Tag Archives: Dumnezeu

În ochi

tumblr_lndlfaSHfN1qjygzfo1_500
Ai privit
Vreodată
O zi
În ochi?
Câtă frumusețe
În răsărit
Și-n căderea frunzelor,
În ploile
Fără țintă,
În lumina
La geam.

Ai privit
Vreodată
O seară
În ochi?
Câtă bucurie
În pașii apusului,
În norii
Care adorm,
În răcoarea
Paltoanelor
Aproape
Închise,
În fularul
Peste nas.

Ai privit
Vreodată
Un suflet
În ochi?
Câtă lumină
În tăcerea cuvintelor
Nespuse,
În îmbrățișările
Aproape împlinite,
În frumusețea
Unică
A gesturilor
Fără seamăn
În alte suflete,
În iubirea
Fără nevoie.

L-ai privit
Vreodată
Pe Dumnezeu
În ochi?
Câtă perfecțiune
În ceea ce nu
Cunoaștem,
În ceea ce
Învățăm,
În ceea
Ce suntem.

 

Iubește

Privește în tine. Nu e timp de stat pe gânduri. Se scurg orele cu durerea secundelor în care ne oprim pentru a nu știu câta oară în același loc. E frumos aici. E cald și frig, e zăpadă și soare. Nu e spațiu de îngrămădit gânduri negre unde ar fi nevoie numai de lumină.

tumblr_l50h9l6rnf1qar8dzo1_500_large
Ascultă. În tăcerea minutelor, Dumnezeu bate. Ușile scârțâie, n-au fost deschise de mult. Odată deschise, însă, primesc înăuntru căldură, în simplitate și sinceritate pură. E ca atunci când simți că zâmbetul tău nu se pierde, ci crește în zâmbetul celuilalt. Fără jenă, fără retușuri, fără umbre. Perfect și cald.

Nu mai plânge. Nu pentru mâini de pământ. Suntem firavi. Ca o ață care stă prea mult în ploaie. Și se rupe când o atingi. Ceea ce simți că te zdrobește în sare pe obraji se poate vindeca în lumină și căldură. Să nu se dezlipească în lacrimi legăturile care nu știu să se mai strângă.

Iubește. Fără a mototoli viața într-o învălmășeală de gânduri. Iubirea e acum. Mare și atotcuprinzătoare. Gesturile lăsate pe mâine se uită în tumultul lucrurilor pe care nu le-am simțit la timp. De teamă. Zidește în tine. În ceilalți. Cu bucuria zâmbetului încărcat în ceilalți și dăruit fără cerințe.

E frumos aici. Chiar dacă loviturile sunt puternice, sub povara crucii. Iubirea e simplă iar sufletul crește dincolo de pământ, atunci când îl lași să simtă, rupându-i lanțurile de lut întărit, în atât de multă îndoială.

 

Dumnezeu să te odihnească!

Dragul meu, știi? Te văd zâmbind și senin. Te văd vorbind, cu o inteligență sclipitoare și încăpățânată. Ești lipit de cărți și de studiu, dar nu uiți să-ți ții copilul în brațe, cu bucurie de copil, și să-ți îmbrățișezi soția, iubind. Ai privirea caldă și suflet mare. 1979095_10201582330904577_375986835_o

Nu te-ai pierdut. Ai mai crescut în noi un pic. Ne va fi dor. Tăios și crunt. Dar vom păstra amintirile exact așa cum au fost momentele. Cu zâmbet, cu frumusețe, cu dor. N-ai plecat, ai urcat puțin, de undeva de unde poți privi, la fel de senin, sufletele dragi.

Tu ești și mai frumos acum. Și ești ușor. Ai lăsat în urmă toată greutatea pământului. Nouă, celor care te iubim, ne e mai greu puțin. Pentru că nu știm să umplem golului unui suflet atât de mare în noi. Și pentru că nu ne-am desprins de pământ.

Să te odihnești, dragul nostru. Ai plecat devreme, în brațele Lui. Nu sunt cuvinte pentru tot ce simțim! Dar, să nu uiți că, pentru noi, tu nu vei muri niciodată!

 

O lume

1966955_10152255457849399_181326948_n
Nu ți se cere să muți munții,
Nici să duci singur povara lumii-n spate,
În neînțelesul drumurilor moarte,
Nu ți se spune să-ți aduci sudoarea frunții.

