Tu vezi?
Avem un Cișmigiu albastru
Și poveste-n pași:
Le strivim fără voie
În cizmă
Și-n buze însetate
De cuvânt.
Continue reading
Tag Archives: Cismigiu
Duminică în floare
Suverană zilelor săptămânii, cu privire de regină și tărie în oasele bătrâne, duminica își cere victimele cu răceală, fără loc de refuz, plenar. Își întinde mânecile lungi, își fixează privirea – țintă și își începe jocul, din care nu poate ieși decât învingătoare…
Nu știe să joace corect, pentru că nu există reguli, nu în afara ei.. Te țintuiește pe un trunchi de copac bătrân pentru ore, fără să o poți înfrunta, fără să te poți opune… Odihnă în drumul soarelui fierbine la porunca duminicii, pe un trunchi cu miros timid de primăvară. Timpul trece sub vraja ei, fără cale de întoarcere, lent, pentru că și-a pierdut ceasul în lumina parcului cald.
Cișmigiul se topește vizibil, își freamătă petalele de ghiocei și viorele și își dezmorțește iarba a verde și căldură. Continue reading
Frig
Să lupt cu frigul, zic: bocanci, fular gros, de două ori înfăşurat în jurul gâtului, căciulă cu moţ, bine aşezată pe frunte, mănuşi cu prelungire până aproape de cot, geacă dublă pe unde… se poate. Curaj să ies din casă, din plin, până cobor cele două etaje şi fac nevoită cunoştinţă cu iarna, moment în care îmi doresc brusc să descarc şi restul de haine din dulap… pe mine. Cu puţin avânt ajung în Cişmigiu. Somn sigur nu îmi mai e, aerul e respirabil prin fular iar cheful scade odată cu gradele, dar surpavieţuieşte de dragul revederii unei persoane dragi.
Să calculăm de când nu ne-am mai văzut… Nu se poate! Din vară? Sigur stăm în acelaşi oras? Nu insist pentru că ştiu sigur că e vina mea, pentru că nu ştiu să mă organizez. Ca să mă scuz, dau vina, ca de obicei, pe copilul care nu a crescut încă, deşi a terminat şcoala şi se pare că mai şi lucrează… Continue reading