Tag Archives: craciun

Mamă, aprinde lumina!

Mamă, e întuneric pe hol. Iar ai stins lumina când dormeam. Nu, n-am crescut. Încă îmi tremură obrajii când își mișcă umbrele colții pe întunericul pereților. Încă-mi crește respirația sub plapumă când încerc să visez, cu genele strivite-n cearcăne timpurii. Aprinde, mamă, lumina pe hol! Nu știu să fiu om mare, încă.

Mamă, e frig în Suceava. Îmi tremură genunchii sub jeanșii subțiri. Mâinile-mi chinuie nasul, cu vârfurile amorțite și unghiile strânse. E plita încinsă și-mi cuibăresc gândurile pe cuptor. Nu mai vreau să cobor. E prea bine în amintirea mea, cu miros de pâine-ncinsă și griji necunoscute. Mai pune-un lemn pe foc, mamă. Știi că-mi tremură genunchii după ce colind în ger…
images
Continue reading

 

Dragă Moșule

Nu mai știu cum arăți. Ți-au pus fes roșu pe cap și barbă ondulată pe obraji, ți-au așezat un zâmbet ilar pe buze, să fii fotogenic. Un clișeu de revistă. Ți-am cerut o fotografie demult, îți amintești? N-a ajuns nici acum… Când eram mică de tot, cât o ghindă uitată pe masa de bucătărie, îmi imaginam că ai obrajii trași, ochii adânciți și riduri dese pe frunte. O frumusețe ascetică, subtilizând în chip povara unor dorințe pe care nu puteai să le uiți niciodată. Pentru că îți construiau sufletul. Sincer. Întreg. „La scara B, un copil credul, și-a scrijelit pe felicitarea argintie un desen: o bicicletă verde, cu roți subțiri, ca a vecinului de la 4; la spitalul „Sfântu Ioan” o fetiță care-și șterge nasul cu mâneca, își aranjează dorința pe un șervețel, agramat și din suflet: „s-ă nu moară mama mâne”; sub un brad de plastic, doi copii își râd soarta frățească, servind pe furiș caramele din pomul bucuriei, și își împărtășesc secrete la ureche: Mie sigur o să-mi aducă o tabletă, i-am lăsat și-un pahar de ceai pe noptieră. Cu miere.”

Mi-ar plăcea să vorbim. Să-ți înțeleg povara din spate. Cred că e tare grea în perioada asta. Îți mulțumește cineva vreodată după ce aterizezi pe horn și le îmbraci noaptea în poveste?

Craciunul-in-cele-mai-frumoase-povestiri
Și acum am emoții când îți scriu. De când cu lumea rigid îmbrăcată în costum sau strivind dureros podele sub tocuri, am învățat să cresc mare. Mi-am luat în brațe cuvintele, mi-am pus în cârlig sufletul copilăriei și am așteptat să vii, fără să îți scriu. Când citeam “Povestea de Crăciun” a lui Dickens mi te imaginam șoptindu-i lui Scrooge la ureche, învățându-l că „binele pe care ai șansa să îl faci e cel mai bun cadou pe care poți să-l primești de Ajun”. Și încercam să nu mai dau din banii mamei colindătorilor, ci să-mi descarc averea din gâsca albă, cu gaură la gât.
Între timp, am adunat în „Crăciunul în cele mai frumoase povestiri” ale Nemirei „Spiridușii Crăciunului” și „Șapte drumeți sărmani” ale lui Dickens. Cu gândul la tine și la binele pe care îl împarți.

Vreau să fiu copil, Moșule, de Crăciun! Să-mi strâng între degete bomboanele cu lichior furate din cutia tatălui, să-mi râd vacanța de iarnă printre dinți, cu chef de colind și chitară-ntre degete înghețate, și să nu știu ce înseamnă întreținere și rate, plângându-mi ignoranța, lipită de fusta mamei. Vreau să mă strige bunica la masă de la poartă și să-mi fie teamă să mai stau la joacă-n drum, chiar dacă șotronu-i incomplet scrijelit pe trotuar. Vreau un suflet neciobit de întâmplare, un oracol cu inimioare la colț și o foaie albă pe care să trasez tremurând o Sailor Moon naivă, visând la Mamoru și la trandafirul roșu.

Iar seara, târziu, sub candela aprinsă-n teamă de duhuri rele, vreau să adorm știind că viața e o copilărie pe care, dacă vrei, poți să n-o pierzi niciodată.

Acest articol participă la Superblog 2013.

Nemira_rosu

 

“Să vă fie viața plină”

Ochi somnoroși, bătând din pleoape, inegal. Pași îmblăniți scârțâind în zăpadă și fularul bine strâns după gât.

Cântec: lent, rapid, tare, încet, împărțit pe genuri și subtanță. Un Moș Crăciun ascuns după o barbă de câlți suferindă.
tumblr_lbl5vsZe9w1qd4aspo1_500_large
Poezii stâlcite de copii emoționați, fără aer la fiecare strofă.

