Tag Archives: cafea

Cafeaua de vineri


Să ne așezăm la o cafea
Amară,
Să adunăm cerul
În ochi și
Să ne încălzim mâinile
Pe căni aburinde,
Cu zâmbete ascunse de frig
Sub fulare deschise.

Să povestim despre lume
Și soare,
Simplu și cald,
Fără pretenții și scuze,
Pentru că e bună
Cafeaua amară
Cu aromă de vise
Și întâlniri de mâini
Pe cănile fripte.

Să ne odihnim tâmplele
Pe pernele calde
Și să respirăm
Aer de cafea columbiană
Primită la pachet
Din țări bronzante,
Fericiți că trăim
Frumos
Și că încă mai e bună
Lingurița întinsă
Din ceașca fierbinte
Pe buze.

Să ne bucurăm, sincer,
Că e cald înăuntru:
În casă, în suflet,
În cana din palme,
Că e vineri
Și miroase,
De departe,
A vis, a pauză,
A cafea amară,
Deși incomparabil
De dulce!

 

Zâmbete

e2085adf62e16f04610a7a633ecf5a58

Dimineaţa

Se-aleg zâmbetele

Pe culori:

Cele de cafea

Se gustă întâi-

Sunt amare şi dulci,

Ca somnul desprins

Din alarmă.

 

Apoi se miroase

Zâmbetul de ploaie-

Dulce şi rece

Ca fiorul unei îmbrăţişări

Aşteptate.

Mai târziu,

Când ochii se deschid

În monitoare,

Şi inimile se odihnesc

La căldură,

Se îmbrăţişează

Zâmbetele diverse:

Străine sau calde,

Timide, apropiate,

Formale, deschide,

Teatrale,

Perfecte.

Şi ziua trece

Zâmbind,

Pe baricade.

 

Cameleonic

8611Ithoughtyouwereperfectlovephotoloveimage
Dimineața te văd
În cafea:
Ai broboane ciocolatii
Pe frunte
Și zâmbet de zahăr topit.
Mi-e teamă să-ți sorb
Obrajii:
Ai putea să dispari
Din joaca asta fierbinte,
Când uit să visez. Continue reading

 

Cafea?

tumblr_mh5utk71A71rb2o0uo1_500_large
Îmi agăț cafeaua de soare.

Nu deranjați!

Îmi place cafeaua fierbinte.
http://www.youtube.com/watch?v=OB1QhQEYpm8

 

Recapitulare

Recapitulare:

Lecția unu: trezitul de dimineață afectează grav percepția. Deși te ridici în capul oaselor pentru o duminică pentru tine, pe care știi că o meriți, neuronii își cer somnul pentru încă 5 și încă 5 minute. Le dai snooze și mai dormi. Continue reading

 

O zi colorată cu oameni

Târâit de picioare pe culoarul de birouri… Le recunosc după ritm și inegalitatea pașilor. Ochi mici, obosiți, cu gene pleoștite de somn, păr răvășit de perne, pe alocuri îndreptat cu placa, pentru că suntem fete.

Ceai, cereale, cafea în jurul mesei rotunde din bucătărie. Povestea „lățuștei” repetată în fraze cheie și final. Esențialul stă în mimică și ton. De neprețuit.

Call. Două ore? Îmi pun cheful în cui din primele cinci minute, deși Jose Antonio (fără glumă) prezintă cu accent latin slide-uri într-o englezească stridentă. Fiecare frază se termină într-un soi de mirare-întrebare, un tic deloc comun, cu efect binemeritat: îhm? (în sens de: înțelegeți?). Informația decade în favoarea ticurilor și accentului, pe care mă concentrez, fără nicio șansă acordată conținutului. A doua oră ne regăsește, surprinzător, într-un joc de roluri, deși nimeni nu se așteaptă. Îmi dau bună ziua cu cele patru victime rătăcind în căsuța trei și râdem, pentru că toți vor să observe, nimeni să vorbească… Jocul „client-vizitator”, în care îmi joc rolul fără să gândesc, se termină cu brio, într-un final virtual de ținut minte, paralelă începutului promițător: „Can I bring you a cup of coffee, some tea?” -> „I hope you’ve enjoyed your tea” -> “Yeah, it was delightful”. Râdem, pentru că ne pricepem la asta…

Dor de pufuleți cu multă sare și de ciocolată amară cu vișine. Zgomot de mărunți căzuți prin geantă, adunarea comorii și drumul spre Mega la pas. Ne plângem că e „friguț” afară și râdem. Pentru că nu ne ajută cuvintele să spunem ce vrem de fapt… Nu-mi înțelege nimeni ironia cu „mustața” așa că râd de una singură. Știu oricum că o să le molipsesc.

Triumful pufuleților ronțăiți cu patos cu mâna pe mouse și telefonul la ureche. Ciocolata își cheamă degustătoarele: fiecare cu vișina ei. Și ne amintim că „sharing is caring” (sharing your dekstop nu intră în aceeași categorie).

Bancuri cu blonde răsar peste birouri. Vi-l spun (cu intonație virtuală) ca mesaj de noapte bună, pentru că seara mă cheamă în cântec de orgă și vocalize ascuțite:

„O blondă către altă blondă: „- Fată, mi-am făcut încă o gaură în ureche/ – Și, acum auzi mai bine?”

Și plec… O seară cu lună!

Morcheeba – Enjoy the ride

 

Acasă

Acasă… e locul în care vii de departe şi uiţi că ai plecat vreodată.

Căsuţa albă cu acoperiş de scândură, cu ţurţuri la streaşină şi miros de pâine coaptă pe hol, creşte mereu în amintire. Îşi întinde braţele primitoare şi calde de la soba abia încinsă de lemne cu iz subtil de brad şi mă îndrumă spre camera mea cu perdea la uşă şi pat dezechilibrat, cu miros de mandarin şi bibliotecă, în care prea multe caiete sunt începute şi neterminate.

Acasă e unde îi strig mamei să nu vorbească atât de tare la telefon de dimineaţă pentru că dorm (deşi e evident că nu mai dorm) şi unde recunosc paşii tatălui după sunetul pe care-l lasă în zăpadă.

Mirosul de cafea mă aşteaptă dimineaţa în compania lui M, leneş tolănit pe mâna mea stângă iar poveştile nu se termină la micul dejun niciodată la timp… Timp pentru ce, de altfel?

Acasă ziua e mai leneşă şi îşi pierde orele în râsete de revedere. O las să treacă fără să mă opun, fără să-i număr secundele, preocupată de accentul drag pe care l-am pierdut, de amintirile pe hârtie întâmplător regăsite, de mine… cum eram odată.

Bagajul e gata, căsuţă caldă cu abur în horn şi bucurie în rădăcină! O să rog iarna să-şi ţină îngheţul într-un nor şi să nu se împotrivească dorului meu încălzit şi vocii din gară care anunţă plecările spre Suceava amintirilor. Şi vin acasă, poate, mamă!