Mai sunt și oameni triști;

își odihnesc obrajii-n mâini

Și nu-nțeleg

De ce

Poartă povara lumii-n spate,

Încă,

Dup-atâta trudă.

Poate ca sufletul

Să fie mai ușor

Apoi

Sau

Cine știe?

Mai sunt și oameni duri;

și-au lepădat emoțiile

De mult,

De la prima palmă,

De la prima durere,

De la prima lacrimă

Vărsată pentru cine

N-a-nțeles

Cum e să fie

Părinte

Sau prieten

Sau OM,

În definitiv.Dacă n-au fost învățați

Și cum să iubească

Dacă n-au fost învățați

Să simtă?

Mai sunt și oameni răi;

și-au îngropat aripile

Sub călcâie,

Odată cu oamenii

Pe care i-au folosit

Ca să se înalțe.

Un pas mai sus,

O emoție în minus.

Iar Dumnezeu

Și-a închis ochii

În fața crucii lor,

Deși nu și-a putut ascunde

Lacrimile,

Pentru oamenii striviți

Și pentru aripile

Găurite.

Mai sunt și oameni buni.

Au lumină pe obraji

Și bunătate-n ochi,

O copilărie pe care

N-au pierdut-o

Încă,

Deși își strivesc

Inimile

De aceleași ziduri

Universale.

Iar oamenii buni

Au fost, poate,

Odată,

Și triști,

Sau duri

Sau răi,

Dar au știut să-și refacă

Aripile

Din noroi,

Iubind.

Se recomandă citirea cu atenție a prospectului. Fiecare suflet crește după tratamente aplicate intensiv peste durere, tristețe sau răutate, până sufletul devine uniform și curat. Până e, din nou, apt de iubire.