La pas

 


La pas, străzile dor
Sub tălpi de carton,
Cu miros de mucegai
Și muzică veche
Picurând pe umbrele
Săruturi de frunze,
Ritmic și inegal,
Ca bătăile imprundente
Ale inimii
Unui îndrăgostit
Confuz.

La pas, visele strâng
Sub gene de pluș
Toate emoțiile scurse
Din norii clădiți
Peste frunte,
Amețind la braț,
Iubiri electrice,
Ca buzele imprundente
Ale sărutului
Unui îndrăgostit
Confuz.

La pas, toate amintirile
Se construiesc egal,
Cu fiecare toc
Înfipt în trotuar,
Cu fiecare zgomot
De inimă-nvățând
Ritmul celeilalte
Inimi.

Pentru-o viață sănătoasă, mișcați-vă inima cel puțin o viață în fiecare zi:

Înspre cealaltă
Inimă.

Definiția iubirii

 


Din goana spre
Nicăieri,
M-am izbit de o inimă;
Creștea brusc
Sub ochii mei:
Peste dealuri,
Copaci,
Peste nori,
Până la stele
Și, mai ales,
În ochii mei.

M-am oprit,
Să-mi aranjez părul
Și hainele șifonate
De întâmplare.
Când să alerg
Din nou,
Mi-am dat seama
Că nu mai era loc
De pași,
De teamă,
De căutare,
Că nu mai era loc
În lumea mea
De o altă
Inimă.

Ceva mărunt

 


Ceva mărunt,
Cât un zâmbet aruncat
Peste masă
Și o felie de pâine
Ruptă-n două.
Cât o plapumă întinsă
Mai mult pe partea lui
Și o pernă reașezată
Corect
Sub gene și vise.

Ceva mărunt,
Cât o cafea coaptă
Cu miros de dimineață
Pe birou
Și un sărut pe frunte
Apăsat,
Explicând firescuri.
Cât o zi de vineri
Cu miros de liniște
Și măr copt
Împărțit
La doi.

Ceva mărunt
Cât un puls bătând,
Metalic,
Pentru doi:
Tic
Tac!

Pluvială

 


Plouă calm,
Cu ridicol de ceață
Și vânt.
Ochii se strâng
Sub lentile
Iar pașii se leagănă
Ud
Pe trotuare,
În zgomot de inimi bătând
Despre inimi
Și picuri pierduți
Pe umbrele.

Plouă rece,
Cu miros de nor rupt
Și vară târzie.
Mâinile-adună
Emoții și friguri
Iar visele curg
Limpede
Sub gene,
Lacrimi de ploaie-nserată
Pe buze topind
Alte buze-n
Săruturi.

Plouă pierdut
Fără țintă,
Fără grabă,
Dar cu un dor neprețuit
De viață iubind
Sub umbrele.

La mulți ani, suflet frumos!

 

Frumos și tandru, iubit și al meu, a mai crescut un pic prin timp, chiar dacă inima îi e de copil dornic să se joace, să cânte și să zboare. Îmi e lumină cu zâmbetul lui cald de dimineață și scut când inima-mi cade, printre lacrimi, pe podea.
Mă ține de mână, în fiecare zi, strâns și firesc, în drum spre casă, și-mi crește sufletul în palme și-n ochi. Îl iubesc de când și-a ascuns privirea după un buchet portocaliu și după multe, muuuulte emoții.

Azi îi dedic răsăritul, apusul și stelele toate. Îi cânt minutele, Îi strâng îmbrățișările, îi alint genele și-i mărturisesc la ureche toată iubirea pe care a crescut-o ținându-mă de mână și zâmbindu-mi cu ochii calzi și obrajii roșii.

Îmi este viață, putere și preț de fericire și-i mulțumesc lui Dumnezeu pentru coincidența de a ne fi întâlnit o dată pentru totdeauna. Ne știm inimile și ni le ținem în brațe, până-n nesfârșituri.

Ce bine că ne știm dintotdeauna și pentru todeauna. La mulți ani, suflet frumos și iubit!

La nesfârșit

 


Șterg praful
Fiecărei zile,
Aștern gândurile
În ordine
Și le arunc
Pe cele lăsate,
Prea firesc,
În dezordine.

