Tag Archives: cu tine

Cu tine


Fără tine
Mi-e gol:
Simt nevoia să mă îmbrac
În mare
Și să-mi trag plaja
Peste umeri,
Să-mi vorbească
Scoicile
În povești cu sirene
Și valuri adânci.

Fără tine
Mi-e frig:
Simt nevoia să mă topesc
La soare
Și să alung norii
Spre apusuri,
Să nu-mi mai bată
În suflet
Doruri de mâini
Pe obraji.

Fără tine
Mi-e umbră:
Simt nevoia să mă aprind
Pe șezlonguri
Și să mut copacii
Mai la stânga,
Să nu-mi acopere
Inima
De-ntuneric.

Cu tine
Mi-e zâmbet
Și-mi crește sufletul
În valuri,
Pe nisipuri
Și-n muzică
De scoică sărată
Descoperită
Sub talpă.

Ce bine că-mi ești
Și azi
Iubire.