumina
Și
Iubirea
În suflete.

 

Să ne oprim


Să ne oprim
Puțin
Din goană.
Și-așa ne dureau
Picioarele
De prea multă trudă.
Să inspirăm
Aer de primăvară
Caldă,
Pe fereastră,
Și miros
De magnolie înflorită.
Să ascultăm
Liniștea
Povestindu-ne
Despre cum
E mai mult loc
În lume.
Să admirăm
De departe
Străzile
Care încap,
În sfîrșit,
Toate ego-urile
Vieții.

Să ne oprim
Puțin
Din goană.
Să ne încărcăm
De rugăciunea
Planetei
Care învie
Sub ochii noștri
Saturați
De zgomot:
Încă o pasăre
Care cântă,
Încă un copac
Care respiră,
Încă un râu
Care limpezește,
Încă un suflet
Care îngenunchează,
Încă o inimă
Care își amintește
Ce e iubirea:
Un popas
Al ochilor
Care, în sfârșit,
Privesc,
Al buzelor,
Care, în sfârșit,
Vorbesc,
Al mâinilor,
Care, în sfârșit,
Îmbrățișează;
un Dumnzeu
Care învie
Din crucea
Pe care învățăm
S-o purtăm,
Împărțind-o.

Să ne oprim
Puțin
Din goană
Și să respirăm
Timpul,
Pentru prima dată:
Tic-tac!