Dor de acasă,
De prispa de lemn
Crăpată,
Cu furnici alergând
Sub degetele mele îndrăznețe
De copil rebel,
Dor de mirosul aprins
De fân cald
Și de zgârieturile desenând
Pe picioare
Frumusețea dureroasă
A țării
Pe care am
Pierdut-o.
Dor de fusul bunicii
Povestind despre lumi cuminți
Pe care n-am știut să le trăiesc
Vreodată.
Dor de libertatea
De a alerga în drum
Fără teamă,
Fără reflexul
De a privi în urmă.
Dor de prietenie
Sinceră
Colorată în desene
Și oracole,
De gustul roșiilor coapte
De copilărie.
Dor
De țara crescută liberă,
Deși cu genunchii plecați.
Rămâi frumoasă, România mea!
Îmi ești departe, dar întotdeauna, ACASĂ!
