Category Archives: poezii

Mâine

O să mai râzi
Măcar o dată.
Nu se închide azi
Pământul
Chiar daca-i grea
Povara
Peste umeri
Şi lacrima sărată
Pe obraz.

O să mai plângi
Măcar o dată.
Nu-i sufletul
Vreodată
Atât de plin
De bucurie
Cât să te opreşti
Din căutat
Mai mult,
Mai tare,
Mai departe.

O să mai creşti
Măcar puțin.
Nu se sfârşeşte azi
Din trudă.
Oricum nu poți
Vreodată
Să opreşti din paşi,
Din muncă
Şi din vis.

O să mai scazi
Cândva.
Nu-i loc atât de sus
Încât
Să nu priveşti în jos
Apoi
Şi să nu te-ndoieşti
De cale,
Uman şi
Obosit
Şi lut.

Şi cum s-a construit
Tot omul ăsta
Din atâta mâine,
Şi din atâta ieri,
Din ce a fost
Şi ce nu ştim să fie
Apoi,
Din vis,
Şi umbră,
Şi lumină?!
Din lacrimi care trec
Şi bucurii ce vin,
Repetitiv,
Până se-opreşte sufletul
Din timp.

Şi nici măcar atunci
Nu iți trăieşti
Prezent
Sfârşitul
Că, poate,
O să mai râzi
Măcar o dată
Mâine.

 

Virus


Să nu pătăm
Pământul
Cu atâta umbră:
Criticăm măști
Și distanțe,
Cu acuratețea
Unui studiu intens
Nu de știință,
Ci de judecată.
Însă după fiecare
Privire
Care nu acceptă
Ne mai îmbolnăvim
Puțin
De ură.

Să nu blocăm
Inima
Cu prea multe lacăte:
Închidem uși
Și ne baricadăm
După o părere
Fără să înțelegem
Că suntem diferiți
În esență.
Ne vaccinăm sufletele
Că să devenim
Imuni
În fața altor
Suflete
Și nu mai acceptăm
Iubirea
Care ne adună
Ci doar lipsa
Care ne desparte.

Să nu plecăm
Atunci când e timpul
Să venim:
Ne despărțim de oameni
Cu ușurința unei vorbe
Spuse în vânt.
Acoperim substanța
Sufletelor
De judecată
Și uităm
Că dincolo de boală,
De suferință
Sau de virusul unei minți
Care se molipsește încet
De neputință
Sunt oameni care simt,
Trăiesc,
Iubesc
Încă.

Să mai iubim
Puțin
Lumea,
Dincolo de da
Sau nu,
De azi
Sau mâine,
Dincolo de neputința
Care ne desparte
Și pentru binele
Care încă există
În noi
Și care
Ne unește.

 

Ghetuțe pline


Mulțumim
Pentru zâmbetul
Cu 8 dinți
Ce ne amintește de cer,
Pentru mânuțele moi
Din jurul gâtului,
Pentru pașii mărunți
De pe gresie
Cu sunet abrupt
Și emoție de încercare
Nouă.

Mulțumim
Pentru diminețile amețite
De parfum de puf blond
Și scâncet de bucurie,
Pentru miau
Și ham
Și țup
Care veghează somnuri
Sub plapuma caldă,
Pentru da-uri
Și nu-uri
Și cuvinte stâlcite
Cu inima plină.

Mulțumim
Pentru ghetuțe.
Pentru că le avem pline
Nu numai de portocale
Și ciocolată,
Dar și de toți pașii
Pe care nu i-am făcut
Încă,
Dar despre care știm
Că vor aduce
Și mai multă viață,
Și mai multă iubire,
Și mai multă bucurie,
Și mai multă minune.

Mulțumim, moș Nicolae,
Pentru ghetuțele
Pline!

 

Nesfârșire


Poate că am uitat
Uneori
Să fim întreg
Mai ales
Când ne-a scăzut timpul
Din nesfârșituri
În măști de sfârșituri
Cu limite,
Pauze
Și atâtea vârfuri
De atins,
Dar n-am uitat
Să adormim împreună
Și să ne trezim
Geană în geană
Dimineața.

Poate am obosit
Uneori
Și am grăbit clipele,
Secundele
Și orele
Spre o nouă noapte
Cu vis de odihnă
Și pace,
Dar n-am uitat
Sărutul
De noapte bună
Și cafeaua
Măcinată
La doi
Din răsărituri.

Poate că am judecat
Și am ferit privirea
Uneori
Când s-a adunat
Povară peste povară
Deodată
În suflet,
Dar am ieșit
Mereu
La suprafață
Puțin
Mai puternici,
Puțin
Mai noi.

