Adoarme cerul.
E linişte
Iar pleoapele
Pământului
Sunt închise.
Sufletele
Se odihnesc
La umbra crucii,
În aşteptare.
Pietrele tac.
Mâinile frânte
Se întind spre cer
Din cuie.
E întuneric,
Baraba îşi vindecă
Vina
Şi niciun suflet
Nu mişcă
De teamă,
De cutremur,
De dor.
Se pleacă lumina.
Răstignit,
Sufletul lumii
Îşi mântuie lupta,
Obosit.
Golgota îşi scrie
Sentința
În lemn
Iar
Cerul aşteaptă
Minunea
La poalele crucii.
Săvârşitu-s-a!
Alergam hotărât,
Pe-un apus cenușiu:
Eu pe unul de iarnă,
Tu pe unul de toamnă.
Mi-ai rămas în urmă un pic,
Deși te grăbeai.
Și eu care nu credeam în apusuri!… Continue reading
Îmi cântă oasele a frig… Din gând îmi crești întreg. Îți șterg capul, apoi ochii, apoi mâinile, încet, odată cu pleoapele lipite alene de obraz, de sus în jos. Și nu-mi mai ești… 
Îmi doarme ploaia pe trotuare… Tace. Și-a uitat sensul pe drumuri și abdică rece, fără curcubeu. Miroase a amintire cu părul ud, alergând spre casă cu șlapii-n mână, a copilărie râzând cu ploaia pe buzele deschise. Continue reading
Ți-am spus:
Hai să împărțim
Nopțile pe lumină
Și zilele pe întuneric
Să le amestecăm pestriț
Până rămân fără umbre,
În echilibru,
Ca o cumpănă
Cu brațele egale:
Niciodată prea sus
Niciodată prea jos…. Continue reading