La mulți ani, tată!

Dialog armonios:
– Mă mai iubești?
– Mâine!…

Oameni calzi, comuni în accent și trăire, colind frumos și nou, râsete în întâlnire, drum.

Revederi dragi, dor și speranță, cât cuprinde.

Încă e Crăciun la noi. Încă mai e viață. Încă mai e sens.

Crăciun autentic și emoție! Să vă fie sfârșitul de an început de bucurie!

 

Crăciun personal

tumblr_mfb00aOjT61rlf48uo1_500_large
Seară.
Se-alintă arome de iarnă
‘n cămară.
Se-agită socata-n pahare
Și-o față iubită de mamă
Își prinde baticul sub barbă
Zâmbind. Continue reading

 

Spre Crăciun înainte

Dormim. Geană pe obraz, nările mirosind a vis zguduit și fața lipită de geacă. Un zgomot surd ne vindecă de liniște, ritmic, și ne lungește drumul spre casă în așteptare suferindă. Turtă dulce, cipsuri, fructe și cafea în sticla de plastic – poștă ne ogoiesc dorul și ne secundează orele proptite-n fața unui Better off Ted ilar, pe cât de ironic, pe atât de adevărat în subtilitate.heart,snow,love,snow,men,winter-72478b176e1483be3b14ee702fcb6108_h_large
Continue reading

 

Weekend pe scurt

Intens:

Vineri: colinde stoarse din suflet, repetate în armonie. Cel mai bun vin fiert din lume și ceșcuțe de ceai alb negru. Happiness tea. O necunoscută întâlnită și descoperită familiară în miros de Crăciun timpuriu și de pâine coaptă. tumblr_lvi1qt7zJs1qiwvz1o1_500Două prietene dragi alunecând pe gheață și cântând. Continue reading

 

Mi-ai vrea tu iarna

Mi-ai vrea tu iarna, scobită din cocos, cu gene de pluș, degete albe și privire-albastră. Îmi vinde povești la fereastră. Le-ngroapă în aromă de portocală decojită și le înghesuie înăuntru prin gaura cheii, candid, firesc, în zâmbet de revedere.

Mi-ai vrea tu iarna, cu mănuși de puf și ochi de măslină. Ar sta la gura sobei, cu mine, până și-ar topi gheața de urma bocancilor. O las să-mi sporovăie despre ger și scârțâit de pași în zăpadă, până mi se face dor de ducă și de țurțuri. Și plec.tumblr_lceq3wUg4f1qcmguho1_400_large_weheartit Continue reading

 

2011: regrete și împliniri

Am chef să vorbesc despre tine, să te analizez global și să te despart în bucăți, să te curăț de regrete și de temeri și apoi să te las să te odihnești, pentru că te-am muncit mult…, anule.

Îți amintești cum ai început? Urmai dur unui moment trist, un Crăciun dezvelit de bucurie și afundat în plânset. Ne-am despărțit brusc de trei oameni calzi, pe care îi știam de-o viață și pe care îi admiram,… iar tu știai. Nu ți-ai rupt rădăcinile din trecut, ci ai început ca o continuare, ca o întregire de sens a vieții pe care n-o apreciam îndeajuns până atunci, a credinței pe care n-o simțeam suficient și a iubirii pe care nu știam s-o arătăm.

Dacă sfârșitul lui decembrie ne-a zguduit din temelia sufletului și ne-a șocat prin surpriză și despărțire, ianuarie al tău ne-a liniștit prin amintire și ne-a oblojit rănile în căutarea de sens, a propriei existențe în lume. Un pic de plânset, un pic de zâmbet, și câteodată la un loc, de dragul celor care au fost și din speranța celor care vor mai fi… Continue reading

 

Azi

Tot mă bate un gând îngheţat de frig, pentru că tocmai am venit de afară, să vă urez d-ale Crăciunului! La mine în sat aşa se face şi se ştie că dacă dai glas gândului de bine, după ce cutreieră din om în om, se întoarce, mai bun şi mai călduros decât a plecat.

Gândul meu vorbeşte în limba Crăciunului, unul obsedat de colind şi de ler, îmbătrânit de ninsoare şi încălzit de îmbrăţişare şi de focul din sobă (surpriza mamei în amintirea celor 6 copii – noi şi cei mai dragi verişori – înghesuiţi pe salteaua de paie de pe cuptor), unul cu miros subtil de brad crud, căci Moşul mi-a citit scrisoarea din Ajun… Continue reading

 

Crăciun așteptat

Geamuri înghețate, scrijelite cu unghia în desene de copii, țurțuri la streașina casei, horn aburind cu miros de sărbătoare.

Om de zăpadă în curte…cu fular și ochi de măslină.

Urme în zăpadă: recunoști ghetele tatălui după număr și modelul din talpă și încerci să le copiezi fidel până în drum, deși e nevoie să îți lărgești pasul cu fiecare încercare.
Continue reading