Tag Archives: amintire

„Odă” somnului

Senzație de oboseală acută, chinuitoare. Frig ucis odată cu scârțâitul ușii și lepădarea paltonului rece pe cuier. Amorțeală în oase și lene binevenită, cu întinderi morocănoase și pași lenți până la bucătărie și înapoi.

Ghemuire călduroasă sub plapumă cu plușul în brațe. „Nu, n-o să dorm, e duminică…”. Pleoapele se închid contrar comenzilor, filmul se lasă întrerupt și părul își face loc în pernă, greoi. Continue reading

 

Vouă…

Mai știi? Ne priveam mâinile și râdeam. Cea dreaptă își cunoștea greutatea stilolui în curbura inestetică a degetelor din mijloc iar ridurile mele erau mai profunde în mișcarea oaselor elastice decât ale tale. Și te invidiam… Tu aveai unghii mai scurte dar mai fine, mai mici, cum îmi plăcea mie, iar eu aveam întotdeauna câte una ruptă sau vineție, din neatenție și veșnica poveste a degetelor prinse în ușă. Erai Frunzâna mea cu voce șâșâită, singura cu care mă certam și mă împăcam din iubire și dependență, din nevoia de a-mi umple vacanța cu bucurie și râsete înghesuite pe pernă, în ritualul secretelor de seară. Mi-e dor de tine, Ancuțo cu păr de două kilograme fără căciulă, cu scris rotund în scrisoare și chef enervant de reviste cu Mickey Mouse, îndesate pe cuptorul încins.

Tu? Erai oaza mea de liniște. Mă ascultai fără să mă cerți, mă iertai pentru tot ce spuneam sau uitam să spun… Erai Anuca mea, mai mult a lui George, dar totuși a mea… Știam numărul de pași până la tine și totuși îi număram de fiecare dată, doar ca să mă conving că n-am greșit… Când ne vedeam, îmi pasai scrisori strânse în 4, colorate, cu semnătura ta pe ele. Continue reading

 

Moment

Am un moment… Nu vreau să-l spun, așa că o să-l „tac”. Poate va pleca și singur și va înțelege că nu mai e loc în mine, nici de trecut, nici de locuit.

E al meu. Îl cunosc după miros și după voce. Dar… nu vreau să-l adopt. Continue reading

 

Viață în scrisoare

Am luat o gumă proastă și am încercat să șterg trecutul. Rămâneau urme inestetice, ca o murdărie cu miros de plastic pe care nu poți să o înlături cu mâneca de pe o foaie albă. Dar nu, nu poți anula așa de ușor trecutul, nu când îți construiește prezentul și îți sugerează viitorul!

Era pustiu, unul care se întindea în mine, deși pustiul pare de obicei o absență și nu o prezență, nu ceva din care poți să aduni, ci ceva din care poți să scazi… Dar le-am găsit: scrisorile mele dragi, culorile, cerneala de nuanțe diferite, rândurile, atât de vii, de coerente. Sunt amintiri care te ajută să trăiești în prezent! Cum de am uitat vreodată?…

Anuco, îți amintești? N-aveam voce într-o zi, urmare neputincioasă a prea mult cântat… Te-am chemat la o „felie” de pick-up și poveste. Stăteam întinse pe patul din camera impropriu numită „bibliotecă”, pentru că de mult timp nu mai era tapată cu volume, și râdeam pe înfundate, pentru că ți-era greu să-mi vorbești tare, știind că eu nu pot să-ți răspund:). În culori diferite, am început să scrijelim în tăcere o foaie, una pe care am găsit-o acum împăturită inestetic în patru. Am râs cu lacrimi când mi-ai dedicat: „Mi-e dor de vocea ta/ Ce-a fost atât de rea/ Și m-a făcut să cred/ Că mă iubeeeeeești”.