Poate am vrut mai mult
Uneori
Și am crescut
Iluzii
Din neputințe:
– cine să spună
mai mult;
– cine să facă
mai mult;
– cine să fie
mai mult;
Dar
Niciodată
Cine să iubească
Mai mult,
Pentru că iubirea
Nu se împarte
Ci se adună,
Se cultivă,
Se crește,
Se transformă
La nesfârșit.

Poate că
Suntem oameni
Și oamenii nu știu
Să iubească
Perfect,
Dar e suficient
Că știu
Să iubească
Cât pot ei
De mult.

La mulți ani, iubire! Încă de 6 ori cate 6 ani în care să ne măsurăm veșnicia în chicote de copii și iubiri crescute uman și sincer. Și apoi încă o veșnicie împreună.
Te iubesc!

 

Aromă de cafea


Poate nu știți
Ce miros
Are cafeaua de acasă:
Te trezește
Subtil
Cu iz de boabă arsă
La ibric
Și adaos
De rouă
Generos strivită
În iarba verde,
Te amețește
Apoi
Cu urme de măr
Putred
Îngropat în lut negru
Și toamnă tânără,
Strecurat pe sub geamul
Deschis,
Te adună
În catifea
De trandafir roz
Cu mireasmă subtilă
De vară
Și alint.
Te atinge
Fierbinte
Și pătrunde
În nări,
Abundent
Și total,
Până alungă
Orice urmă
De Ene.

Poate nu știți
Ce gust
Are cafeaua de acasă:
Te îmbie
Firav și
Ușor amar,
În ceașca fierbinte
De pe prichici,
Te alintă
Cu puțină miere,
Cât să absoarbă
Din arsura sufletului
Abia trezit,
Te indulceste
Cu multă ciocolată
De casă
Frământată cu nucă
Și multă
Iubire,
Și te ademenește
Final
Cu spumă de lapte
Și aburi
Dependenți
De zâmbete calde.

Poate nu știți
Ce aromă
Are cafeaua din ceașca
Albă
Cu buline roșii.

De acasă.

 

Rugăciunea


Rugăciunea nu e
Cuvânt
După cuvânt,
Cu pauze
De tact
Și rigori
De gest.

Rugăciunea e
Un gând frumos
Îndreptat spre celălalt,
O îmbrățișare
A unui suflet gol,
O lacrimă
Împărțită
Când drumul e
Crunt.

Rugăciunea e când
Te molipsești
De cer
Măcar pentru
O secundă,
Când gândurile tac
Și grijile pier
Sub genunchiul
Plecat,
Când inima se oferă
Pe tavă
Cu tot cu praf,
Cu tot cu umbră,
Vulnerabilă,
Să se vindece
De pământ
Și de lut.

Rugăciunea nu e
Când ceri
Iar
Și iar
Nefirescuri
Și minune,
Nici când vrei
Să se șteargă
Răul
Definitiv
Din lume.

Rugăciunea e
Când asculți
Omul,
Pământul,
Cerul,
Minunea din lucrurile
Mici,
Până înțelegi
Cât ai
Din ce credeai
Clă lipsește.

Rugăciunea e
Când simți
Că se apleacă
Lumina
În suflet
Până te inundă
De încă puțin
Rai,
De încă puțină
Liniște,
De încă puțin
Zbor,
De încă puțină
Veșnicie.

 

Copilărie


Pentru ochii care
Zâmbesc
A rai
Și a cer senin,
Pentru buzele care
Învață
Săruturi
Mușcând obraji
Și lăsând urme
Adânci
Direct în suflet,
Pentru picioarele care
Încearcă
Să alerge
Spre tine,
Iar și iar,
Pentru mâinile care
Se întind
A îmbrățișare și
A dor,
După doar un minut
De absență,
Pentru piele care
Râde
În gropițe,
Sub degete,
Moale și vie,
Când o strângi
Cu milioane de săruturi,
Pentru raiul
Din fiecare gest,
Pentru adevărul
Din fiecare privire,
Pentru iubirea
Adevărată,
Infinită,
Pe care ne-o predau,
Firesc,
În fiecare secundă:

La mulți ani,
Suflete mici
Și mari,
La mulți ani,
Urme de cer
Cu miros de rai,
La mulți ani, copii!

 

Singur


Singur.
Dumnezeu se roagă
Stins.
Paharul e
Plin.
Grădina plânge
Sub genunchii
Plecați.

Singur.
Inimile dorm.
Dumnezeu se frânge
Sub palmă
Și cui.
Crucea ridică
Fruntea
Din spini.

Singur.
Dumnezeu se vinde
Pe 30 de arginți.
Iuda pierde
Lupta
Cu viața
Sub funia
Strânsă.

