Category Archives: poezii

Exercițiu de fericire


Psihologia omului veșnic
Nemulțumit:

– a munci cu mâinile și a se plânge de:
* Călcat
* Gătit
* Săpat în grădină
* Tastat
* Deschis uși
* Închis uși
* Bătături în palme
Când sunt alții care nu au mâini de muncit…

– A munci cu ochii și a se plânge de:
* Citit
* Învățat
* Privit în calculator
* Clipit prea rar sau
prea des
* Văz slab de aproape
Sau de departe
Când sunt alții care nu au ochi de privit…

– A munci cu buzele și a se plânge de:
*Vorbit
*Cântat
*Prezentat
*Voce aspră
Sau prea slabă
*Spus prea mult
Sau prea puțin
Când sunt alții care nu au glas de vorbit…

– A munci cu inima și a se plânge de:
*Relații
*Speranță
*Dezamăgire
*Puls alert
Sau prea lent
* Durere
* Fluturi
Când sunt alții care nu au oameni de iubit…

A munci cu sufletul și a te plânge de orice nu ai,
La nesfârșit,
Pentru că,
Niciodată,
Nu va fi destul
Pentru a te simți
Întreg.

Fericirea e un exercițiu de
A nu te mai plânge
Că n-ai
Până descoperi
Că ai.

 

Primul zbor


Uite!
E atât de aproape lumina
Încât doare,
Deși mângâie.
Cerul e deschis
Și are formă de zâmbet.
Zborul e ușor
Iar inima
Învață să bată
Cu putere
Și alert
Veșnicia.

Obrajii
Sunt lumină
Acum,
Deși plâng
Limpede
Cu sunetul iubirii
Lui Dumnezeu
Pentru cei rămași
Pământ:
Tic
Tac!
Dorul crește
Atât de mare
Încât se molipsește
De durerea fiecărui
Suflet
Care a pierdut
Ceva
Vreodată.

Întinde mâinile!
Ești atât de aproape
De cer!
Pământul îți cântă
Iubire,
Cu inima ta
În brațe
Să-ți fie mai ușor
Ultimul
Drum
Și
Primul
Zbor!

Să-ți fie cerul odihnă și casă, suflet cald!

 

Proiecție


Ciudat e că
Fiecare dintre noi
Se caută
În altă parte
Câteodată.

Ochii căprui
Se caută
În ochii albaștri,
Mâinile puternice
În cele gingașe,
Pașii mici
În pașii îndrăzneți,
Inimile mici
În inimile încăpătoare,
Și tot așa,
Într-o grabă
Necontenită
De a deveni.

Suntem îndrăgostiți
De cine nu suntem
Și de cine
N-am ajuns,
Încă:
Mai frumoși,
Mai slabi,
Mai puternici,
Mai îndrăzneți,
Mai altfel.

O comparație
Care invită
Schimbarea
La nesfârșit.

Dar ce bine
Ar fi
Dacă nu ne-am căuta
În ceilalți
Mai mult
Decât în noi
Înșine!

Așa
Poate
Ne-am vindeca
De suprafețe
Și am crede,
Firesc,
În cine
Suntem.

 

Privitul peste umăr


Facem ce facem
Și tot privim
La stânga,
La dreapta,
De jur împrejur
Sau
Înapoi.
Să vedem:
E mai bine la alții?
Era mai bine înainte?

Facem un pas
Și
Ne uităm repede
Peste umăr:
O fi observat și ei
Pasul nostru?
Ne grăbim
Să-i întrecem pe alții
La fel cum ne grăbim
Să ne întrecem
Pe noi înșine.

Avem,
Dar niciodată destul.
Muncim, dăm din coate,
Ne îmbolnăvim
Și nu ne oprim
Din a privi
Peste umăr
Decât la sfârșit,
Când nu mai e timp
Decât să închidem ochii,
Obosiți.

Privitul înainte
E un exercițiu
De fericire
Care se dobândește
Când înlocuiești
A compara
Cu a trăi.
Atât.

 

Despre neputință


Se făcea că
Ne-am născut
Obosiți.
Nu mai râdeam,
Nu mai plângeam,
Nu mai credeam
În nimic.
Oboseam numai
Fiind.
Când gânduri străpungeau
Firesc
Minți și inimi,
După câteva secunde
Se opreau
Din mers,
Obosite,
Fără țintă,
Fără final.

Se făcea
Că nu mai aveam
Energie
Să trăim,
Să fim,
Să iubim.
Ce trist!
Și câtă singurătate
În oboseala asta
Cronică
Din care ne-am născut:
Bucăți de ființe
Fără vlagă,
Fără putere
Să-și crească inimile
Întregi.

Se făcea
Că ne-am născut
Fără Dumnezeu:
Un gol imens,
Obosit,
Lucrând mecanic
La a exista
Măcar puțin
În iubire.

De atunci,
De la începuturi,
Ne chinuim să ne umplem
Golul,
Fără efort,
Pentru că,
Nu-i așa,
Ne-am născut obosiți
Și nu mai știm
Decât să fim…

Din când în când,
Însă,
Cad urme de cer
În inimi:
Un zâmbet,
O îmbrățișare,
O mână întinsă,
Un semn
Că mai e lumină!
Atunci sufletul învie,
Electrocutat de întâmplare,
Și începe să creadă
În iubire.

