Și totuși
Nu există oameni
Răi
Cu totul.
Există oameni
Care au căzut
Și și-au lovit
Nu numai genunchii,
Ci și sufletul.
Există oameni
Care n-au reușit
Să învețe
Că palma
Pe care o strivești,
Atât de des,
Nu e făcută numai
Să lovească,
Ci și să mângâie.
Există ochi
Care nu mai văd
Frumusețea
După ce au plâns.
Există buze
Care nu mai știu
Să cânte
După ce au urlat.
Există inimi
Care nu mai știu
Să împartă
După ce s-au rupt.
…
Și totuși
Nu există oameni
Buni
Cu totul.
Există doar iubiri
Care n-au renunțat
Să lupte,
Chiar și după ce
Au căzut,
Au lovit,
Au plâns,
Au urlat,
Au trăit.
Și ce e viața
Dacă nu o luptă
Din care ies vii
Numai cei care
Au iubit
Până la capăt?
Pentru că o inimă care
Bate
Nu e
Neapărat
O inimă care
Mai trăiește
Încă!
Și cine suntem noi să judecăm ce nu trăim noi ÎNȘINE?