Tag Archives: aniversare

Patru ani și-o veșnicie!

De când te cunosc nu mă mai doare timpul. Prețuiesc firele argintii alunecând pe frunte și ridurile din ochi, pentru că ne amintesc despre toate momentele prin care am trecut împreună. Adun minutele, orele și anii și mulțumesc pentru minunea de a ne fi, încă un an, întreg și bucurie.

De când te cunosc, nu mai plâng pentru ce n-am reușit încă. Știu că, dincolo de căderi și luptă, în povestea asta mare și frumoasă desenată de Dumnezeu în sufletele noastre, mă așteaptă mereu un zâmbet, o îmbrățișare și o mână întinsă. Adică totul!

De când te cunosc, nu mai alerg. Îmi trag sufletul, ascult și privesc. Am învățat să mă bucur de momentele mici la fel cum altădată așteptam momentele mari: un zâmbet dimineața, o cafea sorbită pe ambele margini, un „dar cât de mult mă mai iubești?” cu răspuns diferit de fiecare dată, dar cu accent pe „cât universu-n lung și lat”.

De când te cunosc, mi-e din ce în ce mai dor de tine. Dincolo de timp, de spațiu, de tine și de mine înghesuiți în aceeași cameră, inima-mi bate a dor de ce n-am trăit încă împreună: încă un rid, încă un zâmbet, încă un fir argintiu căzut peste pleoape, încă o dovadă a iubirii care ne-ntregește pentru veșnicie.

4 ani în care ne-am învățat pe de rost bucuriile, tristețile și tot ce ne definește, din ce în ce mai mult, întregul.

La mulți ani, iubire!

 

Din doi mai sus

Întregul e un suflet scobit din două inimi care se luptă necontenit să curme din distanță. Niciodată perfect rotund, niciodată absolut fin în îmbrățișare, niciodată plin cu totul, e o speranță spre care alergăm eroic, unindu-ne privirile în aceeași direcție. Și ce ar fi mai perfect vreodată decât povestea drumului care ne așteaptă, la nesfârșit, să-i ajungem la capăt, în răsplata tinereții fără bătrânețe, a vieții fără de moarte, a fericirii desenate-n nemurire?

Ne trăim întregul frumos, cu zâmbet, cu zbor, cu firescul buzelor lipite-n sărut și a inimilor bătând la unison peste povestea pe care ne-am făgăduit-o sincer într-un sfârșit de septembrie vorbind despre începuturi. Ne-am îndrăgostit sub frunzele coapte, aranjându-ne pe degete infinitul, în cerc, promițându-ne să ne netezim mereu colțurile inimii în amintirea vie a inelului dăruit, a veșniciei în iubire.

Îți iubesc sufletul de copil și ochii albaștri, zâmbetul de care mă molipsești dimineața, ciufulit în pernă, ridurile ușor scobite pe frunte și părul argintiu, descoperind povestea îmbătrânirii împreună.

Acum doi ani, sub zâmbetele calde ale celor care ne-au rămas aproape, ne-am promis nu perfecțiune, nu ideal, nu fericire fără sfârșituri, ci perfectibil, respect, bucurie, o iubire simplă, caldă, din care să netezim mereu din colțuri, crescând împreună, un întreg, din ce în ce mai plin.

La mulți ani, iubire!