Albastru .
Pe-un cer înecat în
Albastru,
Din toamnă și frunze în putred
Albastru.
Își plâng vântul bătând peste pleoape,
Albastru,
Bătrâni cu obrajii brăzdați de viață,
Albastru,
Ce-și vând sufletu-ntr-o mână de ceapă,
Albastru.
Se prind peste-un drum îngropat în
Albastru,
Pași de copil înălțând zmei pe-un zâmbet,
Albastru.
E-un vis despre vineri și soare și inimi,
Albastru.
Din toate, însă,
Mi-e-un dor profund
Albastru,
De ochii tăi, inundându-mă cald
Și iubindu-mă
Fără cuvinte:
Albastru.
Mai stai puțin,
Copilărie.
Învață-ne să
Creștem
Inimi
Din iubiri,
Credință
Din aripi
Și viață
Din numere pe asfalt
Prevestind
Șotroane.
Mai stai puțin,
Iubire
Cu gust de povidlă
Întinsă în smântână,
Și foi desenate
În povești
Fără bătrâneți.
Mai stai puțin,
Privire albastră
Și miros de căpșună
Strivită-n furculiță
Cu zahar,
Împărțită la doi:
Cu bucata mai mare
Pe partea zâmbetului
Care întregește.
Mai stai
Puțin,
Până târziu
În ani
Și-n trudă.
Mai stai.
Când te privesc,
Îmi controlezi
Simțurile.
Ochii tăi
Îmi prind genele
În fiecare mișcare
Pe care o scobești,
Natural,
Din oase
Și carne.
Când mă privești,
Culorile
Se diluează
În ochii tăi
Și
Nu mai există
Albastru,
Decât în tine,
Pentru că
Ții cerul
În vârful pleoapelor
Deschise.
Când ne privim
Nu mai există
Sfârșit.
Cum nici început
N-a fost
Vreodată
În afara
Noastră.
Azi am văzut
Un ochi
Albastru –
Oriunde privea
Rămânea cer
Și apă.
S-a întins o căldură
Albastră
Peste oameni
Albaștri.
Gândurile se pigmentau
Când ochiul albastru
Privea chipuri.
Buzele se albăstreau
Într-o frumusețe
Regească.
Iar inima,
Da,
Inima creștea
Albastră
Cu fiecare bătaie. Continue reading