Apoi,
Cu inima împăcată
Și zâmbetul împărțit
La doi,
Aprind stelele,
Ascund întunericul
Și mulțumesc:
Pentru putere,
Pentru aripi,
Pentru timp
Și,
Mai ales,
Pentru iubire.

Iubirea de a trăi,
Liber,
Până-n nesfârșituri.

Ar fi fost timp

 

Ar fi fost timp să-ți spun cât îmi ești de drag și cât de mult m-ai ajutat să cresc. Că te-am iubit de când am împărțit felii de pâine cu zahăr și mere verzi și m-ai învățat să urc în copaci, chiar dacă îmi tremura și sufletul de teamă.

Ar fi fost timp să-ți spun că, deși am plecat departe, nu am plecat de fapt. Că te-am purtat în suflet și ți-am admirat mereu curajul și lupta de a ajunge cel mai bun, de a trăi în fiecare zi modestia de a învăța mai mult, pentru că, nu-i așa, încă nu e destul…

Ar fi fost timp să-ți spun că ai devenit mai mult decât mi-aș fi imaginat vreodată într-un timp foarte scurt: tată, soț, preot, sfătuitor, suflet mare.

Ar fi fost timp să-ți spun tot ce simțeam că meriți: lumea întreagă.

Dar n-am știut să-ți caut în ochi timpul și să-mi adun bucuria în cuvinte, să descarc din “la mulți ani”-uri mai mult decât simplitatea unui gest comod, constrâns de întâmplare și de sensuri.

Nu mai e timp să-ți recunosc ochii verzi și sufletul blând. Îți voi purta, însă, dorul în suflet și modelul în privire, cu nădejdea cerului în pași, a reîntâlnirii fără sfârșituri.

La mulți ani veșnici, suflet bun! Mi-e tare dor de tine!

:) (sau despre firescuri)

 


Chiar e frumos
Pe strada asta însorită.
Copacii zâmbesc,
Se leagănă leneș
Și împrăștie bucurii
De frunze
În plete de trecători
Pierduți în gânduri
În telefoane
Sau în inimi
Cu lipici.

Chiar e frumos
În orașul ăsta firesc.
Norii plâng
De fericire,
Câteodata explozivă,
Câteodată tandră,
Pe umbrele roșii,
Obraji fini
Sau
Direct în suflete.

Chiar e frumos
În lumea asta necuprins de mare
Oamenii iubesc
Profund,
Pierdut,
Paradoxal
Deschis,
Posesiv,
Imperfect,
Singular
Sau doar
Deosebit de firesc.

Chiar e frumos
Pe stradă,
Pe umbrele,
În lume,

Dar mai ales
În zâmbetul tău.

 

 

Dumnezeu închide cerul

 


Dumnezeu închide
Cerul
Câteodată.

Se satură de genele care
Nu-și plâng decât
Propriile drumuri
Și de mâinile care
Nu-și îmbrățișează
Decât propriile
Inimi.

Dumnezeu închide
Cerul
Câteodată.

Se satură de rugile care
Nu vorbesc decât despre
Sine
Și de buzele care
Nu știu să mulțumească,
Înainte să ceară.

Dumnezeu închide
Cerul
Câteodată.

Se satură
De cuvinte,
De gânduri,
De absență,
De egoism
Și de nesfârșita
Nemulțumire
De a nu avea
Ceea ce credem
Că merităm.

Dumnezeu închide
Cerul
Câteodată.

Și nu-l deschide
Până nu învățăm
Că sufletul
Nu se curăță
Niciodată
Numai
Prin sine
Însuși.

Port

 


De când îți port
Inima
În ochi
Genele îmi sunt triste:
Se pleacă
Rece
Și plouă
Toată durerea
Pe care mi-ai strigat-o
Pentru că am plecat
Departe.

De când îți port
Inima
În mâini
Degetele îmi sunt slabe:
Îmbrățișează
Strâmt
Toata distanța
Pe care am crescut-o
Între noi
Pentru că am tăcut
Prea mult.

De când îți port
Inima
În suflet,
Visele dor
Toate cuvintele
Pe care nu le-am
Spus,
Toate mâinile
Pe care nu le-am
Întins,
Toți pașii
Pe care nu i-am
Făcut.

Prietenia este o emoție ușor influențabilă, sensibilă la frig și distanță.
Pentru o inimă sănătoasă, evitați consumul de vină și judecată.

Pentru că fiecare suflet poartă o luptă pe care nu o știe
Nimeni.