Recapitulare:
Lecția unu: trezitul de dimineață afectează grav percepția. Deși te ridici în capul oaselor pentru o duminică pentru tine, pe care știi că o meriți, neuronii își cer somnul pentru încă 5 și încă 5 minute. Le dai snooze și mai dormi.
Continue reading
Dimineață. Pleoape obosite deschise forțat, cu apă… caldă, pentru că cea rece „doare”. Târâit de pași pe parchet, scârțâit incomod de ușă veche, zgomot de cheie în broască, aer. Rece, pentru că e dimineață. 200 de metri târâind oboseala pe trotuarul din fața blocului, pas alergător la întoarcere, pentru că telefonul se odihnește liniștit pe birou, în cameră, sfidător, ca de obicei.
Cor. Ochii se concentrează inutil pe note, gândurile pe somn. Și totuși vibrează cald ceva în mine. Ceva între sunet și rugă, ceva care mângâie în indiferență, înalță în mediocritate, se simte și schimbă… Zâmbete, mâini uitate pe partiturile întotdeauna reci, foșnet de mape și foi, oameni și îmbrățișări. Ca acasă…
Continue reading
Suverană zilelor săptămânii, cu privire de regină și tărie în oasele bătrâne, duminica își cere victimele cu răceală, fără loc de refuz, plenar. Își întinde mânecile lungi, își fixează privirea – țintă și își începe jocul, din care nu poate ieși decât învingătoare…
Nu știe să joace corect, pentru că nu există reguli, nu în afara ei.. Te țintuiește pe un trunchi de copac bătrân pentru ore, fără să o poți înfrunta, fără să te poți opune… Odihnă în drumul soarelui fierbine la porunca duminicii, pe un trunchi cu miros timid de primăvară. Timpul trece sub vraja ei, fără cale de întoarcere, lent, pentru că și-a pierdut ceasul în lumina parcului cald.
Cișmigiul se topește vizibil, își freamătă petalele de ghiocei și viorele și își dezmorțește iarba a verde și căldură.
Continue reading
Câteodată nu e nevoie de mai mult. O prietenă se sprijină pe-un umăr, prăjitura e cu ciocolată iar muzica inundă.
Umbrele dispar în îmbrăţişarea sinceră şi râsetele curg, pentru că nimeni nu povesteşte ca ea.
Filmul ne pierde în jazz iar finalul ne regăseşte în emoţie şi regret: “It wasn’t what I saw that stopped me, Max. It was what I didn’t see” (The legend of 1900). Ei nu-i plac finalurile nefericite, pentru că e îndrăgostită de poveste. Ne consolăm reciproc şi zâmbim. O să treacă sigur cu o ciocolată.
Mă simt acasă, deşi departe.