Te vrea cu inimă să-ți trăiești darul
Să-ți aperi vrerea până ești pământ,
Să îți porți pașii, mici, cum sunt,
Spre bine, chiar dacă simți amarul.

Nu ți se-aduc lupte în spade,
Ci drumuri multe, din care să alegi,
Și poate n-o să simți că înțelegi
De ce e calea strâmtă bună-n roade.

Vei spune că e greu, în spate,
Să cari și cruci, și lacrimi, și poveri,
Însă mai mare crești astăzi, din ieri,
Atunci când inima-ncercând, nu scade.

Să fii senin înveți din greutate,
Nu privind lumea cu ochii-nchiși de teamă,
Căci, dăruind ce ai și ce nu ai de seamă,
Vei ști să simți lumina până-n moarte.

Și să iubești înveți când crezi în bine,
Și vrei să fii mai mult decât te simți,
Când poți să faci un pas, nu mulți, prin suferinți,
Să crești iubirea înspre – dinspre tine.

Un pas se cere, o rugă, o-ncercare
Credință-n ascedent de suflet mic sau mare.
Ca să fii bine, chiar dacă poate doare,
Un pas în doi e-o lume ce nu moare.

 

(N)-ar fi

2012_07_le-love-blog-girl-alone-seaside-ocean-sunset-knit-sweater-http-weheartit-comentry10875205-463211-475-313
Dacă n-ar fi
Întunericul,
Nu ne-am îndrăgosti
De lumină.

Dacă n-ar fi
Absența,
Nu ne-am încălzi
În prezență.

Dacă n-ar fi
Departe,
N-am cunoaște
Dorul.

Dacă n-ar fi
Greu,
N-am ști ce e
Ușor.

Dacă n-ar fi
Iadul,
Am uita
De Dumnezeu.

Dacă n-ai fi
Tu,
N-ar mai fi.

Doar întuneric,
Doar greu,
Doar umbră.

Pentru că
Lumina,
E un sentiment,
Mai mult decât
O prezență
La fereastră.

 

Lucrurile mici

Fă-ți timp
Pentru lucrurile
Mici:
Spune da,
Când se așteaptă la nu.
Îmbrățișează,
Când nu mai visează
Nici măcar un zâmbet.
Cuprinde,
Chiar dacă nu mai e
Loc
Pentru tine.
Lasă un cuvânt
Scris de mână
Pe un bilețel,
Lângă ușă.
De drag.
Șterge lacrima
Care nu se vede
Sub geană.
Întoarce-te
După o privire
Și zâmbește.
Vei face o zi
Mai bună.
Dă mâna
Unui copil
Să se joace
Cu inelul strâmb.
Vorbește,
Când se așteaptă
Să taci trist.
Spune că ești
Aici,
Când nu te simte.
Dedică-i o stea
Sau un soare,
Pentru că nimeni
Nu i le poate lua
Vreodată.
Dă-i mâna
Și strânge-o.
Cu forța unui copil
Veșnic îndrăgostit
De frumos.
Dă-i o floare,
Lui.
Ochii luminoși
Merită flori.
Fă-ți timp
Pentru lucrurile
Mici.
Pentru că nu sunt
Niciodată
Mai mari
Ca atunci
Când le împarți.

 

Pe propria răspundere

images
Nu te iubesc
Cu ochii.
Privirile mi-s tulburi;
Se topesc
Pe marginea genelor tale,
Îndoite
Albastru
Și uită de lume.
Privirile
Sunt oarbe,
Când zâmbești.

Nu te iubesc
Cu mâinile.
Îmbrățișările mi-s tulburi;
Se lipesc de brațele tale,
Unite
Cald
Și uită de pământ.
Mâinile
Sunt moi
Când mă strângi.

Nu te iubesc
Cu buzele.
Cuvintele mi-s tulburi;
Se agață de vorbele tale,
Împletind
Infinituri
Și uită de goluri
Când mă mângâi.

Te iubesc
Cu sufletul:
Definitiv,
În nuanțe,
În gând de dimineață
Și de seară,
Încrezător,
Profund,
În Dumnezeu,
Cu miros de copilărie
Și gust de început
Fără sfârșituri.
O iubire care șterge
Și vină,
Și timp,
Și așteptare,
Și teamă.

Pentru că fiecare clipă
În care descoperi
Că iubești
E o minune.

