Tag Archives: bine

Bine?


Ciudat
Cum ne căutăm
În afara oamenilor.
Cum, de fiecare dată
Când plângem,
Uităm
Că fiecare lacrimă
Are atâtea replici
În lume,
Urlând
A nesperanță
Și a umbră.

Ciudat
Cum ne bucurăm
Fără să împărțim
Din minune,
Cum adunăm,
Habotnic,
Fiecare șansă
Care să ne urce,
Singuri,
Un pic mai sus;
Mai sus
Decât aripile
Altor suflete
Care încă mai luptă
Să urce.

Ciudat
Cum simțim
Că suntem buni
Deși,
Din ce în ce mai rar,
Întindem mâinile
Spre ceilalți,
Dăruind.

Și asta doar pentru că
Am uitat să privim
Cu ochii de copil
Și pentru că
Încă mai
Credem
Că a nu face rău
Înseamnă,
Automat,
A face
BINE.

 

Zâmbesc

10f9eb0068075e906d9b861655f554d3

Când calc peste frunze

Și vise în baltă,

Cu inima mea

În palmele tale,

Zâmbesc,

 

În drum spre mine,

Dinspre tine,

Cu mâinile-n buzunare cu găuri,

Zâmbesc.

 

Zâmbesc pe prosoape întinse

Sub mic dejunul la pat,

Cu dragoste

Și râsete în interval.

 

Zâmbesc în ploi adunate

În inimi îndrăgostite

De toamnă târzie.

 

Zâmbesc

Despre oameni

Cu privire caldă

Înfășurați în cojoace

Și iubire tăcută

În buze.

 

Singura dată

Când uit să zâmbesc

E când tu uiți

Că, de cele mai multe ori,

Tu

Ești zâmbetul meu.

 

 

 

 

 

Bine

92711whetherweretogetherornotlovephotoloveimage
Poate ar fi bine
Să fiu lumină.
Ți-aș oglindi
Obrajii
În soare
Și m-aș juca
În părul tău.
Dar mi-e teamă că
O să zâmbești
Și
N-o să știu
Să nu te topesc
Strângându-te
În brațe.

Poate ar fi bine
Să fiu ploaie.
Ți-aș răcori
Pielea
Însetată
De apă
Și
Ți-aș răvăși
Genele
Sub umbrelă.
Dar mi-e teamă că
O să mă privești
Și
N-o să știu
Să nu fiu potop
Sub ochii tăi.

Poate ar fi bine
Să fiu inimă.
Ți-aș controla
Pulsul
În muzică
Și
Aș împărți
Bătăile
La doi.
Dar mi-e teamă că
O să mă cuprinzi
Și
N-o să știu
Să-mi opresc pulsul
Sub genele tale.

Poate ar fi bine să fiu
Tu.
Poate ar fi bine să fii
Eu.
Ne-am cunoaște
Și ochii,
Și lumina,
Și ploaia,
Și inima
Și le-am crește
Iremediabil
Împreună.

 

În fiecare ochi

Hydrangea Blushing fine art flower photography print by Raceytay (via weheartit.com)
Nu căuta schimbări
În fiecare ochi.
Împarte
Priviri noi,
Până se molipsesc
Și ochii celorlalți
De tine,
De drumul pe care-l vrei
Ajuns.

Nu aștepta un bine
Din fiecare mână.
Împarte
Suflet,
Până se strânge
Și-n mâinile deschise
Din tine,
Din binele pe care-l vrei
Atins.

Nu aștepta iubiri
Din fiecare buză.
Împarte
Bucurie,
Până se prinde
Și-n inimile strânse
Din tine,
Din sufletul pe care-l vrei
Mai plin.

