Tag Archives: acasa

Bogăție

Aer cu miros de Suceavă și trandafiri roșii înghețați, de mandarin înfructat și de chiftele abia prăjite, 300. „Împachetare” în haine neștiute, largi, fără găici pentru curele, inestetic adoptat haios în șlapi de țară, comozi și colorați, și drumul Scufiței la „vale”, rostogolindu-se într-o geacă de două ori mai mare, pentru că bunica așteaptă.
Continue reading

 

Însucevire


Drum bun, căciula peste ochi. E frig în Suceava-nstelată și-i brumă-n verde și rugină.
Drum bun și zâmbetu-n obraji. Se cere la vamă…se cere cu dobândă.
Drum bun, doru-n bagaje. Suceava-i umană când cere. Continue reading

 

De-acasă numai bine

-Zi-mi, e greu?
– Greuț…
– Dar pot să-l ridic de jos?
– Daaaaaa, poți.
Continue reading

 

„Acasa mea”

Vocea mamei pe hol, matinală. Trezire somnoroasă din așternuturi uitate, cu același miros, galben. Târâire productivă până la bucătărie și mămăligă întinsă-n fasole bătută, sub ochii întrebători ai mătușei. Zâmbet de satisfacție, farfurie biruită. Miros de cafea proaspătă, „cărbuni” cum repetă unchiul la fiecare înghițitură. Râsete și sorbit indiferent din cana neagră, că-i bună…

Mărunțișuri de bucătărie, îndoite cu amintire și doze perfecte de accent moldovenesc primitor. Miros acru de sarmale fierte și cald de pâine abia coaptă. Bună dispoziție. M și Petrică înghesuiți în ușă cu fiecare încercare de a ieși din casă. Lipicioși.

Plimbare prin ploaie sub o umbrelă scurtă. Scop atins. Mesaje zâmbitoare, chinuite de virtual și ironie. Frumos în cuvinte și intenții. Întrebări… Drum spre casă, înfrigurat în sandale. Picături înflorind pe garduri și petale.

Colivă întinsă cu-o lingură nespornică, lipind buzele de plăcerea gustului. Nuci bătute, ciocane peste degete, că așa știu eu că se face bine… Un miez sacrificat la fiecare nucă tânără. Copilărie.

Scufiță în drumul bunicii, alungând puii strecurați pe sub poartă, râzând. Chip cald în zâmbet cunoscut, citind o carte veche, fără ochelari. 92 de ani în suflet tânăr. Săruturi pe obraz și povești: „Ai slăbit, draga bunicii”.

Contradictoriu pe tema clasică: „soia” și „s-o ia”… dar n-are cine.

Fugă la deal, fără suflu. Miros de flori de seară agățate-n gard. Șlapi uzi. Zâmbet de mămică nouă, copil superb dormindu-și zilele scurte în vise de Natalie. O minune.

Pijamalele galbene și somn în perspectivă. Scris din suflet, că de aia este. Acasa mea cu miros de pâine.

PS: 2 minute de amintire:

 

Hai acasă!

Mi-a ieșit o minune în cale. Avea acoperiș de draniță și gust de vișine coapte în vârf de crenguțe firave, acre și dulci. În jur răspândea parfum de trandafiri roșii, albi și galbeni, iar din îmbrățișare i-am auzit vocea mamei, în zâmbet: „Ai ajuns?”.
Continue reading

 

Hristos a înviat

Vorbesc, mult, pentru că sunt întrebată sau doar pentru că sunt ascultată și îmi place. Farfuriile se umplu și se golesc în fața noastră iar cuvintele curg. Și miroase a Paști, a vopsea de ouă și a pască. Ciocolata pune capac și se asortează perfect cu cireașa de pe tort, pentru că e cu nucă și e o revelație…

Somn uitat. Răsăritul îmi poartă pașii prin ploaie acasă, agațată de-o umbrelă cu mâner greu. Mi-e frig iar pleoapele se vor închise. Noapte cu lumânări și vești de înviere. Bucurie și liniște. Ca acum.

Ciocnim. Mă declar învinsă, după ce îmi consum timpul căutând ouă roșii ondulate într-un anumit fel, după cum îmi dictează mie „experiența” în domeniu, fără folos…

Pe wall mi-au răsărit flori, mi-au fost înghesuite imagini cu ouă vopsite și iepurași, urări și culori. De-ar avea miros, ar fi de primăvară și pască, de-ar avea gust, ar fi prea dulce. Zâmbesc și îmi fac bine treaba: like, răspuns, like, răspuns, suflet.

Și mi-e dor. De ea, zâmbind în engleză altor oameni, unii calzi și primitori, dar care nu au „gust” de acasă. De ei, veseli și cu ochi mari și verzi, uitându-ne la filme HD (pentru că „cineva” nu acceptă altfel) cu volumul la maxim (pentru că același „cineva” vrea să înțeleagă nuanțele). Și mi-e dor de acasă, deși sunt…

Hristos a înviat! Să vă fie soare în suflete!

 

La drum!

Când sufletul își schimbă nuanța
Din alb în culori ușor
Întunecate
Sau îngroșate-n kitsch pe margine
E-un semn… Continue reading

 

– Alo, da?

Sună. Strident și enervant, fără măsură, ca un telefon cu cifre învârtite greoi, cu fir gros numai bun de întins pe degete când vorbești. Geacă, geantă, zgomot de chei, portofel, agitație, telefon… În sfârșit! Laptop?!!

– Alo! Da, sunt bine.

Webcamul se activează automat pentru că… poate!

Fără început:

– Da, ce-ai în cap?

Îmi vine să răspund sincer că „Nu știu”, dar mă pune la colț evidentul: Continue reading

 

Fii primăvară!

Îmi fac intrarea obișnuită pe hol: foșnet de pungă plină gâtuită în perete, miros de portocale crude și tropăit de picioare stângace încercând să se elibereze de strâmtoarea pantofilor de primăvară fără ajutorul mâinilor. Un cap de copil se ivește vesel de după ușa luminată subtil din bucătărie. Nu aud întrebarea, dar o deduc din răspuns („Cine e?”)… Pauză ironică și privire cu subînțeles: „Prietenul tău”. Râsete… Trimfătoare, fața mea deloc bărbătoasă, în afara colțurilor pătrățoase ale figurii, intuite de cleștișorii mici din păr așezați aproape aleatoriu în vârful capului, omoară crunt orice speranță a eventualei prezențe masculine: „Eu sunt”. Dezamăgire veselă…

Miroase superb, tăind adânc în stomac a foame… Continue reading

 

La mulți ani, mamă!

Te întrebam… Încurcam și stâlceam cuvinte, ținându-te de mână, iar tu îmi răspundeai, a nu știu câta oară, repetând aceeași frază, deși te chinuiam. Nu înțelegeam și te întrebam din nou. Știam că o să-mi răspunzi, poate pentru că nu suportai fața mea plângăcioasă cu ochii, pe atunci mari, în lacrimi, sau poate pentru că trebuia să învăț odată!…

Îmi cumpărai haine noi înainte de Paști și de premiere. Rochița albastră cu volănașe și săndăluțele albe, asortate atât de bine premiului întâi, îmi erau avere până la prima purtare, după care mă plictiseam, copil… Îmi făceai coronițe din păr sau două codițe lungi și mă plângeam întotdeauna că mă trăgeai de păr… Nu știam pe atunci că „frumusețea poate să doară” și îmi etalam, nervos, durerea de cap și amorțeala din picioare, deși tot eu în prealabil alegeam să mă trântesc pe podea când mă găteai… Continue reading