 

Ușa strâmtă

Nu mai știu să scriu. S-a aburit geamul sufletului de când e frig când respir. Tu? Ai fugit un pic. Să nu-mi mai vezi ochii trăind pentru noi. E greu când simți, nu? Căutăm siguranță în ceilalți, în loc să privim dincolo de carne, în bătaia inimii care ne apropie.

Nu mai știu să spun. Se pierde toamna în vis târziu și-n așteptare. Dor frunzele care cad, cum doare zâmbetul tău absent. Tu? Te-ai ascuns un pic. Să nu-mi mai vezi buzele, ridicându-și colțurile pentru tine. E trist când nu știi, nu? Căutăm suport în afară, în loc să deschidem sufletul, făcând loc pentru iubirea care există deja în noi.
18ceb423c83162c0763c7eadd6c204d0
Nu mai știu să fiu. S-a adunat pe genele mele tot praful nefiresc, în nerăbdarea de a crește. Tu? Te-ai întors, puțin, cu spatele la soare. Să nu mai simți căldura mea, care copleșește, siguranța de a fi aici, fără să plec, vreodată. E trist să alegi, nu? Căutăm echilibru în ceilalți, în loc să mișcăm sufletul în balanță, până se așează drept, simplu, într-o iubire fără confuzie.

Nu mai știu decât să iubesc. Azi mai mult ca ieri. Probabil, mai puțin decât mâine. Nu se leagă gândurile decât în sentiment, fără să moară vreodată. E greu când simți, nu? Ar fi mai ușor să lăsăm zilele să treacă de la sine, uitând că, într-un capăt de lume, cineva iubește. Dar, niciodată, calea mai usoară n-a condus sufletele spre lumină. E mereu drumul strâmt, care sângerează, care atacă, cel care vindecă suflete spre iubiri care nu mor. Pentru că Dumnezeu nu intră în suflete neapărat aerisite. Bate la uși mici, sparte, trântite de atâtea ori de perete, care nu se deschid, fără să scârțâie.

 

Simt

tumblr_lvoxqdgvkI1qm3xd2o1_500
Problema e că
Am doi ochi.
Nu îmi ajunge
O singură pleoapă.
O închid,
Dar rămâne
Cealaltă
Deschisă.
Pentru că nu pot să
Nu văd
Dincolo
De absență.

Problema e că
Am două urechi.
Nu îmi ajunge
Una singură.
Pe una o acopăr,
Dar rămâne
Cealaltă
Deschisă.
Pentru că nu pot să
Nu aud
Dincolo
De distanță.

Problema e că
Am două buze.
Nu îmi ajunge
Una singură.
Pe una o strâng,
Dar rămâne
Cealaltă,
Așteptândă.
Pentru că nu pot să
Nu sărut
Dincolo
De tăcere.

Problema e că
Am o singură
Inimă.
Încerc să o închid,
Dar rămâne
Mereu
Deschisă.
Pentru că nu pot să
Nu iubesc
Dincolo de
Așteptare.

Dumnezeu
Ne-a creat
Perfect,
În balans:
Doi ochi,
Două urechi,
Două buze.
Numai inima
Ne-a lăsat-o
Singură
Să nu știe
Decât
Să cuprindă
Altă inimă.
Cu totul,
Fără să se închidă,
Cu totul,
Vreodată.

 

Să intre

tumblr_lw1qzydoJD1qmxbzeo1_500
Se întâmplă.

Când deschizi inima
Spre tot ce simți
Că e complet
În nemurire,
Spre tot ce e frumos
În ochii mari
Și veseli,
Spre tot ce vrei să fii
Când crești…
Se-ntâmplă că
Se strâng în
Adunare
Urme de praf
Și
Gând acid
Și frig.
Lumina gândului deschis
Spre viața inimii
Bătând în doi
Se pleacă-n greutate
Și în întuneric.

Se-ntâmplă
Să-ți murdărești
Dumnezeul
De lacrima neclară
În durere
Și să uiți –
Că niciodată
O inimă deschisă
Nu strânge în bătaie
Mai multă moarte,
Decât viață,
Mai multă întrebare
Ca răpuns.

Îmi port
Inima
Deschisă.
Să intre:
Și cald,
Și frig,
Și mângâierea ta
Purtând viață
În vârf de deget,
Și-n cuvânt –
Speranță.