Ancu, mai știi? Îmi trimiteai scrisori cu vederi, unele vechi, găsite prin casă și nefolosite de nimeni. Aveai câte zece de-un fel, pe puțin… Cât te mai lăudai cu Iașiul tău din Copou și Universitate!… N-o să uit niciodată răzbunarea mea pentru că nu mi-ai scris o săptămână jumate în care am așteptat cu sufletul la gură. Îți amintești? O scrisoare sau două în fiecare zi în căsuța ta poștală! Cât curaj ți-a trebuit să-mi mai scrii după… Continue reading

 

Maria

Îți amintești? Mă strângeai în brațe când veneai în Suceava copilăriei iar eu îți admiram zâmbetul întotdeauna viu, cu dinți albi perfecți și ochi jucăuși. Și lumea din jur se distra pe seama chicotelilor noastre de fete care nu par să se fi maturizat prea mult. Te entuziasmai din orice, te acomodai repede și te responsabilizai ca un om mare.

Nu existau dubii când îți doreai ceva, mergeai înainte și sperai să fie bine. Și asta îmi plăcea enorm la tine, chiar dacă eu, din teamă, poate nu te-aș fi urmat. Continue reading

 

Azi

Tot mă bate un gând îngheţat de frig, pentru că tocmai am venit de afară, să vă urez d-ale Crăciunului! La mine în sat aşa se face şi se ştie că dacă dai glas gândului de bine, după ce cutreieră din om în om, se întoarce, mai bun şi mai călduros decât a plecat.

Gândul meu vorbeşte în limba Crăciunului, unul obsedat de colind şi de ler, îmbătrânit de ninsoare şi încălzit de îmbrăţişare şi de focul din sobă (surpriza mamei în amintirea celor 6 copii – noi şi cei mai dragi verişori – înghesuiţi pe salteaua de paie de pe cuptor), unul cu miros subtil de brad crud, căci Moşul mi-a citit scrisoarea din Ajun… Continue reading

 

Simţuri şi simţiri

Muzică… crudă, liniştită, zbuciumată, profundă, tulburătoare, ţi se imprimă în pori ca un miros dependent, îţi îmbrăţişează simţurile sensible şi îţi dau suflet, poate unul pierdut în continuitatea gândurilor aglomerate ca staţiile de metrou dimineaţa în drumul spre muncă. Continue reading

 

Un nimic

Un nimic cras, crescut din amintire și răgaz, din absență și speranță…
Un nimic prezent, care se extinde în mine câte puțin, prin ceea ce fac și știu că nu e bine, și prin ceea ce nu fac și știu că ar fi bine…

Un nimic câteodată subtil, care se arată ca tot, cameleonic furișat în colțuri de suflet…
Un nimic adânc, cufundat în urlet, dar fară luptă de scăpare…
Un nimic clar, cum e lumea când îți așezi din nou ochelarii pe nas…

Un nimic care îți arată că ceilalți sunt totul… dar niciodată cu tine.
Continue reading

 

Și de la capăt…

Punct. Toate se termină cu el și toate încep cu el.

Ca între două fraze lungi, care trebuie tăiate la mijloc, ca să le poți descifra, punctul s-a așezat între mine și tine…
La prima ocheadă, păreai să fii construit din aceeași substanță ca și mine: una permeabilă, care acceptă toate zâmbetele din lume ca pe cele mai sincere expresii de viață. Păreai chiar să îmi observi subtilitatea cu care îmi așezam părul zburlit după ureche când treceai pe lângă mine. Era oricum deja un tic…

Dar punctul n-a fost deloc subtil când mi-a bătut la ușă. Chiar m-a speriat hotărârea lui oarbă…
I-aș fi explicat că nu poți să desenezi un punct așa…pe nepregătite, între doi oameni care pot fi doar unul… S-ar fi legat lucururile și fără el! Continue reading

 

Roma într-o zi…

Mă trezesc la 5 dimineața în aceeași postură de somn adoptată cu 4 ore jumătate în urmă, înclinată pe stânga, cu o mână sub pernă și cu picioarele îndoite în semn de frig. Mă așteaptă o zi lungă: hopa sus!Cu 10 minute înainte de ora stabilită, sună telefonul și ne târâim drumul spre aeroport într-un somn simțit în porii deschiși de apa fierbinte de dimineață și în ochii în care și-a găsit somnul atât de bine cuib pentru atât de puțină vreme. Nu se poate să plec fără să uit ceva acasă… Dar de data asta memoria scurtată de grabă și lene matinală este constructivă: am un motiv în plus să-mi cumpăr ceva de la Roma.. și de ce nu (?) o eșarfă cu buline multicolore, care să atragă atenția „fără intenție”? Continue reading