Singur.
Dumnezeu moare.
Mama plânge
Omul
La poalele
Cerului.
Ochii se închid,
Înfrânți.

Singur.
Dumnezeu deschide
Cerul.
Tâlharul crede,
Golgota apune iar
Baraba își admiră
Lanțurile
Rupte.

Singur.
Dumnezeu învie
Și vindecă
Pământul
De umbră,
De măr
De lut și
De întuneric.

 

Despre neputințe


Ce să vreau, Doamne?
O păpușă nouă.
Pe asta veche
Am rupt-o la colțuri
Și n-am
Ce ține-n brațe
Când adorm.

Ce să vreau, Doamne?
Să fie soare
Într-o zi ploioasă,
Să-mi usuc părul
Pe o bancă
Și să zâmbesc
Când norii se duc
În bătaie de clopot
Și de inimă
Deschisă.

Ce să vreau, Doamne?
Pantofi și haine,
Să-mi împodobesc
Trupul,
Culori de toamnă
Și de vară,
În pași alergând
Spre nicăieri.

Ce să vreau, Doamne?
Un suflet pentru mine,
Care să mă întregească
Și să-mi vindece
Inima
De pustiuri.

Ce să vreau, Doamne?
O casă cu grădină
În care să alerg,
În care să simt
Că trăiesc,
În care să îmbătrânesc
În liniște
Și tihnă.

Ce să vreau, Doamne?
O mașină la poartă
Care să mă ducă
Unde picioarele
Nu știu să meargă
Singure,
Să pot vedea
Frumusețea lumii
Cu viteza
Luminii.

Ce să vreau, Doamne?
Un copil
Sau doi,
Să-mi împart sufletul
Și casa
Cu alte mâini mici,
Să cresc prin ei
Noi începuturi
Și noi
Iubiri.

Ce să vreau, Doamne?
Sănătate,
Să nu mă doară
Ochii
Când clipesc
Și inima
Când bate.

Ce să vreau, Doamne?
Încă o zi,
Încă o oră,
Încă o clipă,
Să simt viața
Cum curge
În vene,
Să-mi țin de mână
Iubirea,
Să-mi strâng în brațe
Copiii.

Ce să vreau, Doamne?
Să întorci timpul,
Să te mai rog
O dată
Să nu-mi mai dai
Nimic,
Doar timp
Să-nvăț că fericirea
E ceea ce împarți
Nu ceea ce
Aduni.

https://www.facebook.com/ciprian.cip.9212/videos/3744100815643174

 

Mama

Ce nu spune nicio mamă, niciodată, când e întrebată ce face:

Ce faci, mamă?
Ia uite, adun spinii
Din drum,
Mătur cărarea
Și scutur praful,
Să ai pe unde să pășești
Fără să te rănești.

Ce faci, mamă?
Ia uite, mut un munte
Pe care n-ai reușit să-l urci.
Nivelez stâncile,
Sfărâm pietrele
Și le construiesc
La loc
În spatele tău.

Ce faci, mamă?
Ia uite, acopăr soarele
Să nu te ardă
Pe obraji.
Îl strâng în brațe,
Îl topesc
Și-l ascund
După copaci,
Ca să stai liniștit
La umbră.

Ce faci, mamă?
Ia uite, adun ploaia
Ca să nu te ude.
Îți proptesc umbrele
Înaintea pașilor
Și topesc bălțile
Cu palmele
Ca să nu te-mpiedici.

Ce faci, mamă?
Ia uite, opresc vântul
Ca să nu te scuture.
Îl adun la colțuri
Și-l ascund în copaci,
Ca să nu te frângă
Când alergi.

Ce faci, mamă?
Ia uite, veghez ochii mici
Când dorm.
Le mângâi genele
Și fruntea,
Să doarmă lin
Pe puf de nori
Și praf de Ene.

Ce faci, mamă?
Ia uite, construiesc visuri.
Câte un vis
Pentru fiecare pas
Hotărât,
Pe care îl faci,
Pentru fiecare zâmbet
De încredere,
Pentru fiecare luptă
Pe care o începi.

Ce faci, mamă?
Ia uite, curăț amintiri.
Șterg lacrimile
De pe obrajii mici
Și adun bucuriile
Pentru zilele negre
În care vei avea
Ochii plecați
Și pleoapele triste.

Ce faci, mamă?
Ia uite, îmi lărgesc inima
Și o deschid;
acum încape
Și inima ta,
Și inima lu’ tati
În inima mea.
E o inimă
Plină vârf
Cu iubire
Și cer.
E o inimă
În sfârșit
Întreagă.

La mulți ani, inimi pline și suflete frumoase de femei și mame!

PS: e valabil și pentru tătici:) N-ar fi puterea mamelor întreagă fără brațele tatălui!