 

De bine

HelpingHands
Se ia un bine mic,
Aproape invizibil,
În căușul palmei.
Se tine strâns,
Până la primul contact
Cu un rău mare.
Se topește încet,
În mâinile străine,
Până se confundă răul mare
În binele mic
Și crește
Într-un bine comun
Mai mare.
Continue reading

 

Fii!

louvre,museum,paris,people,polaroid-bdbf3cf08e563f506197b8b65dea3ca3_h
Fii senin! O fată zâmbește pe carte, cu degete strânse în pagini. Din spate, un străin îi caută motive în rânduri, distras. Și e frumos când tace un zâmbet în metrouri.

Fii bine! O cizmă alunecă-ntoarsă, pe-o pojghiță fină de-ngheț. Un braț se apropie-n cale și-i scutură tremurul mâinii, râzând. Și e frumos când iarna își caută râsul copil, pe stradă. Continue reading

 

Emoția lui „a fi”


E simplu
Ca un singur nod închegat între două capete
Ale aceleași ațe,
Ca unirea a două jumătăți de farfurie
Scăpată pe gresie
Din greșeală,
Ca tine când dormi… Continue reading

 

„Perfect imperfectă”

Am o parte proastă și nu pot s-o neg. … Ca partea pe care n-o preferi în poze, pentru că, zici tu, „nu e cea bună”, ca imperfecțiunea mâinii drepte, cu degetele încovoiate de greutatea stiloului, ca ochiul stâng, care n-a crescut la fel de mare și căruia doar tu îi percepi diferența, ca dintele răzleț din față, care strică linia dreaptă și albă a danturii, ca o certitudine pe care, deși o cunoști, tinzi s-o ascunzi, ușor timorat când te privești în oglindă.

E slabă și permeabilă… Tu, încercând s-o cunoști, ți-ai dat seama că e o bucată de lut cu o formă indecisă și ți-ai lăsat amprentele degetelor pe chipul ei. Deși maleabilă, i-ai ciobit din greșeală marginea privirii. Te vede altfel de atunci și te caută în amintire, ca și cum i-ai fi prezent. E partea mea proastă, pe care o cunosc, fără să pot vreodată s-o alung. Continue reading

 

Moment

Am un moment… Nu vreau să-l spun, așa că o să-l „tac”. Poate va pleca și singur și va înțelege că nu mai e loc în mine, nici de trecut, nici de locuit.

E al meu. Îl cunosc după miros și după voce. Dar… nu vreau să-l adopt. Continue reading

 

Dialog cu tristeţea

– Bună… Ne vedem din nou, deşi nu te aşteptam…

– Nu îmi place când mă saluţi. Salutul poartă în sine aluzia optimismului…

– Cum vrei să încep o conversaţie cu tine altfel decât salutându-te, după atâta vreme în care ne simţeam aproape, dar nu ne vorbeam?

– Tu nu m-ai vrut niciodată de fapt… M-ai exilat clişeic, m-ai convins că nu am loc în tine, în sinele tău în care bucuria şi-a făcut loc neinvitată, musafir nepoliticos şi sufocant, exploziv şi atât de comun, de suprafaţă.

– Întotdeauna mi-ai săpat bucuria! Nu ţi-ai dorit niciodată argumentele ei, vioiciunea puerilă şi frumuseţea zâmbetului. Darul tău a fost pentru mine întotdeauna o lacrimă, iar pentru bucuria mea, de altfel parte din mine, un motiv, o umbră, o pată.

– Cum poţi să fii atât de ignorantă? Ţi-a intrat bucuria prin ochi în suflet, te-a agăţat atât de uşor încât m-am simţit nevoită să te salvez de la o viaţă de ignoranţă. Tu trebuie să cauţi şi să vezi în jur realitatea. Unde vezi tu motiv de bucurie?

– Unde?… Tu chiar nu simţi? Cum să nu te bucuri de frumuseţe, de oameni, de idei, de noutate, de cărţi şi zâmbete, de răsărit, de culori, de suflete, de copilărie? Cum poţi să vezi numai prin tine, atât de limitat, de izolat, de… umbră? Continue reading