Sufletele au,
Dintotdeauna,
Aripi.
De când s-au cuprins
În trupuri
Și s-au născut
Pe lume
Din câte două coincidențe
De suflete
Și multă iubire,
Aripile
S-au strâns.
Nu mai încăpeau
Sub masca de piele
Și efemer.
De atunci,
De la începuturi,
Oamenii își caută,
La nesfârșit,
Aripile,
Neștiind că le-au avut
Odată.
Sunt urma de cer
Pe care n-o putem dobândi
Până nu ne despărțim
De pământ.
Sunt absența
Pe care n-o înțelegem,
Dar pe care încercăm,
La nesfârșit,
Să o umplem,
Idealul trasat
De fiecare bucurie,
Speranța crescută
Din fiecare iubire
Care ne împlinește
Visul de a ne fi născut,
Nu numai din pământ,
Ci din lumină
Și zbor.
Când am deschis ochii
Pentru prima dată,
Dumnezeu
Ne-a confiscat aripile
Ca să avem încă un motiv
Să ne întoarcem
Acasă.
