El este M, cum i-a fost scris în frunte şi-n destin. Trăieşte viaţă de “om” alintat: nu i se refuză mâncarea bună pentru că ştie să toarcă frumos în timp ce mănâncă şi nici îmbrăţişările, pentru că sunt pufoase. Îi place aroma de cafea şi îşi cere de fiecare dată locul în braţe când încerci să savurezi liniştit momentul pe colţarul din bucătărie, cu picioarele relaxat întinse până pe perete (unde varul e puţin şters, ce-i drept, dar… nu se uită nimeni).
Când nu-i dai miaună. Se uită verde la tine, cu mustăţile întinse, până îi dai. După ce-şi termină masa de dimineaţă, prânz şi seară în acelaşi timp, uită că i-ai dat şi ritualul începe din nou, pentru că merge.
