Tag Archives: copil

Descântec

Să plouă… Lent… Cu miros de flori de cireș și praf. Cald, mângâind pielea însetată. Cu soare, pentru ca sfârșitu-i tăcut să se piardă-n curcubeu.

Să plouă… Cu ropot! Ritmic, muzical, dansant, în melodie neștiută, colorat în sunet și în iarba deodată vie pe trotuare.

Să plouă… Cu tunet! Zgribuliți și cu părul ud mirosind a ploaie, copiii să se-ascundă-n plapumele întinse până-n ochi, râzând și spunând povești, înghesuiți coate-n coate, cu viața încinsă în obraji și-n ochii calzi.

Să plouă… Cu fulger! Cerul să se-aprindă în culoare stridentă, pâlpâind ca un bec dându-și ultima suflare. În noapte, să lase umbre nedorite în perete, născând povești noi, șoptite… Continue reading

 

La mulți ani, mamă!

Te întrebam… Încurcam și stâlceam cuvinte, ținându-te de mână, iar tu îmi răspundeai, a nu știu câta oară, repetând aceeași frază, deși te chinuiam. Nu înțelegeam și te întrebam din nou. Știam că o să-mi răspunzi, poate pentru că nu suportai fața mea plângăcioasă cu ochii, pe atunci mari, în lacrimi, sau poate pentru că trebuia să învăț odată!…

Îmi cumpărai haine noi înainte de Paști și de premiere. Rochița albastră cu volănașe și săndăluțele albe, asortate atât de bine premiului întâi, îmi erau avere până la prima purtare, după care mă plictiseam, copil… Îmi făceai coronițe din păr sau două codițe lungi și mă plângeam întotdeauna că mă trăgeai de păr… Nu știam pe atunci că „frumusețea poate să doară” și îmi etalam, nervos, durerea de cap și amorțeala din picioare, deși tot eu în prealabil alegeam să mă trântesc pe podea când mă găteai… Continue reading

 

Iarnă… multă iarnă

Știi bucuria aia din lucruri mărunte!?… aia clișeic, redundant și optimist amintită de cei care știu că motivația de a fi fericit pleacă de la sine și crește când o împarți. O știi, sigur! Am trăit-o azi simplu și curajos, odată cu începutul iernii căutate de Crăciun dar regăsite puțin mai târziu, într-un moment de slăbiciune a norilor care nu mai puteau căra o asemenea povară în spate…

Ninge fără răgaz de o noapte și o zi! Ninge cum ne cântă nenea Tudor „în 3 dimensiuni”, cu forme multe, mărunt, cu zăpadă pufoasă lipicioasă numai bună de cizelat în oameni de zăpadă. Ninge cu miros de iarnă adorat, curat, simțit prin cele 2 nivele de fular rotite în jurul gâtului, ca să putem și respira.

– Nu, nu-mi place iarna, zise… – Nu, pentru că din 2 în 2 pași calc în câte o baltă și sunt nevoită să-mi pun ghetuțele la uscat după fiecare ieșire. Și totuși… n-a ratat bulgăreala din drumul spre magazin! A savurat-o din plin, cu râsete cu specific de iarnă și căciula plină de zăpadă, cu degetele degerate de frig și pașii împiedicați în cărările pe care oricum nu le mai vedeam pentru că ochii trebuia să stea „musai” închiși ca să nu plângă de la vânt. Unul aprig, „nenorocitul”! Continue reading

 

Maria

Îți amintești? Mă strângeai în brațe când veneai în Suceava copilăriei iar eu îți admiram zâmbetul întotdeauna viu, cu dinți albi perfecți și ochi jucăuși. Și lumea din jur se distra pe seama chicotelilor noastre de fete care nu par să se fi maturizat prea mult. Te entuziasmai din orice, te acomodai repede și te responsabilizai ca un om mare.

Nu existau dubii când îți doreai ceva, mergeai înainte și sperai să fie bine. Și asta îmi plăcea enorm la tine, chiar dacă eu, din teamă, poate nu te-aș fi urmat. Continue reading

 

Copil

Mi-am amintit azi ceva ce uitasem, de copilul încuiat într-o poveste de mult timp trecută.

Frica de ceva ce simțeam că există, teama să nu dau de un spirit când treceam de colțul casei, mă făcea să mă rog în gând și să îmi găsesc prieteni cărăra să le dau suflet pentru mine. În mai mulți, povara era întotdeauna mult mai ușoară. Dintr-o nevoie de protecție nejustificată, când dormeam singură în cameră, chiar dacă în toiul zilei, cuibărită sub plapumă, îmi imaginam că și lucrurilor din jur le e frică de ceea ce simt eu că poate exista. Așa se face că în „cortul” meu se adunau deodată și cana din care beam apă, și jucăriile cărăra le dădeam oricum suflet, și desenele pe care le scrijeleam fără talent, și toate lucrurile cărora le dădeam importanță fără motiv. Iar ai mei niciodată nu știau de ce fac atâta dezordine.. Ei bine, era pentru că îmi păsa… Continue reading

 

O zi din an

Din categoria: „Azi nu te cert, că e ziua ta…”

Cu gândul la voi, mi-am luat prăjiturile în spate și tocurile în picioare. Mi-am târâit oboseala până la etajul 3 (cu liftul, nu vă speriați) și v-am așteptat cu răbdare în bucătărie la orele 2, 30 trecute fix. Cu timiditatea zâmbetelor jenate de adevărul noilor 24 de ani, v-am ademenit cu ciocolata mamei, cu miros de acasă și gust concentrat de nucă proaspătă.

Profitoare din fire, mi-am “povestit” ziua de naștere în mailuri ca scuze pentru greșeli (o dată pe an este voie); rezultatul a fost mai mult decât cel așteptat: torturi virtuale în culori aprinse, baloane, la mulți ani-uri care nu încap pe pagină, flori și cuvinte simple cu efect…complex. Mi-am dat seama cât de bine e să fiu aproape de voi… Continue reading