Ce păcat,
Însă,
Că din atâtea inimi,
Din ce în ce mai puține
Învață să simtă dincolo
De oboseală,
De rutină,
De neputință.

 

Punct.


Măi, da plouă cu înverșunare!
Se zăpăcesc frunze
Pe paltoane,
Se zburlesc gene,
Rimelate,
Și-i vânt
Și gri,
Și baltă,
Ca-ntr-o poveste
Pe tărâmul celălalt,
Întunecat,
Unde luptă
Cot la cot
Zmei și-mpărați
În vârtejuri.

Vuiește la geamuri un vânt,
De se ridică puf
Din piele,
Zăpăcit de întâmplare.
Se-ncolăcesc fulare
Peste umeri
Și-i frig,
Și-ntuneric,
Și umbră,
Ca-ntr-un coșmar
Înghesuit pe-un coridor
Cu ecouri
Și urme de pași
În podele,
De se tot simt în ceafă,
Puls
Și tremur.

E toamnă cu vârtej
Și rupere de nor,
De nu-ți vine
Să-ți scoți la plimbare
Ciorapii de lână
Și căciula de blană.
Punct.

 

Monetară


Bani.

Bani pentru școală,
De pachețel
Și flori pentru „doamna”.
Bani de acadea,
De la non-stopul din colț.
Bani de pâine caldă,
Împiedicată pe-o bicicletă
Roșie,
Condusă haotic,
De un copil flămând.
Bani de mers în drum
Și deschis magazin
În joacă,
Cu preț de lux
Și vis de afaceri.
Bani de cafea,
Proaspăt măcinată
Într-un carton întotdeauna
Prea fierbinte.
Bani de bujori,
De ochi
Și de buze
Cât mai hidratate.
Bani de haine
Cu buzunare pentru
Mai mulți bani…

Bani de cadouri,
De vizite
Și de zâmbete
Crescute
Cu bani.
Bani de lumină,
De internet și apă și gaz și chirie și telefon și mâncare și
Bani de trăit,
Social:
De prieteni și terase aglomerate
Cu vin
Și monede bacșiș.
Bani de facultate,
De acces la informații
Și de antrenat minți
Pentru bani.

Bani de transport:
La muncă,
Înapoi,
La muncă,
Înapoi,
Până obosești de atâția
Bani.

Bani de nuntă,
De sală, costume și rochii și decoruri și visuri,
Bani de sală,
De înot și lecții de învățat
Corpul
Să nu îmbătrânească
Vreodată.
Bani de lifting,
De unghii și freze și masaje,
Și de frumusețe.
Bani de vacanțe din ce în ce
Mai scurte,
Că de unde
Atâția bani?!

Bani de tratament,
Pentru minți scârțîind
După atâția bani
Pierduți.
Bani de spital,
De pus plasturi unde doare
Și de trăit
Mai mult.

Bani de respirat
Încă puțin:
Pentru încă un zâmbet, o îmbrățișare, o lacrimă,
Căci,
După atâta luptă,

E din ce în ce
Mai târziu
Pentru VIAȚA
Din bani…

 

Medicamentație


Pentru bolnavii de iubire neîmpărtășită:
Se iau două pastile de PanaDOR pe zi,
După mesele principale.
După fiecare
Pastilă
Febra
Va scădea
Ritmul inimii
Se va regla
Treptat
Iar dorul
Neîmplinit
Se va stinge.

Pentru bolnavii de iubire fictivă:
Se iau două doze de DicloFINAL pe zi,
Dimineața și seara.
După fiecare
Doză,
Mintea își va micșora,
Considerabil,
Cantitatea de visuri
Irealizabile
Iar durerea
Va dispărea
După două zile.

Pentru bolnavii de iubire deșartă:
Se aplică AcicloVIN
Pe suprafețele de suflet
Infectate
De trei ori pe zi
Pe perioadă nedeterminată.
Pentru pacienții în stare
Gravă,
Se poate aplica
De câte ori e nevoie,
Acasă,
La terase,
Din mers,
Cu peste 12% alcool,
Pănă sufletul
Se vindecă
De irealizabil.

Se recomandă citirea cu atenție a prospectului.
Dacă apar manifestări neplăcute,
Adresați-vă
Celui mai apropiat
Prieten.

 

Arzândă


Arde
Soare pe geană
Și
Paharul de vin
Odihnind,
În gust de bob sec,
Gânduri
Și visuri de vară.

Ard
Buze deschise,
Și
Mâinile-ntinse
Pe masa fierbinte,
În ritm de vineri,
Somnatic
Și leneș,
Cuminte.

Ard pleoape-n bujori,
Și râsete
Uscate la soare,
Ard cafele
Pe pervaz,
Arde păr amețit
De femeie
Blondă,
Pe umeri care
Ard,
Aplecați,
Sub bretele.

Ard pași
Cu toc
Scufundat în trotuare,
Arde un chef
Nebun
De plajă,
Val
Și multă
Iubire.

 

Încetinind


Închide
Soarele,
Muzica,
Robinetul din baie,
Scrâșnetul frunzelor
Aprinse
În fereastră,
Cuptorul
Cu miros de zmeură coaptă,
Lumina de pe hol,
Gândurile
Amestecate haotic
Și obosit
Peste pleoape.

Închide
Genele,
Încet.

Dar lasă visele
Aprinse.

E cald,
Plapuma e grea
Peste umeri
Iar perna miroase
A sărut pe frunte
De
Somn.
Ușor.