Plapumă caldă și liniște. Se aude cum curge în pereți, se întinde în oboseală și în întrebări vechi șterse de somn așteptat și întâmplare. Adorm.
Miros de dimineață umedă și de iarbă crudă, verde ca o amintire iubită, adâncită în culoare. Mă trezesc. Podeaua scârțâie sub picioare, ca acasă. Zâmbesc în pași mărunți, târâiți de oboseala încă vie în oase și suflet. Zâmbesc.
Cafeaua ei e ca a nimănui. Și-mi trezesc simțurile în gust de vanilie și râsete recunoscute, dragi. Uit de cuvinte și de dor. Râd.
Oriental museum. Privirile se joacă în tradiții păstrate minuțios. China, Japonia, Egiptul se descoperă atent în obiecte cu suflet, prezentate familiar și cald. Ochii se bucură iar sufletul crește. Pășesc.
Catedrala din Durham. O bijuterie sculptată în piatră și vitralii, în detalii colorate și ecouri. 325 de trepte până în vârf. Iar de acolo Durhamul e o splendoare verde, cu acoperișuri egale. Cald.
Străduțe la pas și ceai de ora 5 (fără un sfert, ca să fim siguri). Ciocolată vărsată pe haine și un strop de lacrimi de copil, înveselit de o remarcă neașteptată și o notă din priviri: „hot stuff”. Văd.
Cină caldă, picioare obosite. Ei vorbesc, eu ascult, încâlcită în hanoracul roz și amintire. Și mi-e bine. Simt.
